An de an, timp de o săptămână, oraşul din inima Transilvaniei se transformă ȋn capitala filmului European. Timp de o săptămână, vară de vară, prin tot Clujul are loc o adevărată desfăşurare de forţe, o dată cu Festivalul de Film Transilvania.
Oraşul pulsează cinematografie, oamenii respiră film şi socializează ȋn lounge-urile şi petrecerile organizate. Nu există clujean ce să nu fii pomenit măcar o dată, ȋn decursul săptămânii trecute, numele unui film prezent la TIFF. Fie că au fost prezenţi sau nu, toată lumea pare să ştie tot ce a mişunat ȋn tot festivalul.
Ediţia de anul acesta a fost parcă şi mai specială decât cele din anii precedenţi. Ori oi mai fi crescut eu, ori o fi fost ceva ȋn aer, dar parcă tot oraşul s-a metamorfozat săptămâna trecută. Nu mă refer ca imagine, deşi te-ai putea gândi la asta, ci mă refer mai degrabă la vibe-ul oraşului.
Ȋn fiece seară, centrul era plin, oamenii erau cu zâmbetul până la urechi, frumoşi, liberi, boemi, plimbându-se sau savurând o bere rece ȋntr-una din terasele oraşului. Era o atmosferă de petrecere, chiar dacă senzaţia era de linişte, calm şi voie-bună. Parcă nici oboseala nu o mai simţeai la fel.
Şi ȋn timp ce ȋn cadrul TIFF erau galele, conferinţele de presă şi toate meeting-urile cu diferiţi oameni, ȋn afară trona sentimentul de libertate, de bună dispoziţie. Pentru că exact ăsta cred că e secretul festivalului: funcţionează ca un medicament pentru Cluj. Ne scoate din rutină, din monotonie.
Reţeta e clasică: proiecţii de filme bune (anul ăsta am văzut Heartstone, Ultimul căldărar, Inimi cicatrizate, Ana, mon amour şi multe altele), ȋntâlniri cu oameni din sfera cinematografică naţională şi internaţională (Alain Delon, Armand Assante, Tora Vasilescu, etc.), petreceri ce te duc poate cu gândul la un Hollywood al anilor ’60, turişti veniţi de peste hotare dornici să cunoască atât Clujul cât şi pe tine, locuitor al lui, şi… popcorn. Acesta poate fi secretul: o licoare magică, pusă ȋn popcorn, care să ne calmeze tuturor spiritele, măcar pentru câteva zile.
Glumesc.
M-aş bucura să fie măcar vreo trei ediţii TIFF anual. Ciclic, cam pe când preconizăm că suntem mai obosiţi şi sătui de job-uri şi obişnuinţă. Dar cum ştiu că nu se poate, mă mulţumesc să aştept până la anul.
Găsesc eu cum să ies din rutină şi altfel, până atunci, vă promit!
Credit foto: TIFF, Nicu Cherciu
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020
