Am fost cândva frumoși și tineri …
Îmi amintesc o poveste foarte interesantă și totodată haioasă. O știu de la tatăl meu. Era pe vremea, mamă cum sună asta, era pe vremea … în fine, era pe vremea în care în România, la sfarșit de săptămână, pe drumurile publice circulau mașinile, cele personale, de ele e vorba, circulau cum spuneam, într-un weekend mașinile care aveau număr par, în celălalt weekend, mașinile care aveau număr impar.
La baza aeriană din inima Bărăganului erau două, poate mai multe cadre militare din zona Sibiului, dar acum ne referim la doi dintre ei. Din păcate, nu știu numele acestora dar oricum nu le-aș fi dat fără acordul lor. Cei doi, un ofițer, pilot (cred că era locotenent colonel) iar celălalt un maistru militar au hotărât să dea o fugă până acasă la Sibii dar nu era weekend-ul potrivit și nici nu aveau aprobare/derogare de la organele de miliție. Au decis totuși să plece sâmbătă după-amiază. Pentru cei de o anumită „vrâstă”, să știți că atunci se lucra sâmbăta, se făcea școală sâmbăta, șamd. Revenind, ajung cei doi acasă la Sibii fără probleme și a doua zi, duminică la prânz, o pornesc spre Fetești. Important este că mașina, era a ofițerului care evident conducea. Pentru a evita orice neplăcere, ofițerul s-a îmbrăcat în uniformă. La fel și maistrul, însă, peste uniforma albastră avea o haină de piele. De-aia lungă cum aveau cei de la o anumită structură. Haina lăsa să se vadă că pe dedesupt era un veston de uniformă albastră dar nu mai mult.
Întotdeauna hazardul joacă un rol important în întâmplările prin care trecem. Așa și acum. Cei doi nimeresc peste un filtru al Miliției Rutiere, mașina cu numărul de înmatriculare necorespunzător pentru acel weekend nu avea cum să treacă neobservată. Așa se face că șoferului i se face semn regulamentar de oprire și având în vedere că la volan era un ofițer, de autoturism se apropie un tânăr locotenent de miliție care, regulamentar, din picioare, salută, se prezintă și solicită actele pentru control. După ce le primește, constată că nu exista derogare și solicită explicații. Cel de la volan, că o fi, că una, că alta, locotenentul nimic, pare că nu vede gradele celui de la volan. Tensiunea creștea și la un moment dat, maistrul se apleacă ușor spre stânga, ca să fie văzut de locotenent și foarte calm, cu o voce aproape șoptită îl întreabă pe locotenent: „Domnule locotenent, pot să vă întreb ceva?” Abia după ce primește acceptul acestuia, cu aceiași tonalitate calmă și vocea șoptită îl întreabă:”Dacă șoferul meu este locotenent colonel, ce grad crezi dumneata că am eu?” Urmează câteva momente de liniște, locotenentul observă pe sub haina de piele croiala sacoului albastru, cazon, îi întinde actele șoferului, îi recomandă ca pe viitor să dețină toate actele și le urează drum bun.
După câteva sute de metri, poate kilometri, în liniște deplină, locotenent colonelul izbucnește și îl întreabă pe maistru:”Ce mama dracului îi răspundeai dacă te întreba ce grad ai?”. „Maistru militar clasa a II-a” a venit sec și totodată dezarmat răspunsul maistrului.
- Poliția Română la 203 ani - 25 mart. 2025
- Poveste de când armata „era armată” - 10 apr. 2024
- Șeful a decis: fără uniformă - 19 ian. 2024
