Poveşti de călătoriePoveşti din New YorkMedicinistul care tratează newyorchezii cu muzică

Medicinistul care tratează newyorchezii cu muzică

Cum am povestit mai demult, naveta în metroul newyorchez poate fi o experiență dură. Marțea trecută a fost una din zilele acelea brutale, când am nimerit în val-vârtejul de pasageri grăbiți care umplu trenurile ca sardinele. Dimineață m-am înghesuit timp de o oră, cu sute de alți colegi de suferință. Am ajuns șifonată bine la lucru. La întoarcere, am avut norocul să nimeresc din nou în plinul orei de vârf, când puhoaiele de călători îmi dădeau o amețeală teribilă și mă făceau să îmi doresc un dispozitiv de teleportare undeva departe, pe un vârf de munte sau pe o insulă îndepărtată.

Încercam să îmi fac loc printre pasageri, pe peronul arhiplin – trebuia să schimb metroul că să ajung acasă. Pe când urcăm scările spre platforma trenului meu, și pe când lumea se mai rarefia, am auzit muzică. V-am mai spus eu despre muzicienii care încearcă să învioreze nenorociții de navetiști, ca mine. Deși mă cam grăbeam, muzica era prea frumoasă, așa că m-am oprit să văd cine cânta. Un tânăr frumușel la douăzeci și un pic de ani cânta la un violoncel electronic. Melodii pop, rythm and blues, dar în interpretarea lui.

Ca printr-o minune, muzică m-a calmat, m-a încetinit, iar băiatul acela m-a cucerit cu talentul lui. În pauza dintre două melodii, s-a prezentat – Iain Forrest, în timpul zilei student la medicină în cadrul unuia din cele mai faimoase spitale din oraș, Mount Sinai, iar seara își împărtășește pasiunea muzicii cu newyorchezii. Cu talentul lui, încearcă să însenineze zilele navetiștilor.

Iain cântă la violoncel de la cinci ani, și mai toată viața a crezul că se va face muzician profesionist. În liceu, a început să cânte pentru pacienți în diferite spitale, iar asta i-a schimbat practic viața. Văzând atâta suferință, și-a dorit să poată să ajute oamenii nu doar prin muzică ci și prin medicină. Și așa s-a reorientat în carieră, păstrând însă pasiunea pentru muzică.

Cu arcușul său magic și cu talentul lui, băiatul acela a reușit să îmi redea calmul și să îmi însenineze ziua. Terapia muzicală a funcționat.

Articolul precedentTerapista de la locul de muncă
Articolul următorPrietena de pandemie

Mai Multe

More article