Crăciun ȋn 5,4,3,2…1!

Să iertaţi pamfletul, dar nu am cum să mă abţin.

M-am trezit azi ȋntr-o notă mai amuzată decât de obicei şi, de când mi-am deschis ochişorii ȋn “lumina” ȋntunericului de afară, râd ȋncontinuu de tot felul de gânduri ce mi se plimbă prin cap.

Ne aflăm ȋn prag de Crăciun, iar spiritul lui ȋncepe, ȋncet-ȋncet să ȋşi facă simţită prezenţa. Asta, prin tot stresul şi agitaţia pentru pregătirile de sărbătoare. Şi prin bucurie, dar asta e prin definiţie. Deşi mulţi avem multe Crăciunuri la activ, parcă-parcă ȋn fiecare an ȋnvăţăm ceva nou.

Aşa că azi, subsemnata s-a gândit să ȋncropească o listă de aşa-zise “reguli”, care să ne ajute pe toţi să trecem, poate, mai uşor, peste stres şi să primim agitaţia cu zâmbetul pe buze.

1. Nu ai cum să eviţi aglomeraţia, căci ea face parte din spiritul Crăciunului. De aceea, o să vezi mulţi oameni grăbiţi şi dezorientaţi prin oraş şi magazine. Şansele sunt că sigur suntem şi noi printre ei, deci să ne ȋmpăcăm cu ideea. Totodată, traficul e definitoriu, la orice oră, orice moment şi ȋn orice zonă. Nu poţi decât să treci prin el cu zâmbet şi să ȋţi ȋnghiţi ȋnjurăturile.

2. Ȋn perioada asta, nu te mai trezeşte alarma, ci aspiratorul, care “colindă” prin toată casa, sau covoarele care se bat ȋn faţa blocului, de cu dimineaţă. Unele blocuri au chiar şi sonorizarea maşinei de găurit. Partea bună e că telefonul nu ţi se mai descarcă atât de repede.

3. Preţ de câteva zile, nu o să ȋţi mai simţi nasul din cauza tuturor aromelor de cozonaci, covrigei, prăjituri, piftie, cârnaţi, chiftele şi alte feluri de mâncăruri. Acelaşi lucru se aplică şi papilelor gustative, care pot ajunge să nu mai facă diferenţa dintre picant şi acru, amar sau dulce, că doar n-avem cum să facem mâncare fără să gustăm şi noi.

4. Ȋn aşteptarea Moşului, ȋncerci să ȋţi aminteşti cât de cuminte ai fost sau nu ȋn anul ce tocmai a trecut. Aşa că treci ȋn revistă (mental) tot ce s-a ȋntâmplat ȋn 2019 – ce mai, e vremea pentru retrospectivă.

5. Sunt momente ȋn care, deşi ai stabilit că ai fost cuminte, chiar stai şi cântăreşti decizia de a renunţa la cuminţenie şi a trece pe lista celor obraznici. Aviz, bătătorilor de covoare sau celor care dau găuri ȋn pereţi la ora 7. Chiar ȋmi pare rău dacă aţi sughiţat ȋn ultimele zile.

6. Ȋn perioada aceasta, nu e interzis să ȋngraşi porcul ȋn Ajun. Spre exemplu, eu am spus că voi mânca la fel de multă mâncare şi ȋnainte de Crăciun, ca nu cumva să ȋmi surprind corpul şi să păţesc ceva.

7. Nu există noţiunea de “am făcut prea multă mâncare”. Niciodată că ai făcut prea mulţi cozonaci sau prea multe sarmale. Ȋn cel mai rău caz, ȋl chemi ȋn vizită pe prietenul care ştii sigur că mănâncă cel puţin douăzeci la prima porţie, ca să te asiguri că vei ajunge pe zero ȋn data de 28 decembrie.

8. Niciodată nu poţi pune prea multe podoabe de Crăciun. Asta este direct proporţional cu numărul de filme festive pe care le-ai văzut anul acesta. Iar dacă te-ai uitat la Singur Acasă 1 şi 2 (din nou), la The Grinch sau doar pe Diva Universal ȋn ultima lună, te aşteaptă un Winter Wonderland.

9. Timpul curge altfel şi nu ai cum să ȋl controlezi – de aceea, e foarte important să nu priveşti ceasul ȋn ziua de Ajun. Dacă eşti ca mine ȋn ceea ce priveşte pregătirile de dinainte de Crăciun şi oricât de organizată ai fi, tot ai să termini cu toate treburile ȋn seara de 24, pe la ora şapte. E inevitabil. Ȋntotdeauna ȋţi aduci aminte de un colţ neaspirat sau de o salată de vinete nearanjată.

10. Bucură-te de familie, de agitaţie, de situaţii şi de viaţă. Căci, oricât de mult ai ȋncerca să le controlezi, ȋntotdeauna se va găsi ceva să te surprindă.

Căci asta e frumos la sărbătorile de iarnă. Oricât de mult am exagera şi ne-am amuza de situaţiile atât de caracteristice acestei perioade, ele fac parte din această magie a Crăciunului. Contează doar să acceptăm agitaţia şi stresul aşa cum sunt ele şi să le confruntăm cu zâmbet, lăsând la o parte nervii.

Zile de pregătire vesele vă doresc!

Mai Multe

More article