Poveşti de călătoriePoveşti din New YorkHalloween-ul în Brooklyn la casa unui dramaturg de Pulitzer

Halloween-ul în Brooklyn la casa unui dramaturg de Pulitzer

Halloween se întoarce in forta, cel puţin în Brooklyn, New York, după doi ani în care această sărbătoare a fost înnăbuşită de pandemie.

Dacă luminile de Crăciun din cartierul Diker Heights din Brooklyn sunt faimoase în luna decembrie, în ultimii ani, cartierul Prospect Park South a devenit un loc de aşa-zis pelerinaj pentru cei care iubesc Halloween-ul, mai exact, “casa de Halloween de pe strada Abermarle”.

Clădirea este frumoasă, construită în stil Victorian, într-o zona verde şi liniştită. La finalul lunii octombrie, casa se transformă într-un loc plin de monştri, vrăjitori, păianjeni şi schelete, personaje aşezate în scene macabre, de-a lungul verandei spaţioase care înconjoară casa.

Anul acesta “casa de Halloween” , după doi ani de pauză, impresionează, din nou trecătorii, copii şi adulţi din cartier şi atrage vizitatori şi din alte părţi ale oraşului.

Un lup-zombie fioros urlă la lună, de o parte şi de cealaltă îi stau o Scufiţă Roşie lugubră cu bunica ei zombie şi cei trei purceluşi care arată mai degrabă a nişte măcelari plini de sânge.

Personajele principale din povestea Vrăjitorul din Oz urlă şi ele înfiorător, pe aceeaşi verandă, într-o scenă alăturată. Mai încolo, un grup ciudat de nuntaşi zombie cu hainele rupte, ghiare şi ochi roşii strigă şi ei pe toate vocile. Şi, pentru un plus de groază, ca şi cum mai era necesar, patru clauni imenşi cu colţi de fiară şi ochi însângeraţi « zâmbesc » horror copiilor care privesc amuzaţi la acest spectacol de groază. Şi cei mici, dar şi cei mari mai scapă, din când în când câte o sperietură cu strigăt la mişcările neaşteptate ale personajelor monstruoase. 

Când se lasă seara, casa devine cu adevărat o scenă mare care îţi dă fiori.

Proprietarul şi omul din spatele acestui spectacol macabru, David Lindsay-Abaire, spune că totul a început în 2013, cand el şi soţia lui au decorat casa cu lumini, pânze de păianjeni şi primii monştri animatronici în mărime “naturală”, cu înfăţişări, mişcări şi suntete de groază.

În fiecare an, David a mai adăugat personaje care mai de care mai groaznice, până când a umplut aproape firecare centimetru al casei şi al verandei. Mulţi dintre vizitatorii casei surprinşi de întregul decor de dimensiuni foarte mari, ca volum, se întreabă unde mai rămâne loc de stat şi trăit, pentru locatari, în această perioadă. Se pare ca toate aceste personaje locuiesc, în timpul anului în pivniţa casei şi, de câteva ori, au speriat teribil angajatii de la curent sau gaz care au intrat în pivniţă să facă inspecţia anuală de rutină.

David Lindsay-Abaire este dramaturg şi scenarist şi a primit premiul Pulitzer în 2007.

Articolul precedentPrietena de pandemie
Articolul următorNew York sub fum şi fără oxigen

Mai Multe

More article