Am fost cândva frumoși și tineri …
Cât timp am fost sectorist sau polițist de proximitate o atenție deosebită o acordam copiilor. Fie ei elevi din ciclul primar, gimnazial sau liceal. Copiii sunt o sursă extraordinară de informații și dacă știi să ții aproape de ei îți pot ușura munca incredibil. Am avut dovada nu odată că dându-le respect vei primi de la ei nu doar respect ci și ajutor, vei vedea în ochii lor bucuria de a ajuta, de a fi de folos. Însă pentru asta trebuie să le acorzi timp, să vorbești cu ei, să glumești cu ei, să nu treci pe lângă ei nepăsător. Cinci minute în care te oprești să îi privești cum joacă un lap-tenis (tenisul ăla de se joacă cu piciorul) sau o miuță nu înseamnă timp pierdut. Un sfat despre cum ar putea sta în teren mai bine, cum să joace o fază mai eficient te va ridica în ochii lor. Ai grijă însă să nu fii fals. Copiii simt asta și i-ai pierdut.
Felul în care i-am tratat m-a ajutat în muncă dar îmi amintesc și de o întâmplare haioasă petrecută în curtea liceului Terapia din Cluj-Napoca, liceu de care am răspuns mulți ani. În acest liceu erau mulți copiii care proveneau din medii mai puțin darnice cu ei, cu condițiile în care trăiau și învățau. Acolo am avut foarte multe activități cu copii de toate vârstele.
După ce am plecat de la Secția 1 Poliție, în baza bunei relații pe care o avem cu cadrele didactice și conducerea liceului, îmi parcam mașina în curtea liceului care avea o parcare amenajată pentru personalul liceului. Într-o după masă, am mers cu soția mea să îmi iau mașina. Aveam nușce treburi de rezolvat și venise (soția) pe la mine și așa cum deja v-am zis am mers după autoturismul propriu și personal care era parcat în curte.
Pe latura respectivă a clădirii, era o bordură pe care se putea sta liniștit ca pe un scaun. Și așa ca pe scaun erau așezați frumos, unul lângă altul ca rândunicile pe firul de curent un grup de 8 sau 10 elevi. Când am apărut de după colțul clădirii, eu evident în uniformă, am auzit: Atențiune! Evident că instantaneu m-am uitat în direcția lor și i-am văzut ridicându-se în picioare și luând poziția de drepți. O poziție de drepți aproximativă cei drept, iar vreo 3 dintre ei au ridicat mâna dreaptă în semn de salut, ca militarii adevărați. Nimic din postura lor, din privirea lor și din tot nu arăta a șmecherie, a mișto, a luare în balon. A fost o manifestare spontană și sinceră a unor copii pe care îi știam din clasele primare. La rândul meu am salutat regulamentar și instinctiv, ca militar, am spus: Continuați. Și nu mai răspundeam de acel liceu de mult…
Ca să obții rezultate, să câștigi respect trebuie să investești timp și încredere în oamenii pe care îi ai în „parohie”. Pe vremea aceea mai existau patrule pedestre, iar polițiștii de proximitate mergeau în zona de responsabilitate pe jos. Așa aveau ocazia să cunoască oamenii, să vorbească cu ei. Acum, din păcate, foarte des, vezi în patrula auto de ordine publică sau rutieră că cel din dreapta este cu retina lipită de ecranul telefonului și nu vede nimic din ce se întâmplă pe stradă. Și asta nu este bine.
#TraianMorar
- Despre prevenire, probațiune și oameni - 10 oct. 2025
- Poliția Română la 203 ani - 25 mart. 2025
- Poveste de când armata „era armată” - 10 apr. 2024
