Cum am spus mai demult, la începutul seriei de povestiri despre Tunisia, nu am ajuns să văd și ruinele Carthaginei, așa cum îmi doream. Mă voi întoarce întoarce însă într-o zi. Până atunci, împărtășesc cu voi povestea Elyssei, regina Carthaginei, pe care am auzit-o spusă-n multe feluri. Am „săpat” și mai adânc, până la Tanit, puternica zeiță punică, dar acum vorbim despre Elyssa.
Figura Elyssei, cunoscută în istorie ca Dido sau Didona, ne este familiară ca regină a Carthaginei, din epopeea romană Eneida, faimosul poem epic aparținând scriitorului latin Vergilius. Chipul Elyssei se regăsește în prezent pe bancnota de 10 dinari tunisieni și a fost reprezentat în mai multe opere de artă de-a lungul timpului.
Care este povestea reginei care l-a găzduit și l-a iubit pe Aeneas, eroul lui Vergilius, când corăbiile lui au naufragiat pe coastele Africii, încercăm să zugrăvim în continuare, urmând firul mai multor surse.
Istoricii din antichitate au consemnat deseori în scrierile lor despre Fenicieni, descriindu-i ca bravi exploratori ai mărilor în căutare de bogății. Ei și-au lăsat amprenta în întreg bazinul Mării Mediterane, fiind prezenți în locații strategice și în centrele comerciale. Grecii și Romanii, rivali ai Fenicienilor și mai târziu ai Carthaginezilor, au alterat aceste izvoare istorice scrise ale antichității, în spiritul expresiei „învingătorii scriu istoria”. Astfel că Fenicienii au ajuns să fie portretizați ca negustori viciați, conduși doar din dorința de profit cu orice preț.
Unul dintre cele mai importante avanposturi feniciene de pe coasta nord-africană a fost vestit pentru bogăția și independența sa: Carthagina. Orașul Carthagina (Qart Hadath în limba feniciană, adică Orașul Nou) a fost întemeiat în anul 814 î.e.n. și inițial a fost un punct de popas pentru corăbiile care veneau din Spania, încărcate cu bogății și mărfuri.
Cea mai cunoscută legendă despre întemeierea acestui oraș este aceea a lui Iustinian I, împărat al Imperiului Bizantin (Flavius Petrus Sabbatius Iustinianus Augustus, 527-565 e.n.) – Sfântul Iustinian, care povestește cum Matten, regele Tyrului, a lăsat moștenire tronul fiului său Pygmalion și fiicei sale Elyssa (numită și Dido sau Didona).
Locuitorii din Tyr, dorind însă să existe un singur suveran, au provocat discordie între membrii familiei regale. Tensiunile între cei doi suverani au crescut după ce Elyssa s-a căsătorit cu unchiul său, Acherbas, Marele Preot, un om care se bucura de o autoritate și putere egală cu a regelui, dublată de o mare bogăție.
Pygmalion, dornic de a-și însuși averea unchiului său și a-și asigura hegemonia asupra regatului, a dat ordin ca acesta să fie asasinat. După uciderea soțului ei, Elyssa conștientizează amenințarea care plutește inclusiv asupra ei și decide să fugă în exil utilizând un șiretlic.
Pentru a nu trezi suspiciunea fratelei ei, ea și-a exprimat dorința de a veni să locuiască împreună cu el la palat. Pygmalion a acceptat, gândindu-se că Elyssa va aduce împreună cu ea toate bogățiile pe care le avea. Asftel că a dat poruncă să i se trimită Elyssei corăbiile regale pentru a o aduce la palat.
Elyssa, în timpul nopții, și-a încărcat pe vase toate bogățiile și le-a ascuns în burțile corăbiilor. Dimineața a dat ordin să se încarce pe corăbii, în văzul tuturor, o mulțime de saci de nisip. Ajunsă în larg, ea a aruncat sacii de nisip în apele mării, invocând memoria soțului ei și rugându-l pe acesta să-i accepte ofranda ce consta în toate bogățiile sale. Asistând neputincioși la gestul prințesei, slujitorii regelui s-au temut să se întoarcă în Tyr fără bogățiile pe care credeau că Elyssa le-a aruncat în adâncurile apelor. Regele i-ar fi pedepsit crunt, de furie. Așa că au rămas și au jurat credință prințesei Elyssa.
