O zicală realistă spune că „norocul este cum ţi-l faci”, însă ceea ce ştim, cu siguranţă este că „la omul bun binele trage”.
Garofiţa, de când a deschis ochii a fost a nimănui şi apoi a fost a statului român, prin sistemul de protecţie, unde i s-a făcut loc după ce a fost abandonată de mamă, încă din spital. În urmă cu 32 de ani, la casele de copii, mai exact, la centre, copiii, povesteşte Garo (aşa îi spun prietenii) nu aveau parte de cadourile pe care le primeau de la câte un om de bine. Dulciurile şi câteva lucruşoare mai speciale erau mâncate şi luate de adulţii care erau angajaţi să le poarte de grijă. Dar astea şi câteva altoiri pe nedrept sunt amintiri triste, care au fost depozitate într-un sertar ponosit.
Acum, Garo e bine. De fapt, povestea ei este una cu final fericit şi asta este ceea ce contează cel mai mult pentru ea. Oamenii, adulţii în care investeşte cu greu încredere, au ajutat-o să îndrăznească şi să îi vadă visul realizat.
Garofiţa şi-a găsit pasiunea în karate, un sport în care a fost iniţiată la 14 ani. Poate a fost şi cea mai potrivită cale pentru exteriorizare, însă este şi cea pe care a atins excelenţa. Sutele de mii de ore de antrenament i-au adus fetei sute de medalii la campionate naţionale şi internaţionale printre care şi un loc doi la mondialele de la Bratislava, în urmă cu doi ani, dar şi mulţi prieteni printre colegii de club. Statul român a recompensat-o cu premii în bani pentru cele mai bune titluri, iar ea a pus deoparte tot câştigul din sport.
„Mă simt ca în familie alături de colegi şi antrenori, în primul rând. Este locul în care merg cu plăcere şi nu ştiu ce aş face dacă, într-o zi nu aş mai putea practica acest sport”.
Garofiţa nu cere, ci lucrează şi pe bani destul de puţini, dar se bucură că poate să îşi cumpere singură de mâncare, haine şi îşi poate permite să hrănească trei animale pe care le-a adoptat şi cărora le-a oferit adăpost în curtea casei. Garo este găzduită, de câţiva ani de Asociaţia Maria Gabriel, în cadrul unui proiect de sprijinire şi integrare socială a tinerelor devenite adulte care părăsesc sistemul de protecţie.
„Animalele mi-au oferit cel mai bun exemplu de bunătate, bun simţ şi iubire pură. Ele nu m-au dezamăgit niciodată, nu şi-au bătut joc şi nu au profitat de mine. Asta au făcut oamenii, nu ele.”
Oamenii mari, însă, aşa cum vă spuneam în urmă cu câteva rânduri, au ajutat-o pe Garo şi să-şi împlinească visul. Aşa este în viaţa asta, nu toţi sunt buni, dar nici nu sunt toţi răi.
La clubul de karate, Garo îi iubeşte pe cei mici, din grupele de copii cu care ţine antrenamentele. Părinţii lor, pentru că majoritatea îi cunosc povestea, i-au întors înzecit Garofiţei bunătatea şi dedicarea.
„Am fost om de încredere şi harnic şi am trăit o mare bucurie. Din 15 mai 2021 stau la casa mea. E un apartament cu o cameră, în Floreşti. Părinţii copiilor de la karate m-au ajutat să-l găsesc. Rata este una mică, iar avansul l-am plătit din banii câştigaţi la competiţii. Sunt foarte bucuroasă. Nici nu pot spune cât de mult mă bucur. Tot ei, părinţii copiilor, mi-au adus masină de spălat, aragaz, frigider, mobilă, chiar şi covoare să am de toate. Le mulţumesc foarte mult. Voi lucra şi voi plăti toate datoriile, sunt sigură de asta.”
-Dacă te-ai întâlni cu Garofiţa mică, ce i-ai spune?
„Am avut o viaţă cruntă şi foarte grea. Dacă ar fi să mă întorc în timp, m-aş întoarce la 27 de ani, când am venit la Maria Gabriel. De atunci a fost bine. Am găsit aici oameni care m-au ajutat mult. Mi-au oferit o cameră cu apă caldă şi căldură, măncare când a fost nevoie, asistenţă medicală, excursii în străinătate şi mult sprijin. Tot aici mi-am făcut şi prieteni noi.”
Dar acum, Garo e bine. Asta contează, poate, mai mult decât orice necaz pus în stand-by, orice neplăcere dintr-un colţ de amintire. Şi tot această stare de bine ne reaminteşte că puţin, câte puţin putem face, împreună, lucruri importante pentru suflete în aşteptarea unei mâini întinse.
- Patricia Irimieş, campioana care visează tenis - 22 nov. 2022
- Bilete cadou la Retro Party România - 8 nov. 2022
- Picapam – joacă pentru pitici şi cafea pentru mămici - 26 oct. 2022
🙂 Curaj Garo… nu esti singura! Nici eu nu am uitat prin cate am trecut sa ajung unde sunt acum.