Muzeul satului din Sânnicoara creat din bunăvoinţa câtorva săteni

„Mama îi zicea la şurţul asta plisat, chituş. Rochia asta, şurţul şi portul asta de mers la biserică au vreo 100 de ani de când au fost cusute cu mâna.
Iar aici, lângă port, este patul care se împodobea de sărbători. Pe el era aşezată zestrea unei fete de măritat. Cât era de pricepută şi bogată fata se vedea după câte lepedeauă, feţe de pernă şi cearceafuri îşi cosea.”, a început povestea Angela Măcicăşan, din Sânnicoara, sat din judeţul Cluj, imediat după aeroport, înainte de Apahida.

Şi nu era treabă uşoară să coşi cu mâna atâta margine dantelată, atâtea flori colorate şi să ţeşi atât amar de cuverturi. Mă gândesc oare cum ar fi dacă aş mai avea şi asta pe cap pe lângă mersul la serviciul, gătit şi programat turele de spălat cu maşina.

La Sânnicoara, alături de Angela Măcicăşan mai sunt trei, patru femei cu drag de tradiţii şi meşteşuguri, dedicate dorinţei de a transmite şi celor mai tineri din ceea ce se făcea mai demult, din tainele ţesutului şi cusutului.

Asociaţia Vatra Satului nu are mulţi membri activi, dar şi cei care sunt, sunt aspri bine:).

Muzeul din localitate conţine piese deosebite donate de câteva persoane din sat. Aici, vin femeile şi lucrează, când se mai rup de la treburile din gospodărie. Lucrul de mână a fost şi este o relaxare, pentru cine se pricepe.

Astea au fost ale mamei şi ale bunicii mele. În cutia asta de lemn, cu multe sertare, îmi ţineam secretele, ascunse, să nu le găsească fratele meu. Acum ele stau la muzeu şi mă bucur când sunt privite şi admirate.
Mama vopsea cu culori naturale pe care le extrăgea din plante şi broda cei mai frumoşi trandafiri. Acum, în prea puţine gospodării mai găseşti camere decorate tradiţional. Muzeul ăsta arată dragul de tradiţie care exista cândva la noi în sat.
Avem caier, roţi de tors, fus şi un război de ţesut. Ţesem la el. Mă pregătesc să ţes pânză să îmi fac o cămaşă nouă pe care să o brodez cu modele pe care le-am învăţat. Avem aici, la muzeul din Sânnicoara şi instrumente cu care se lucra cânepa.
Ne bucurăm când primim musafiri. Vin şi din străinătate să îşi viziteze rudele de aici şi vin şi la muzeu. Unii ne-au lăsat şi donaţii. Aşa avem bani să cumpărăm cele necesare să-i învăţăm pe copii şi tinerele mame vechile tradiţii. (Angela Măcicăşan)

Din păcate, copiii se plictisesc prea repede şi de brodat, şi de înşirat mărgele şi de modelat în lut. De toate au încercat cu ei, doamnele care doresc, cu tot dinadinsul să reînvie vechile tradiţii.

Din fericire, însă, câteva dintre tinerele mame s-au arătat interesate de cusut şi ţesut, aşa că mai este o şansă ca modele de acum 100 de ani, din broderii să fie readuse la viaţă.

Dacă treceţi prin Sânnicoara, aproape de capătul drumului Şcolii, pe stânga, după şcoală şi biserică, chiar în curbă, îşi are sediul Asociaţia Vatra Satului. Merită o vizită!