De puțin timp a început școala, iar subiectul pachetului pe care elevii îl iau dimineața cu ei a devenit tot mai dezbătut. Pe parcursul orelor copiii consumă destul de multă energie, iar pentru a putea rămâne concentrați în tot acest timp și pentru a acumula cât mai multe informații creierul are nevoie de substanțele nutritive care se regăsesc în mâncarea de calitate.
Aici intervine mica problemă care dă bătăi de cap părinților: de cele mai multe ori alimentele sănătoase care sunt bogate în aminoacizi esențiali, carbohidrați complecși, lipide nesaturate, fibre sau vitamine par să nu fie pe gustul celor mici. Și atunci, care ar putea fi soluția? În primul rând cumpărăturile trebuie făcute împreună cu copiii, iar motivul alegerii unui produs le va fi explicat în antiteză cu un alt produs care ar fi bine de evitat. Spre exemplu un sandviș cu pâine integrală versus unul cu pâine albă sau un ou fiert versus un crenvurști. Apoi, în pregătirea pachetului pentru a doua zi ar fi bine să fie implicați și cei mici. Astfel, satisfacția în final va fi mult mai mare datorită timpului și energiei investite în pregătirea gustării.
Ca mică paranteză, problema majoră însă este faptul că, datorită factorului economic, o mare parte din elevii din România nu au o alimentație corespunzătoare și de asemenea, nu au posibilitatea să mănânce o masă caldă la prânz. Consecințele alimentației dezechilibrate sunt îngrijorătoare atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În privința acestui aspect fiecare dintre noi ar trebui să decidă cum ar putea contribui la îmbunătățirea situației.
Revenind la subiect, din lipsă de inspirație sau chiar de timp gustarea elevilor se poate transforma cu ușurință într-un pachet plin de zaharuri, sare sau grăsimi nesănătoase. Iată câteva sfaturi pentru a evita acest lucru:
Sandviș-ul sau cutiuța cu mâncare ar trebui să conțină o sursă de carbohidrați complecși (pâine sau lipie din făinuri integrale) și o sursă de proteine (carne, brânză, ouă, năut) la care se adaugă o porție de legume. Gustarea ar trebui să includă și câteva fructe oleaginoase (nuci, migdale, alune) sau semințe de dovleac sau floarea soarelui, nesărate. Iar, în final, un fruct este recomandat să fie adăugat totodată în pachetul școlarului.
Ținând cont de sfaturile de mai sus și fără a complica lucrurile se pot pregăti o mulțime de preparate gustoase și colorate:
- Salată cu piept de pui la grătar, legume, ou fiert și puțină brânză, toate asezonate cu un strop de ulei presat la rece și câteva semințe de dovleac pentru o textură în plus
- Brioșe (muffins) sărate acompaniate de o salată
- Humus servit cu sticksuri de legume (castravete, morcov sau ardei) și pâine
- Wrap (sandviș în lipie) cu felii subțiri de roșii, mozarella și pesto
- Chiftele la cuptor servite cu legume
În final, nu este o sarcină dificilă pregătirea pachetului unui elev, în schimb, un pic mai complicat este înțelegerea nevoilor pe care le are din punct de vedere al alimentației și modul în care copiii învață că mâncarea sănătoasă le va aduce numai beneficii întreaga viață. Mai mult decât atât, dacă pachetul pentru școală va fi gândit împreună cu cei mici astfel încât să le placă ceea ce au în față, cazurile în care elevii își aruncă mâncarea sau nu o consumă vor fi mult mai rare.
- Cum se ascultă muzica la Jazz in the Park - 1 sept. 2024
- Cymande: de pe ecranele cinematografelor, la Jazz in the Park - 31 aug. 2024
- Zeci de experiențe muzicale unice de neratat la Cluj Symphony Experience - 27 aug. 2024