Acasă Blog Pagina 475

Alicante, orașul de la poalele castelului

0
Alicante
Alicante

Alicante este unul dintre cele mai frumoase orașe de pe Coasta Iberică dar este mai puțin cunoscut în comparație cu Barcelona sau Valencia. Când am decis să îl vizitez nu știam nimic despre acest oraș, dar mi-a convenit faptul că aveam zbor direct din Cluj și am zis, de ce nu?

Ei bine nu mi-a părut rău nicio clipă de această decizie, ba, dimpotrivă, am avut o surpriză foarte plăcută. Orașul nu este foarte mare, are o populație de aproximativ 350.000 de locuitori dar m-a fermecat cu aerul său pur mediteranean.

Plimbările pe celebra faleză sau pe pietonala cu vedere la port merită toți banii. Promenada Explanada de España, acoperită cu marmură şi străjuită de palmieri, este una dintre cele mai frumoase din Spania.

În plus, orașul este vegheat de o impunătoare cetate-Castelul Santa Barbara– aflată pe dealul care străjuiește localitatea, și de unde ai o panoramă absolut spectaculoasă asupra portului, orașului, mării.

Ca să urci la cetate, trebuie mai întîi să explorezi străduțele celui mai vechi cartier din oraș, unde te poți pierde ore în șir fascinat de casele vopsite multicolor. Dealtfel, Alicante este una dintre cele mai vechi așezări umane de pe coasta spaniolă a Mării Mediterane.

Plaja de la poalele cetății are nisipul alb și fin, iar marea este exact ca în vederile acelea cu apa albastră și cristalină. Seara, terasele amplasate pe faleză vă așteaptă cu muzică în surdină și cu celebra paella, gustoasă și uriașă, servită direct de pe plitele imense.

Ca să nu mai spun de savuroasa băutură sangria, asezonată cu fructe exotice şi multă gheață.
Şi, dacă aveți timp să explorați zona, atunci merită să dați o fugă până în celebra stațiune exclusivistă Benidorm, aflată la circa 40 de km sau dacă vreți să admirați peisaje sălbatice, atunci puteți explora nu mai puțin celebra Costa Blanca.

 

Daniel Rohiau

Trucuri pentru gospodine isteţe

0
trucuri în bcătărie pentru gospodine
Trucuri pentru gospodine

Pentru că ştiu că vă plac secretele, mai ales atunci când vine vorba ca acestea să vă uşureze munca în gospodărie, am scotocit atentă, pentru a găsi mici trucuri de care să faceţi uz în diverse situaţii incomode în gospodărie.

Sacoul preferat din catifea s-a umplut de scame?! Nu vă faceţi griji, deoarece îl puteţi curăţa foarte uşor folosindu-vă de o perie de haine pe care o înmuiaţi în sare şi cu care periaţi apoi haina, uşor, în direcţia ţesăturii.

Rămânem în sfera curăţării hainelor şi vă mai spun că murdăria rezistentă de pe gulerul şi manşetele unei cămaşi se îndepărtează mult mai uşor dacă le umeziţi mai întâi, le ungeţi cu puţin şampon căruia îi daţi un timp de 4-5 minute de acţionare şi abia apoi le puneţi în maşina de spălat sau le spălaţi cu mâna.

De pontul pe care vi-l voi împărtăşi în minutele următoare am beneficiat şi eu şi vă spun că este valabil 100%! De câte ori vi s-a întâmplat ca atunci când călcaţi haine de culori mai închise, pe care nu le-aţi protejat de căldura fierului cu o pânză sau cu un tifon, să vă alegeţi cu un lustru de toată frumuseţea?! Ei bine, data viitoare când vă grăbiţi şi vă stricaţi haina, dregeţi situaţia cu ajutorul ceaiului negru. Înmuiaţi o cârpă mai aspră în ceai şi aplicaţi cu încredere pe locul strălucitor al materialului uşor ars. Iar data viitoare fiţi mai atenţi atunci când călcaţi haine!!!

Şi dacă tot am vorbit de fierul de călcat, dacă pe talpa acestuia s-a lipit scrobeala sau plasticul din hainele de fibre sintetice, frecaţi uşor locul respectiv fie cu praf de cretă, fie cu vin, şi ştergeţi apoi suprafaţa cu o cârpă moale. Desigur, fierul de călcat nu e cald, altfel riscaţi neplăceri foarte mari!!!

Un alt mic secret pe care domnii noştri de această dată, asta ca să nu se simtă exluşi, ar fi bine să îl cunoască, este cel legat de modul mult mai uşor de a bate cuie, în lemn, unde altfel…procedeul de lucru va fi mult mai uşor dacă le înmuiaţi vârful în grăsime sau săpun.

