Poveşti de călătoriePoveşti în imaginiJurnal foto: Padiș – Cetățile Ponorului

Jurnal foto: Padiș – Cetățile Ponorului

Dacă v-ați gândit că ar fi timpul pentru o ieșire în natură, după atâtea zile de stat în casă, probabil că Padiș este una dintre cele mai bune variante. Situată în județul Bihor, zona turistică se află la o altitudine de aproximativ 1200 m, iar odată ajunși aici, vă veți simți ca într-o altă lume. Multitudinea de trasee turistice care pleacă sau străbat Padișul au făcut din acest loc un punct cheie al Parcului Natural Apuseni.

Traseul pe care l-am făcut este simbolizat prin punct albastru, iar înainte de a pleca la drum, trebuie precizat faptul că în unele porțiuni dificultatea este ridicată. Cu toate acestea, pornind din Padiș și urmând traseul spre Cetățile Ponorului, circuitul oferă printre cele mai spectaculoase imagini ale naturii, așa cum este ea. 

După puțin timp de coborât prin pădure, prima oprire este Poiana Ponor. Un loc minunat, care nu poate fi descris în cuvinte. Zgomotul apei care curge lin prin poiană este acompaniat doar de oile care pasc liniștite întreaga pășune. 

Din Poiana Ponor spre Cetățile Ponorului circuitul trece printr-o pădure plină cu mușchi, ferigi și afini (mai durează un pic până le vom putea savura fructele).

Înainte de a ajunge la Cetățile Ponorului, unul dintre cele mai mari formațiuni carstice din țară, veți fi informați în privința dificultății traseului. Nu este recomandată parcurgerea lui fără echipament de protecție. În unele locuri asigurarea coborârii este suplimentată cu lanțuri, iar imediat după această porțiune, pot exista chiar și căderi de pietre. Frumusețea Cetății Ponorului este dată de portalul monumental, situat la baza unui perete de calcar de 150 m înălțime. Galeria gigantică subterană este parcursă atât de apele provenite din văi, cât și de cele ajunse aici pe cale subterană.

După o urcare un pic mai solicitantă, traseul ne poartă prin balcoane, așa cum este denumită porțiunea belvedere. Dacă înainte eram la poalele unei imense formațiuni, acum suntem în vârful ei.

 Continuăm traseul spre Poiana Glăvoi, locul în care este permisă camparea. Pe lângă mașini, aici mai sunt câteva magazine; conform tradiției, trebuie cumpărată măcar o plăcintă (aluat dospit, prăjit în ulei și uns cu diferite gemuri, smântână sau brânză).

 Din Poiana Glăvoi nu mai este mult până la punctul de întoarcere, Padiș. O urcare și ajungem din nou în zona din care am plecat.

Cu riscul de a mă repeta, precizez că această drumeție în Parcul Natural Apuseni a fost doar una din multitudinea de posibilități pe care le puteți alege. Înainte de a pleca într-o excursie (acum că avem din nou posibilitatea), site-ul parcului trebuie neapărat verificat pentru informațiile oficiale.

@Alexandru Szabo

Mai Multe

More article