Încă puțin și deschidem borcanele cu savuroasele dulcețuri pe care le-am pregătit din fructele
proaspete ale acestui sezon. Căpșune aromate, cireșe suculente, afine de pădure cu al lor gust
inconfundabil, toate pot fi transformate cu puțină imaginație într-o plăcere dulce (și poate
uneori interzisă), plăcere care pe fiecare dintre noi cred că ne poartă în trecut, în copilărie.
Dar pe lângă amintirile personale, dulcețurile au o poveste adânc înrădăcinată în trecut, iar
istoria lor este conturată de multă muncă, oameni și timp.
Încă din cele mai vechi vremuri pentru conservarea alimentelor erau folosite cele mai reci locuri
ale cavernelor, iar Galii își îngropau recoltele pentru a le feri de aer. Trebuie să recunoaștem că
aceste tehnici de conservare nu s-au schimbat foarte mult până în prezent. Iar la începuturi,
mierea, considerată a fi nectarul zeilor, era mereu asociată cu păstrarea fructelor; amestecul
celor două în Antichitate era un desert ce îndulcea banchetele atenienilor și festinurile
romanilor.
Apoi, în secolul al VI-lea, istoria spune că Darius, regele Persiei, a fost cel care a descoperit
trestia de zahăr în cuceririle lui, plantă care oferea „miere” fără ajutorul albinelor. Iar un secol
mai târziu, Arabii invadând Persia au descoperit și ei acest sirop dulce al trestiei plantate în
împrejurul Mării Mediterane. Astfel, Creta devine un important punct pentru rafinarea
zahărului care a fost considerat în scurt timp un produs de lux. Iar ca mică paranteză, tot aici a
fost dezvoltată arta caramelizării zahărului care era folosită la tehnica înlăturării părului
corporal în haremuri.
Bineînțeles, cu trecerea timpului dulcețurile au devenit de nelipsit de pe mesele regilor, iar când
Caterina de Medici a ajuns în Franța pentru căsătoria cu Henric al II-lea, a adus cu ea
savuroasele gemuri din Italia, tradiția devenind astfel cunoscută în toată Europa.
În secolul XIX Napoleon a reușit să înlocuiască zahărul din trestie cu cel din sfeclă… din motive
pur economice. Astfel, industria gemurilor a devenit mai accesibilă și mai apropiată de ceea ce
știm noi astăzi: cantitățile produse puteau fi mai mari și să aibă un cost mai mic. Începând cu
Primul Război Mondial, a apărut în Franța și obiceiul de a consuma dimineața dulcețuri sau
gemuri, chiar dacă marmelada soldaților era mai mult zahăr decât fruct.
Trecând prin istorie, de la fructe conservate cu ajutorul mierii, la produse menite să încânte
papilele gustative ale regilor, iar apoi la industrializarea procesului de obținere a dulcețurilor
înlocuind trestia cu sfecla de zahăr și devenind astfel mai accesibil, savoarea lor a fost mereu în
centrul atenției.
Astăzi poate că ne aduce aminte de bunici, de copilărie, de vremea în care chiar dacă nu
realizam acest lucru, borcanul cu dulceață materializa iubirea și tot ce e mai bun din partea
familiei. Iar aceste mici obiceiuri cred că merită transmise mai departe.
- Micul dejun, o masă care nu ar trebui evitată - 19 nov. 2024
- Putem găsi fericirea în mâncare? - 1 nov. 2024
- MINA Cluj: prima expoziție dedicată lui Monet din România - 14 oct. 2024
