Convențiile sociale, greutățile de ordin financiar, probleme care depășesc orice capacitate de empatie, frustrări eliberate prin sport, premii aduse la Cluj și cel mai important, schimbarea unor destine care până să treacă pragul clubului Lamont credeau că sunt pecetluite. Acesta este rolul Ancăi Cherecheș – antrenoarea lotului național de Paralimpici la tenis de masă.
În septembrie, fetele ei s-au întors acasă de la Jocurile Paralimpice de Tineret de la Genova, cu locul II la individual, locul I la echipe și locul I la dublu, însă munca din spate este una extenuantă atât pentru Anca Cherecheș cât și pentru sportivi.
Pe Anca am găsit-o în club, antrenând. Acolo își petrece majoritatea timpului. Pentru ea a devenit o a doua casă, una de care este extrem de mândră.
Totul a început cu dragostea pentru sport și mai exact pentru tenisul de masă. 18 ani de antrenamente continue și totul pentru a deveni un antrenor excepțional, antrenorul persoanelor cu dizabilități.
„Eram profesor de sport, iar antrenorul , meu mi-a propus să pregătesc persoanele cu dizabilități. Aveam 24 de ani și am luat-o ca pe o provocare și iată-mă.”
Anca Cherecheș antrenează lotul național de paralimpici la tenis de masă de mai bine de 15 ani. Provocarea s-a transformat încet, încet într-un mod de viață, unul altruist, unul în care nu sportul primează ci calitățile ei de psiholog.
Deși, încă nu foarte cunoscute în România, campionatele pentru persoanele cu dizabilități sunt extrem de populare și de frumoase, pentru că ambiția pe care o au aceste persoane este cu mult mai mare decât a celorlalți sportivi. Pentru ei momentul concursului nu stă doar în pregătirea fizică și tehnica aplicată, ci și în norocul de a se simți bine și în formă în ziua respectivă. Zilele proaste și apatice sunt foarte frecvente, tocmai de aceea Anca îi încurajează mereu spunându-le „Eu pot! Eu voi reuși!”
„M-am obișnuit puțin mai greu, dar a fost ok. Șocul cel mai mare a fost când am participat la primul Open Interațional în Slovacia și acolo au fost în jur de 300 de sportivi. Am rămas extrem de surprinsă de numărul lor și mai ales de nivelul la care se juca. Sincer, am tras o tură de plâns la baie, m-am descărcat și după aceea mi-am revenit. Noi eram încă începători, dar încet încet am reușit să ne apropiem de acel nivel și să câștigăm competiții.”
Nu este vorba despre o muncă ușoară, pentru că Anca trebuie să înțeleagă dizabilitatea fiecărei persoane pe care o antrenează. Este o muncă de cunoaștere, înțelegere și motivare continuă a fiecărui sportiv. Poate că satisfacțiile de antrenor, numărate în premii nu sunt atât de mari, însă satisfacția pe care o are atunci când reușește să schimbe un mod de viață nu se poate exprima prin cuvinte.
Clubul Lamont, locul unde Anca Cherecheș a devenit antrenor, este o fabrică de schimbat destine, iar meritul principal îl are Sally Wood Lamont, cea care l-a fondat și care are grijă ca acest club să crească zilnic. Datorita ei toți au avut șansa de a participa la aceste competiții.
Când vine vorba despre competiții și titluri, Anca nu se laudă, însă sportivii pe care îi antrenează au ocupat de nenumărate ori locurile de pe podiumul Jocurilor Paralimpice Mondiale și Europene. În septembrie, fetele ei s-au întors acasă de la Jocurile Paralimpice de Tineret de la Genova, cu locul II la individual, locul I la echipe și locul I la dublu.
„Aceste rezultate îmi dau speranța că are cine să continue seria rezultatelor bune. Am fost cea mai fericită când am văzut că au obținut aceste locuri.”
Este o muncă de antrenor, de psiholog, de îndrumător, de prieten. În cazul lor, mai ales că sportivii sunt adulți, trebuie să treci de barierele lipsei de încredere, a introvertirii, a lipsei de motivare și abia după aceea să începi munca de antrenor.
„Toți sportivii sunt angajați undeva, au reuși să își facă familii, să ducă o viață normală, iar toate acestea sunt meritul sportului. Odată ajunși la noi, încercăm să le insuflăm o conduită, un ritm de viață organizat, să le oferim un țel și mai ales să le demonstrăm că ei se pot descurca la fel de bine precum un om normal iar diferențele sunt doar detalii care îi fac mai buni și mai frumoși.”
Competițiile sunt multe, cheltuielile pe măsură, dar toți cei care intră în club, sunt sprijiniți financiar de către Lamont.
Ambiția, performanța și dedicarea de care dau dovadă aceste persoane este una uimitoare. Antrenamente zilnice, nervi acumulați, frustrări și lacrimi – totul pentru ca ei să fie zilnic mai buni, mai performanți și mai talentați.
„Mi-a fost foarte greu când m-am lovit de copii extrem de talentați, care după un an de antrenamente au avut o evoluție incredibilă iar părinții nu i-au mai lăsat sub pretextul că sportul nu este de viitor. Te frustrează aceste idei, pentru că noi suntem o echipă, o familie profesionistă care nu face doar tenis de masă ci îi ajutăm și îi sprijinim continuu atât financiar cât și moral.”
Performanța nu are bariere, iar munca Ancăi dovedește zilnic acest lucru.
„Prin sport toți suntem egali, iar acest lucru a fost demonstrat atunci când, profesor de educație fizică fiind, am organizat o competiție între elevii și sportivii mei de la club. Atunci m-am simțit extrem de mândră că sportivii mei i-au bătut măr. (râde) Atunci au înțeles cât sunt de buni, iar elevii cât sunt de leneși.”
Am lăsat-o pe Anca în sală, antrenând, pentru că își pregătește sportivii pentru Campionatul Mondial din Portugalia la care vor participa în luna decembrie a acestui an. Vă pot spune doar că România este extrem de bine reprezentată din ce moment le-am furat titlurile la Campionatul Mondial de la Soci, japonezilor.
- Madridul și cum m-a cucerit el - 11 sept. 2019
- Și Moșul mai greșește….ghetuțele - 18 dec. 2018
- Cum se schimbă iubirea odată cu aplicațiile de întâlniri - 30 nov. 2018
