Artele culinare, la fel ca celelalte forme de artă, sunt într-o continuă schimbare. Mâncarea trece rapid prin transformări în care profilul aromelor sau ingredientele folosite pot atrage atenția, mai mult decât preparatul în sine. În prezent, au fost realizate mai multe studii care au ajuns la concluzia că nu doar în restaurante, dar și acasă, tot mai multe deserturi tind să aibă influențe din domeniul creațiilor culinare sărate.
Acest trend începe să ia amploare, fiind unul dintre cele mai populare din domeniul gastronomiei. Tot mai multe produse se dezvoltă datorită informației nelimitate asupra căreia avem acces, iar acest lucru a amplificat evoluția tendinței. Acum, putem găsi într-un desert și roșii confiate, jambon, brânză sărată sau chiar ciuperci.
Lista cu câteva dintre noile „ingrediente – vedetă”:
- Ierburile aromatice
Sunt foarte des utilizate în bucătărie, iar acum, și mai des în deserturi. Ingredientul potrivit poate să transforme un preparat banal într-unul excepțional. Patiserii și cofetarii știu asta și nu le este frică să folosească în preparatele lor ierburile aromatice care sunt de folos și colegilor bucătari. De exemplu busuiocul, de cele mai multe ori se asociază cu roșiile, dar la fel de bine se combină și cu căpșunile sau zmeura. Un desert care conține aceste ingrediente, cu siguranță se va face remarcat.
- Granulele mari de sare
Unde folosiți zahăr, puteți să folosiți cu încredere și sarea, dar granule mari… trebuie să fie ușor de remarcat. Spre exemplu, putem să o folosim în preparate care conțin ciocolată neagră, caramel, migdale sau fistic. Pur și simplu sunt evidențiate și echilibrate toate gusturile din desert. Mai mult decât atât, poate fi chiar și decorul mult căutat.
- Condimentele
Turmeric sau chili sunt două condimente utilizate tot mai des în aromatizarea deserturilor. Fie că este vorba de un blat pentru tort, creme sau chiar înghețată, cu siguranță preparatul va fi privit în final cu alți ochi.
Sunt multe posibilități pentru a crea deserturi speciale care se fac remarcate prin ingredientele folosite. Cel mai simplu mod este de a analiza materia primă folosită din prăjiturile clasice. Spre exemplu, în carrot cake pe lângă morcovii din blat se folosește și scorțișoară pentru aroma sa inconfundabilă. Dar ce se întâmplă dacă înlocuim acest condiment cu altceva? Nimic rău, vom crea un desert special. La fel de bine se poate adăuga puțină brânză sărată în clasicele fursecuri, transformând astfel complet percepția asupra lor.
Chiar dacă la început pare greu, de reținut este că fiecare desert poate fi reinterpretat după propriul gust. Nu trebuie să excludem ingredientele mai puțin folosite în rândul preparatelor dulci. Fie că sunt legume, ierburi aromatice sau condimente, cu siguranță în final vor face diferența.
- Micul dejun, o masă care nu ar trebui evitată - 19 nov. 2024
- Putem găsi fericirea în mâncare? - 1 nov. 2024
- MINA Cluj: prima expoziție dedicată lui Monet din România - 14 oct. 2024