Alex a terminat, de curând, Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor, la Cluj. Am aflat cu mirare şi bucurie, în acelaşi timp, că Alex, pentru lucrarea de diplomă prepară timp de un an de zile, vin spumant.
Alex este colegul nostru şi de aproape patru ani de zile scrie la clujwebstory.ro, la secţiunea poveşti cu mâncare, despre preparate, modalităţi de gătire, gusturi, alimente şi tot felul de asocieri interesante ale lor. Suntem mândri de Alexandru Szabo şi de aceea am ales să îi dedicăm acestă poveste.
Aşadar, Alex s-a apucat de vinul spumant în cadrul stației pilot de vin, de la USAMV. A folosit peste 1.000 kg de struguri din Stațiunea Viticolă Apoldia Maior a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca….da, nu a fost vorba nicio secundă doar de una sau două sticle de vin spumant :).
Apoi, a pus la fermentat vreo 750 de l de must din care a obținut „un vin alb liniștit cu o aromă unică specifică celor două soiuri utilizate, Iordovan și Muscat Ottonel”. Aşa vorbeşte Alex despre vinul lui, şi chiar merită licoarea asta vorbe frumoase.
„În scop experimental, pentru a stabili o posibilă tehnologie de obținere a unui vin spumant, am preparat un amestec specific din vinul de bază care a fost supus ulterior unei fermentări secundare. În 6 sticle (ediție super-limitată) am realizat prin metoda Champenoise, vinul spumant cu ale sale mici bule de dioxid de carbon. Întreg procesul a durat aproape un an. În final, am organizat o serie de degustări pentru a putea caracteriza, din punct de vedere organoleptic, produsul finit. Mai mult decât atât, în laboratoarele facultății am realizat și analizele fizico-chimice specifice sortimentului de produs.”
Iar, noi, oamenii faini de la clujwebstory.ro, am fost incluşi în una dintre echipele de degustare. Am aflat de existenţa a doar celor 6 sticle, după ce lichidul a făcut fâssss, după ce am ciocnit paharele şi foarte puţin după ce s-au auzit în cor aprecierile de gust, „hmmm”.
Stropul de dulce a făcut ca licoarea să fie şi mai apreciată de fetele din „audienţă”. Şi, mai mult, vinul a fost însoţit de o felie de tort albastru făcut tot de Alex, la Iris Delice. Îmi amintesc perfect că vinul a avut multe mărgele :), că a fost bun, că am mai cerut o porţie mică şi că Alex s-a bucurat că a folosit cu succes una dintre puţinele sticle de vin spumant, practic, lucrarea lui de licenţă.
Restul vinului liniştit, cel care nu a fost pus în sticle, este udeva într-un recipient mare, la staţia de vin.
Dar noi promitem că ne vom strădui să îi facem viaţa frumoasă, aici în echipă, şi pe timpul masteratului. Normal că tot în domeniul vinului se va învârti şi poate o mai pune de o fermentare. Promitem, de asemenea, că vom face noi rost de sticlele necesare pentru a doua fermentare ….pentru că merită.
Succes Alex!