La mijlocul lunii februarie 2018, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a avut loc vernisajul expoziției Tradiții Nipone, cea mai mare expoziție de obiecte japoneze prezentată până acum publicului clujean. Timp de o lună de zile, expoziția a putut fi vizitată și admirată de către cei interesați de cultura japoneză.
Toate obiectele expuse au fost puse la dispoziția vizitatorilor de către Patricia Kudo și Cristina Mihaela Pop, cele două organizatoare care s-au bucurat de sprijinul ambasadei Japoniei la București și a comunității japoneze din Cluj-Napoca. Expoziția Tradiții Nipone a prezentat publicului o mare varietate de kimonouri pentru toate anotimpurile, vârstele și ocaziile (inclusiv spectaculoase kimonouri de nuntă), accesorii vestimentare, katane, dar și o multitudine de obiecte legate de ritualurile de sărbătoare, de festivaluri, sau din viața cotidiană a japonezilor.
Am preluat pentru voi poveștile Patriciei Kudo și ale Cristinei Mihaela Pop, povești despre kimonouri, țesături, textile și accessorii nipone. Poveștile despre cultura japoneză nu pot decât să ne îmbogățească mintea, să ne bucure sufletele și bineînțeles să ne încânte privirea (pentru că sunt însoțite de fotografii excepționale).
Renumite prin varietatea bogată de culori, texturi și modele, textilele japoneze se nasc din țesut, brodat, pictat, cusut, încrețit în bobițe, revopsit, precum și din aplicații de fire metalice. Indiferent că este un Furoshiki folosit pentru împachetare, gen „bocceluță”, sau este un kimono de ceremonie, toate textilele sunt lucrate cu migală și compuse cu armonie.
Japonezii folosesc mătasea, inul, cânepa, bumbacul, lâna, ramie si alte fibre pentru a crea o gama bogată de țesături de o excepțională valoare estetică. O cultură clar definită a textilelor japoneze se poate spune că a început în perioada Yamato (anii 300-710 era noastră), când a crescut cererea pentru materialele fine din partea clanurilor aristocratice. Brocardele se fabricau atât pentru uzul aristocraților cât și pentru templele budiste. Odată cu apariția teatrului NOH, în perioada Muromachi ( 1338-1477), s-au dezvoltat textilele rafinate și au fost introduse variațiile de damasc și satin precum și vopsitul cu matrițe și broderia.
Lumea kimonourilor presupune o varietate infinită de combinații, culori, și simboluri. Kimonourile de vară, numite yukata, se confecționează din bumbac sau din materiale fine, binecunoscute pentru transparența lor. Obi-urile, adică brâurile decorative, sunt mai înguste decât cele clasice și se remarcă printr-un alt stil de legare. Jimbei este un kimono de vară din două piese purtat de bărbați în zilele cu arșiță de vară. Se poate remarca stilul tradițional de îmbinare la mânecă care permite ca Jimbei-ul sa rămână răcoros. Aceste piese tradiționale se confecționează și din cânepă.
Kimonourile Iromuji ( de o singură culoare) și cele Komon ( cu imprimeu mic, repetitiv) sunt purtate de doamnele de o vârstă respectabilă și sunt folosite la ceremonia ceaiului. Se remarcă prin calitatea țesăturilor în care frumusețea este fină și discretă. Kimonourile de toamnă se fac din țesături mai groase și predomină culorile roșiatice ca în renumitele peisaje cu arțarii roșii japonezi.
În Japonia se respectă anotimpurile, iar culorile se schimbă în vestimentație dar și în casă prin decorațiuni și obiecte de uz casnic. Odată cu răcirea vremii, materialele din care sunt confecționate kimonourile sunt cele de lână sau mătase căptușita cu materiale mai călduroase. Lucrurile noi, intrate în societatea japoneză și care apăreau de obicei pe primele pagini ale ziarelor, deveneau adeseori imprimeu pentru noile colecții de kimonouri. Casele japonezilor nu aveau sistem de încălzire pentru perioada friguroasă, iar singurul loc unde familia se putea încălzi era la masă. Peste kimono-urile de lână se purtau Haori de lână , sau vătuite ca și Hanten-ul, purtat în casă pentru a ține de cald.
Haori este un kimono tradițional stil jachetă, având lungimea până la șolduri. A fost folosit în perioada EDO (perioada cuprinsă între anii 1603 și 1868) pentru a evita afișarea ostentativă a bogăției. Unele HAORI au devenit discrete pe exterior și cu design elaborat și prețios pe căptușeala din interior.
La o nuntă japoneză tradițională mireasa poartă aceleași simboluri vestimentare de veacuri, întrucât multe din kimono-urile de nuntă sunt transmise din generație în generație în familia mirelui. Inițial, mireasa se prezintă la ceremonial îmbrăcată în „shiromuku” o ținută care impresionează prin sobrietate, de un alb imaculat, simbolizând puritatea femeii în fața zeilor dar imediat după ceremonie, la recepția ținută cu persoanele apropiate, mireasa se îmbracă într-un kimono roșu, elegant și mai comod, numit „uchikake”, simbolizând prin el dăruirea ei totală către soț. Acest kimono roșu e un spectacol în sine, atât prin calitatea mătăsii fine folosite cât și prin tiparele florale spectaculoase. El are linii foarte bine definite și e uneori brodat cu modele ce reprezintă flori de “sakura” (cireș). Acest obiect vestimentar ceremonial nu are un echivalent corespunzător în cultura occidentală din punct de vedere al complexității, al unicității, al simbolismului, întrucât fiecare uchikake spune o poveste , transmite dorințe sau exprimă visele speciale ale miresei care îl poartă. Modernitatea nu s-a atins de portul tradițional de nuntă japonez decât pentru a-l elibera de sub povara propriei lui istorii. Astfel, Cel de-al Doilea Război Mondial a însemnat pentru uchikake cam ce a însemnat pentru statul Japonez în sine. O renaștere prin abrogarea normelor vestimentare sobre care interziceau până și nobilimii folosirea culorilor strălucitoare și a modelelor de mătase și a dus la o explozie de culoare, design și imaginație pentru ținuta feminină specială, de nuntă.
Pe lângă renumitele bocceluțe, în care japonezii își pot practic împacheta orice, făcute din material furoshiki, doamnele folosesc și genți, într-o varietate de forme și culori, coșuri (parțial sau total împletite din bambus), sau poșete din material textil, cu mânere din bambus, modele care au inspirat multe case de modă.
Încălțămintea tradițională Zori (sandale japoneze) este confecționată din paie de orez, lemn sau piele, și se poartă cu kimono-ul de vară Yukata. Geta, sandalele ridicate pe bucăți de lemn, se purtau iarna pentru a păstra picioarele uscate, ridicate din zăpadă și ploaie. La ceremonii speciale (nunți, înmormântări, etc.) se poartă Zori, elegant ornate, din materiale aurite, împreună cu șosete albe cu deget, Tabi, care permit purtarea de papuci flip-flop.
Dacă v-au plăcut poveștile Patriciei și ale Cristinei, să știți că vor mai urma și altele, pentru că Japonia este cu adevărat fascinantă și mai avem multe de aflat despre ea.
foto credit: Cristina Mihaela Pop
