Poveşti din ClujAmintiri din ClujO poveste cu bunătăţi dobrogene, cai, disc de ambreiaj şi cununie

O poveste cu bunătăţi dobrogene, cai, disc de ambreiaj şi cununie

Ciudat cum face mintea noastră uneori conexiuni cu întâmplări de demult. În 02.09. 2022, Alexandru, fiul meu cel mare a avut cununia civilă. În urmă cu 26 de ani, când el avea un an, am fost în concediu la mare. Doar eu cu Livia, Alex rămânând acasă cu „Buna Marie”, cum avea să îi zică, din păcate, pentru prea puțin timp. Urma să împlinească un an în 17 august 1996, iar, sejurul nostru se încheia pe 16 august.

Plecăm noi de pe litoral și facem o scurtă escală la Medgidia la mătușa Anica, o femeie extraordinară, Dumnezeu să O odihnească în pace de-a dreapta lui. Mătușa ne primește ca de obicei cu brațele deschise, cu bunătăți cum doar ea gătea în familie, bunătăți dobrogene, desigur. Ne roagă să rămânem peste noapte, să plecăm dimineață odihniți, dar noi, NU, chitiți pe plecare, noaptea drumul e mai liber, eram tânăr, odihnit, nu cedăm și pornim la drum. Noaptea.

Mergem ceas, trecem de Slobozia și undeva între două sate, spre Urziceni, găsesc în șanț o căruță cu doi cai. Căruța în șanț cu roțile din spate, caii în drum, pe partea carosabilă, aproape spânzurați. Șanțul adânc, căruța perpendicular în șanț. Căruțașul „henț”, abia putea lega două vorbe. Pun avariile, mă apropii de cai, vorbind cu ei să îi liniștesc și apuc căpăstrul dar nu reușesc să îi trag în jos. Oprește încă o mașină cu numere de Cluj, crezând că i-am lovit. Fără multe cuvinte, înțelege situația și îl repunem pe cela pe carosabil, apoi, ne vedem de drum.

Ei, eu, după câteva sute de metri, constat că nu mai pot schimba vitezele. Ajung cumva la Urziceni și apelez la colegii de la poliție. Neplăcută surpriză. Totală lipsă de empatie, de bunăvoință, indiferență crasă, nici urmă de dorința de a ajuta, nici măcar de a vorbi pe un ton care să se vrea amabil măcar. În fine, rușinea lor …

După ce petrecem noaptea în mașină, apropo, nu ne-au lăsat nici măcar să parcăm în fața instituției, dimineața decid să o iau spre Buzău, unde avem un coleg de școală militară, polițist la Biroul Rutier Buzău. Orbește pentru că nu erau telefoane și nu aveam, dacă îmi amintesc bine, nici numărul lui de telefon de acasă.

Ajung la Buzău la Poliția Municipiului Buzău mai exact și iau legătura cu ajutorul ofițerului de serviciu. Omul mă ascultă și îmi spune că nu mă poate el ajuta cu prea multe dar îl anunță pe ofițerul de serviciu care vine, află povestea și îmi spune să merg cu el. Îl urmez și pe drum îmi spune că mergem la ofițerul de serviciu principal, adică la cel de la județ, de la IPJ Buzău. Îl găsim în birou, ne primește, ascultă tărășenia și decide să cheme de acasă un mecanic care să mă ajute. Nu figuri, nu aere de superioritate, din contră, omenie, bunăvoință, dorința de a ajuta un om, un coleg aflat într-o situație dificilă. Mecanicul a venit de acasă, a verificat și mi-a spus că trebuie să îmi schimbe discul de ambreiaj. Aici altă problemă, de unde disc, de unde bani pentru disc de ambreiaj? Mecanicul, ca toți meșterii care se respectă, avea în dulapul din garaj, un stoc de piese strict necesare pentru situații de urgență. Nu aveam bani să-i plătesc discul, dar îmi spune să nu îmi fac probleme pentru că îi voi trimite banii după ce ajung la Cluj.

Ofițerul de serviciu îmi dă între timp numărul de acasă al prietenului meu Gabi Bornaz, îl sun, dar aflu că e plecat la București. Păcat. Lucrarea durează însă până spre după masă și pe când mă pregăteam să plecăm spre casă, apare Gabi. Mecanicul îmi spune:”De ce nu mi-ați spus că sunteți prieten cu domnul Bornaz?” „Pentru că m-ați ajutat și fără să vă spun că am prieteni aici”, i-am răspuns.

La cununie, într-un fel ciudat, văzându-l pe Alex alături de Delia, soția lui, mintea mi-a adus în prin plan copilul de un an și întâmplarea asta. Încă nu pot înțelege cum cei din Urziceni, au fost atât de indiferenți, de insensibili, de nesimțiți chiar, cu un coleg aflat într-o situație dificilă, în tranzit, în timp ce colegii de la Buzău au fost „acolo”, au fost prezenți, săritori, au ajutat.

În fond, „omul sfințește locul”, NU este doar o vorbă în vânt

Mai Multe

More article