Evenimente“Marșul bicicliștilor”

“Marșul bicicliștilor”

În data de 24 aprilie, copiii de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” au participat, în cadrul Săptămânii Verzi, la evenimentul “Marșul bicicliștilor”.

La eveniment au participat elevii claselor V-VII, împreună cu profesori și părinți, un număr de aproximativ 120 de persoane.

Marșul a durat aproximativ 150 de minute și s-a desfășurat pe următorul traseu: pornire de pe Aleea Peana, nr. 2-4 (Școala Gimnazială „Ion Creangă”) – str. Primăverii – str. Plopilor – Parcul Rozelor – pista pentru biciclete de pe malul drept al râului Someș – strada Splaiul Independenței (pista pentru biciclete) – Pod Garibaldi – pista pentru biciclete de pe malul stâng al râului Someș – Pod Rozelor – Parcul Rozelor – str. Plopilor – str. Primăverii – sosire pe Aleea Peana, nr. 2-4 (Școala Gimnazială „Ion Creangă”).

 „Săptămâna Verde” este un eveniment recurent care se desfășoară în diferite orașe din întreaga lume, cu scopul de a promova un stil de viață sănătos, ecologic și sustenabil. În cadrul acestui eveniment, sunt organizate diverse activități și inițiative care încurajează participanții să adopte practici prietenoase cu mediul înconjurător și să își îmbunătățească sănătatea. Ne-am gîndit că organizarea unui astfel de eveniment în școala noastră ar fi o alegere potrivită din mai multe motive:  – Promovarea transportului ecologic: Marșul bicicliștilor din Școala Creangă subliniază importanța utilizării bicicletelor ca mijloc de transport ecologic și sustenabil și încurajează oamenii să folosească mai des bicicleta în locul altor mijloace de transport care poluează mediul înconjurător, cum ar fi mașinile sau autobuzele.

  • Încurajarea unui stil de viață activ și sănătos: Participarea la acest marș al bicicliștilor încurajează copii și adulții să fie mai activi fizic și să adopte un stil de viață sănătos. Pedalarea este o formă excelentă de exercițiu care poate îmbunătăți sănătatea cardiovasculară și sănătatea generală.
  • Conștientizarea asupra problemelor de mediu: Prin organizarea acestui marș, în cadrul „Săptămânii Verzi”, vrem să atragem atenția asupra problemelor de mediu și importanța adoptării unui comportament mai responsabil față de mediul înconjurător. Aceasta poate include reducerea emisiilor de carbon, protejarea habitatelor naturale și promovarea utilizării energiilor regenerabile.

Camelia Sîncrăian Pop

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai Multe

More article