Prin Olanda e frumos. E atât de frumos că niciun nene nu își scoate capul pe geam să te fluiere sau să te înjure, nu sunt nici măcar gropi în asfalt, prin care poți ajunge până la Nucleul Pământului. Nu trebuie să ai marjă de eroare de o oră, când îți faci planuri să ajungi undeva la ore de vârf, iar pe stradă nu am văzut gunoaie.
Au gări curate, cu wc-uri din care APROAPE aș avea curaj să mănânc, unde nu mi-e frică să îmi țin telefonul și portofelul la vedere. Mai sunt și trenurile care nu au întârzieri și care știu ce e aia viteză, unde dacă vrei să dormi sau doar să stai undeva liniștit, fără urlete și muzică la boxa portabilă, ai loc să stai. Singura problemă ar fi că nu sunt curse noaptea. De fapt, mai nimic nu funcționează pe timpul noapții în Olanda. Nu există magazin non-stop, în caz că ți s-a făcut o poftă stupidă de chips-uri, ai rămas fără țigări sau mai știu eu de ce au nevoie oamenii pe la două dimineața, nu ai viață de noapte, decât dacă e weekend și vrei să te înghesui în puținele locuri deschise până mai târziu.
În Olanda e liniște; oamenii sunt așa de liniștiți și parcă au timp de toate. Prin geamul trenului vedeam o grămadă de lume care alerga, tineri sau bătrâni, care își plimbau câinii, pisicile și orice animal ce poate fi pus într-o lesă. În unele cartiere era așa de liniște în miezul zilei încât, dacă nu mă întrebam ceva la câteva secunde, cel puțin mă gândeam dacă nu cumva în zona aia pur și simplu nu mai stă nimeni. Strada părea prea spațioasă, fără mașini parcate peste tot, parcă aveam prea mult loc pe trotuar; era ceva inimaginabil, că puteam merge câte trei persoane, una lângă alta, fără să fie nevoie să facem slalom.
În loc de mașină, lumea folosește bicicleta și nimeni nu se plânge când trebuie să o facă. Bicicletele sunt așa de folosite încât am observat trei lucruri:
- Ești mai mișto dacă ai și o bicicletă mai mișto.
- Ai șanse de 99% să ți se fure o bicicletă cât-de-cât mai bună, doar dacă îți lași mașina deschisă și cu cheile în contact.
- Am ajuns să am fobie de biciclete -toată lumea are bicicletă, dar nu toți știu să meargă pe ea.
Străzile și casele seamănă așa de mult între ele, încât de multe ori ajungeam să mă întreb dacă nu am reușit să mă învârt în cerc. Totul avea o tentă de perfecțiune, încât mă speria. Da, e atât de frumos, dar cumva înfricoșător în același timp. Pe mine cel puțin, decorul mă făcea să mă simt ca în Black Mirror.
Pe stradă nu sunt mizerii, dar și coșurile de gunoi sunt o raritate. Jur, că cel mai enervant moment e când mergi cu un chiștoc de țigară în mână, vreun sfert de oră, căutând un coș de gunoi și nu e nicăieri. La un moment dat, mă săturasem să mai simt mirosul ăla de țigară stinsă, așa că am intrat într-un Fastfood și am întrebat de un coș de gunoi. Mă așteptam să râdă, poate să se mai ducă și până în spate să le povestească colegilor că a venit o nebună care i-a arătat o țigară, spunând ceva cu accent de rusoaică sau măcar să se uite derutat, dar nu am fost nici pe aproape. Mi-a arătat unde e coșul de gunoi, după care și-a văzut de shaorma lui.
De obicei nimănui nu prea îi pasă ce faci. Nimeni nu o să se uite la tine, judecându-te, pentru că porți o rochie scurtă sau o pălărie amuzantă sau tricoul invers, dar și foarte puțină lume o să se uite la tine zâmbindu-ți. Merg, aproape toți, privind drept în față și cumva în gol, cumva făcându-te să te întrebi dacă sunt oameni sau roboței. Olandezii sunt așa de nepăsători cu ce face capra vecinului, încât nu au perdele la casă. Asta, ori chiar nu au ce ascunde; de cele mai multe ori citesc ziarul sau se uită la știri.
Sunt atât de multe tipuri de oameni, că nici nu cred că am reușit să dau de jumătate dintre ei. Sunt foarte mulți străini și foarte mulți studenți, unii care vor să rămână, alții care abia așteaptă să se întoarcă acasă, pentru că aici e prea mult bine și e rău.
Iulia Buricea
- Spre Cluj, un pas spre maturitate, la 19 ani - 7 mai 2020
- Măștile chirurgicale: istorie, apariții în modă, un stil de viață. - 28 mart. 2020
- The first clinic in Romania offering animal therapy in Cluj. - 11 mart. 2020
