Am fost cândva frumoși și tineri …
Cum am spus într-o poveste anterioară, unul dintre colegii sectoriști, după terminarea facultății de drept, a fost promovat la Compartimentul de Cercetare Penală al secției.
Omul, de altfel bun profesionist, se destresa periodic. În perioada de destresare nu dădea el randament maxim la slujbă dar nici nu făcea prostii. Destresarea dura câteva zile, el venea la birou și încerca să fie cât mai „prezent” și cât mai eficient. Își făcea treaba, audia în dosarele penale pe care le avea în lucru, dar, treaba mergea oarecum șontâc, șontâc, lorșon, cu ar zice ungurul.
Colegul nostru, avea însă și un umor deosebit și asta îl făcea plăcut printre colegi, iar șefii îi tolerau cele câteva zile de destresare pentru că nu deranja pe nimeni și la serviciu venea doar obosit, nicidecum „foarte obosit”.
Metoda asta a lui ne-a scurt-circuitat pe toți într-o bună zi și a avut darul de a rămâne de poveste pentru mult timp. De fapt, ne-a făcut pe toți cei prezenți în acel moment în secție să uităm că munca asta ne arată de cele mai multe ori fața urâtă a omului. Ne-a arătat și o față diferită a muncii de poliție, aceea în care de multe ori ești pus în situații ciudate, unele de-a dreptul hilare, altele care frizează absurdul.
Întâmplarea asta a avut câte un pic din fiecare. Omul nostru, aflat în perioada de destresare, vine la birou, face ce face la primele ore, alea când în acele vremuri, se făcea raportul de dimineață, se lua la cunoștință despre ce și cum s-a întâmplat în ultimele 24 de ore, apoi se ridicau de la secretariat lucrările repartizate, se primeau persoanele care veneau la audieri, mă rog, chestii deastea. Când „apele” s-au mai liniștit, se așează la biroul lui, deschide un dosar, îl așează tacticos în fața lui, așa cum o făcea de multe ori în perioada de destresare, își așează „ochilerii” de citit pe nas, și își sprijină capul în pumni.
Oricine intra în birou avea impresia că citește dosarul aflat pe masă în fața sa. Ei bine, NU, el se „hodinea” bine mersi fără a fi deranjat de ceea ce se întâmpla în birou. Doar că în acea zi, își chemase niște persoane la audieri, culmea, în dosarul aflat pe birou. Subconștientul lucrează.
La birou lui ajung două persoane, conduse de la control acces de un alt coleg care, știind că omul nostru e la lucru, s-a gândit să-l scutească de la a coborî de le etajul 3. Numai că acel coleg le-a indicat celor doi ușa biroului cercetări penale și și-a văzut de drumul lui. Așa se face că cei doi bat la ușa biroului, iar când colega de birou spune:”Intră!”, deschid ușa și cumva timid, parcă dorind să nu deranjeze studiul în care era cufundat colegul, spun:”Bună ziua! Îl căutăm pe domnul ….”. Auzindu-și numele, așa cumva ca prin vis, acesta răspunde tare și clar:”LA TELEFON!”. Ce a urmat, e ușor de anticipat, însă cu toate acestea, colegul și-a audiat oamenii dar a rămas de pomină.
Meseria îi pune de multe ori pe polițiști în situații ciudate, greu de anticipat. Oamenii au reacții diferite la situațiile stresante prin care trec. Polițiștii nu fac excepție pentru că, deși mai toți se așteaptă de la ei să fie „robocopi”, în fond și ei, polițiștii, sunt oameni. Sunt simpli OAMENI care au calități și defecte, OAMENI care au ales să fie în slujba celor din jur.
Așa că, polițiștii sunt ca „cei din jur”, provin dintre ei, au slăbiciuni omenești și în plus, mai trebuie să facă față unui stres pe care, să fim sinceri, cei mai mulți, adică cei din afara sistemului, nu îl înțeleg. Fac o muncă pe care nu MULȚI dintre cei care îi hulesc ar face-o. Fac o muncă pe care atotștiutorii de serviciu de pe la televiziunile de știri o comentează de parcă ar ști despre ce vorbesc, deși în realitate NU AU HABAR. Cu toate greutățile, cu toate piedicile, ei, polițiștii continuă să fie acolo în stradă, mereu la datorie.
- Poveste de când armata „era armată” - 10 apr. 2024
- Șeful a decis: fără uniformă - 19 ian. 2024
- Incidente și accidente rutiere - 23 aug. 2023
