Ȋn rezoluţia mea pe anul viitor mi-am propus să râd.
Nu că anul acesta mi-a lipsit, am şocat câţiva oameni cu pofta mea de râs. Ȋn liceu chiar am fost considerată o “cauză pierdută” datorită faptului că râdeam prea mult. Ȋntotdeauna am fost mândră de asta.
Aşa că da… râsul face parte din nou din dorinţele mele pentru anul ce urmează. De ce neapărat?
Pentru că, orice griji m-ar lovi zilnic, orice obstacole mi s-ar pune ȋn cale, eu vreau să le ţin piept cu optimism. Şi cu gura până la urechi.
Pentru că râsul este contagios. Poate că ştiai asta, poate că nu, cert este că nu poţi păstra o faţă serioasă lângă un om ce râde ȋn hohote sau chicoteşte neȋncetat. Eu vreau să dau bună dispoziţie oamenilor. Pentru că, indiferent de ce s-ar ȋntâmpla, oricine merită un moment de repaus pe zi ȋn care să se descarce prin râs.
Conform unui expert ȋn râs (oare ar trebui să inventăm ştiinţa râsologiei?), este foarte important să“Petreceți timp în preajma mai multor persoane. Șansele de râs sunt astfel mult mai ridicate, iar râsul social mult mai benefic decât cel solitar.” Cu alte cuvinte, oricând suntem deprimaţi, supăraţi sau cocoşaţi de grijile de zi cu zi, ne putem ridica moralul sau chiar găsi noi forţe de luptă cu ajutorul unor prieteni care să ne molipsească de râs.
După spusele aceluiaşi expert, râsul face bine şi la… siluetă. Dacă râdem ȋntre zece şi cincisprezece minute pe zi, corpul nostru arde ȋntre zece şi patruzeci de calorii. Deci, cu alte cuvinte, ne putem ţine ȋn formă cu procedeul “gura până la urechi”. Şi se zice că dietele sunt complicate.
Tot ȋn maniera sănătăţii, trebuie să ştiţi că râsul reduce hormonii de stres, stimulând funcţia imunitară şi astfel calitatea vieţii creşte.
Râsul este atrăgător. Pe lângă faptul că ne place să gravităm ȋn preajma oamenilor zâmbitori, eu cred cu tărie că o atitudine pozitivă atrage cu precădere aventuri şi ȋntâmplări nemaipomenite. Mai cred şi faptul că râsul este sarea şi piperul vieţii.
Iară mie… ȋmi place destul de mult să-mi condimentez aventurile.
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020