Mai mulți senatori și preoți din orașul fenician Tyr au decis de asemenea să își unească forțele cu acelea ale prințesei și să o însoțească în exil, pe mare. Grupul exilaților a făcut un popas în Cipru pentru a se aproviziona cu mâncare și apă. De aici au răpit 80 de fecioare devotate Templului Zeiței Astarte și le-au căsătorit cu tyrenienii de pe corăbii pentru a asigura astfel întemeierea unui nou popor.
Prințesa rătăcitoare a pornit iar pe mare în căutarea unui ținut în care să se stabilească. Surprinși de furtună, tyrenienii au acostat pe țărmul nord-african, pe coasta actuală a Tunisiei, unde au hotărât să rămână, fermecați de frumusețea locurilor. Aici ei vor pune temeliile faimoasei Carthagina, imperiu ce va ajunge să rivalizeze cu cele ale romanilor și grecilor, devenind în scurt timp cea mai puternică forță maritimă din Marea Mediterană.
Fiind o femeie înțeleaptă și de asemenea foarte bogată, Elyssa, hotărâtă că acesta este locul în care vrea să se așeze, își exprimă în fața regelui berber, stăpân al acestor ținuturi, dorința de a cumpăra pământ pe litoralul țării pentru a construi o așezare în care să locuiască împreună cu oamenii care o însoțeau.
Nesocotind inteligența prințesei feniciene și vrând să o batjocorească, regele răspunde la propunerea făcută spunându-i că îi va vinde o bucată de pământ, însă doar atâta suprafață cât poate fi acoperită cu pielea unui vițel. Elyssa acceptă acest târg. Dă poruncă oamenilor săi să ia pielea de vițel și să o taie în mai multe fâșii foarte fine, reușind astfel să acopere cu părțile din pielea vițelului o bucată semnificativă de pământ – un deal numit Byrsa.
Obligat de înțelegerea pe care o încheiase, regele îi vinde Elyssei bucata de pământ care trece în proprietatea ei. Temeliile Orașului cel Nou, Carthagina, sunt puse astfel, pe malul actualului Golf Tunis, în vecinătatea locurilor unde se află astăzi chiar capitala Tunisiei, Tunis.
Povestea Elyssei nu se oprește însă aici. Îi va fi dat reginei Dido să trăiască o poveste de iubire care se împletește cu istoria Carthaginei și care a ajuns la noi prin versurile marelui poet roman Virgiliu. Naufragiat pe țărmul african, Aeneas (sau Eneas) e găzduit de regina Carthaginei, care se îndrăgostește de el. Slujindu-și destinul, eroul antic decide însă să-și părăsească iubita, pe Didona, spre a reveni pe malul opus al Mediteranei, unde urmașii săi vor întemeia Roma.
Cu inima sfâșiată de durere, Dido își pune capăt zilelor, într-o ceremonie fastuoasă, dar lăsând în urmă un blestem asupra generațiilor care-i vor urma lui Aeneas, blestem ce se spune că a fost chiar sămânța urii dintre cele două mari puteri ale vremii, Carthagina și Roma.
Când romanii au învins Carthagina, în urma celor trei Războaie Punice, s-a decis raderea de pe fața pământului a mândrei cetăți. A fost întâi incendiată, apoi zidurile sale au fost dărâmate din temelii, solul presărat cu sare și arat cu caii, ca nimic să nu mai crească-n veci pe locul unde fost-a Carthagina.
În prezent, situl arheologic Carthagina face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Surse de informare: www.phoenician.org , www.britannica.com
Alte povești despre Tunisia găsești AICI
- Malta, insula de miere (IV) - 23 sept. 2019
- Malta, insula de miere (III) - 9 sept. 2019
- Malta, insula de miere (II) - 28 aug. 2019
