Dacă tot am dezbătut pe larg în aceste zile subiectul vinurilor spumante atât în mediul academic, cât și în circumstanțe mai puțin formale, cred că este un bun moment pentru a face cunoscută povestea acestei băuturi care a luat naștere dintr-o greșeală. De asemenea, vinurile spumante sunt printre cele mai bune alegeri la mesele din timpul zilelor călduroase cu care ne confruntăm în acest moment. În continuare veți afla secretele din spatele producției celor mai cunoscute tipuri de vinuri spumante din întreaga lume și cum pot fi asociate acestea cu preparatele culinare preferate.
La nivel mondial, șampania și prosecco sunt cele două tipuri de spumante cunoscute de majoritatea persoanelor care consumă vinuri și produse din vin. Ambele se obțin printr-un proces de refermentare, însă metodele de prelucrare sunt diferite.
Șampania se produce doar în regiunea Champagne din Franța prin metoda tradițională (sau champenoise). Celelalte vinuri spumante produse în afara regiunii sunt denumite vinuri spumante obținute prin metoda tradițională. Și în România există crame care produc vin spumant prin această tehnică. Informația o veți regăsi pe etichetă. Întregul proces de obținere este lung, însă particularitatea metodei constă în refermentarea vinului (și implicit crearea acelor mici bule de dioxid de carbon) în butelii din sticlă. La finalul unui proces de minim 12 luni, notele de degustare pentru șampanie, respectiv pentru vinurile spumante obținute prin metoda tradițională aparțin citricelor (lămâie), produselor coapte (pâine, biscuiți) și sâmburilor (migdale). Aceste vinuri pot fi asociate perfect cu fructe de mare, murături sau produse prăjite. De asemenea, combinația dintre șampanie și chipsuri din cartofi trebuie încercată măcar o dată în viață.
În cazul vinului spumant prosecco trebuie precizat faptul că cele mai mare volume sunt produse în regiunea Veneto din nordul Italiei. Procesul de obținere se numește Charmat și presupune refermentarea vinului în tancuri sub presiune de capacități mari. Datorită acestui fapt costurile de producție sunt mai mici, iar în final prețul acestora se situează sub prețul vinurilor spumante obținute prin metoda tradițională. Dacă nu sunt produse în Italia, pe eticheta acestor vinuri spumante nu va fi inscripționat prosecco, ci vin spumant obținut prin metoda Charmat sau prin fermentare în tancuri. Majoritatea producătorilor din România au ales această variantă pentru obținerea vinurilor speciale. Notele de degustare sunt fructate și florale, fiind prezente arome de miere, pepene copt și mere verzi. Aceste vinuri spumante sunt asociate cel mai bine cu preparatele culinare ușor mai dulci care conțin cărnuri marinate sau fructe. De asemenea, prosecco acompaniază cu succes și mâncărurile asiatice.
Pe scurt, acestea fiind spuse, alegerea unui vin spumant care se consumă în timpul mesei nu este foarte dificilă, iar cu puțin noroc puteți beneficia chiar și de o recomandare în funcție de preparatele alese. Prețurile vinurilor spumante de calitate superioară nu sunt tocmai mici, însă de cele mai multe ori se justifică. Cu toate acestea, fără prea multe pretenții, există produse pentru toate bugetele care se pare că variază direct proporțional cu importanța evenimentului unde se consumă vinul spumant.