Povestea scorțișoarei

Poate cel mai utilizat condiment în timpul sezonului rece, scorțișoara, pe lângă aroma inconfundabilă pe care o aduce băuturilor sau deserturilor, posedă și proprietăți curative pentru organismul nostru. Provine din scoarța arborelui Cinnamomum verum și este originară din Sri Lanka și sudul Indiei.

Istoria spune că scorțișoara a început să fie consumată încă din anii 2000 î.Hr. în Egiptul Antic, unde era considerat un produs de lux. Nu doar că era utilizată ca și component aromatizant, dar era folosită și în medicină, pentru a trata boli precum artrite sau inflamații ale gâtului. Scorțișoara era considerată chiar mai prețioasă decât aurul.  Acum, este al doilea cel mai folosit condiment, după piper, în America și în Europa.

Accesibilă oricui, sub formă de batoane sau măcinată, putem utiliza scorțișoara atât în tratarea unor boli, cât și pentru a aromatiza deserturi sau chiar pentru a crea elemente decorative.

Reduce inflamațiile

Scorțișoara este cunoscută în special pentru proprietățile ei antiinflamatorii. Cercetătorii au descoperit foarte multe tipuri de compuși bioactivi care ajută la combaterea inflamaților din corp. De aceea, consumul scorțișoarei este deseori asociată cu lupta împotriva durerilor de cap sau a celor musculare.

Reduce senzația de greață

Datorită catechinelor prezente în condiment, infuzia de scorțișoară vă poate reduce senzația neplăcută de greață. Amestecați o linguriță de scorțișoară măcinată cu 200 ml apă clocotită, infuzați 10 minute și consumați băutura caldă. Trebuie ținut cont că nu se recomandă consumul scorțișoarei în timpul sarcinii.

Component aromatizant

Datorită aromei versatile, putem utiliza scorțișoara în foarte multe deserturi, începând de la clasicele checuri, până la creme sau chiar înghețată. Se combină foarte bine cu aroma zahărului brun, a vaniliei, a caramelului sau a ciocolatei. În această perioadă, putem coace fursecuri sau biscuiți în care aroma principală să fie dată de scorțișoară. Gustul unic cu siguranță va fi remarcat.

Element decorativ

Din batoanele de scorțișoară se pot realiza o mulțime de elemente decorative, folosite în special în timpul iernii. Mai mult decât atât, în casă vom resimți parfumul dulce al acestui condiment.

Așadar, consumul scorțișoarei aduce o serie de beneficii, începând de la posibilitatea de a trata unele afecțiuni ale corpului, până la aromatizarea preparatelor culinare. Conține foarte multe vitamine și compuși bioactivi, iar cel mai simplu mod de a beneficia de calitățile ei, este să ne bucurăm de o infuzie caldă, în anotimpul rece.

Mai Multe

More article