 

Carmen

Animalele sălbatice iubesc Moara de Vânt de la Cluj

0
Animale la Moara de Vânt, Cluj
Animale la Moara de Vânt

Nenea Willy, cum îi spun copiii, s-a întors, din Germania, acasă, după o viaţă muncită din greu. A încercat tot felul de afaceri: construcţii, amenajări…dar nici una nu i-a ieşit atât de bine ca Parcul de agrement Moara de vânt. Aici, Willy se simte mulţumit şi poate să admire bucuria, în fiecare zi. Şi ce poate fi mai mulţumitor decât bucuria copiilor care îi trec pragul.

A, nu v-a spus că Willy are un parc de animale…muuulte animale. Mai mici, mai mari, cumpărate sau donate animalele de la Moara de Vânt din apropiere de Ciurila, imediat după Cluj, aşteaptă zilnic hrana vizitatorilor. Pentru prima oară în viaţa mea am avut ocazia să hrănesc cai, lame, căpriţe, o maimuţă, şoricei, un măgar şi multe găinuşe…chiar dacă trăiesc în cuşti sau în ţarcuri, animalele lui Willy sunt învăţate să mănânce elegant din căuşul palmelor vizitatorilor. Nu trebuie să luaţi grăunţe cu voi…pentru câţiva bănuţi primiţi la intrare o găletuşă cu porumb şi morcovi.

…bine, acum cât de elegant poate mânca un măgar…:)

 

Animale la Moara de Vânt, Cluj, măgar
Măgar flămând… la Moara de Vânt

 

Exceptând manierele, mai mult sau mai puţin dobândite de cabaline, experienţa parcului de animale de la Cluj este unică. Şi pentru că Willy nu ştie să se plictisească, de când a procurat o pereche de ursuleţi năsăşi şi una de sconcşi….relaxxxx…sconcşii de la Moara de Vânt nu lasă miros neplăcut. Pentru siguranţa privitorilor, animăluţele au suferit o uşoară intervenţie chirurgicală şi acum nu mai au glanda responsabilă pentru binecunoscutul miros al sconcşilor.

Animale la Moara de Vânt, Cluj, sconcsi
Animale la Moara de Vânt
Animale la Moara de Vânt, sconcsi, Cluj
Animale la Moara de Vânt
Animale la Moara de Vânt, Cluj
Ursuleţi năsoşi

 

Şi vă mai spuneam ceva despre o maimuţică, şoricei, găinuşe, chiar şi o pisică sălbatică…

 

Am mai întâlnit chiar şi trei cucuvele ce păreau fericite…

Animale la Moara de Vânt, Cluj, cucuvele
Cucuvele la Moara de Vânt

 

Să nu credeţi că, dacă vine iarna animalele nu mai trebuie hrănite sau cei mici nu se mai pot plimba cu calul…am uitat să vă spun că cei mici se pot plimba cu ponei, armăsari, se pot căţăra într-un parc special amenajat sau se pot distra într-o cursă cu trenuleţul.

Aşadar, vorbeam despre cum puteţi vizita animalele de la Moara de Vânt, iarna. Nenea Willy vă aşteaptă şi promite noi achiziţii…ce ziceţi de ursuleţii spălători…şi eu sunt curioasă…oare cum arată?

 

Alina

Mai multe despre sănătatea copilului tău

0
invitaţie eveniment pentru copii
Eveniment pentru părinţi

Există ocazii pe care nu trebuie să le ratăm pentru că, fie sunt importante pentru noi, fie pentru cei dragi nouă.

De aceea, ţin neapărat să vă spun despre un eveniment care se întâmplă în Cluj-Napoca şi care vă dă ocazia, vouă, părinţilor, să aflaţi lucruri despre sănătatea copiilor voştri sau despre modul în care puteţi să vă implicaţi astfel încât, alimentaţia şi modul lor de viaţă să fie dintre cele mai potrivite.

Un medic pediatru, un psiholog şi un antrenor de sport sunt la dispoziţia dumneavoastră, cu răspunsuri, în cadrul întâlnirii care va avea loc la Hotel Belvedere, din Cluj-Napoca, miercuri, 17 sept, ora 18.

Participarea este condiţionată de invitaţie.

Aşadar, dacă vă doriţi un loc rezervat, …parintilor…bunicilor…păstraţi imaginea acestui articol, în variantă electronică sau în format tipărit.

 

Alina

 

Lago di Garda-Paradisul sporturilor nautice

0
Lago di Garda
Lago di Garda

Fără îndoială, unul dintre locurile mele preferate din Italia şi din Europa este Lago di Garda.
Lacul, având o lungime de peste 50 de kilometri, începe la munte şi se termină la câmpie, de aici şi diversitatea peisagistică a zonei.

Dacă vrem să facem un tur al lacului, putem începe din partea nordică, montană, din superbul oraş-staţiune Riva del Garda. Şoseaua care urmează practic conturul lacului este săpată în stâncă în partea de nord, dar pe măsură ce înaintăm spre partea sudică, peisajul se schimbă radical, clima devine mai blândă, lacul este mai întins şi vegetaţia mai luxuriantă.

Merită să vizităm oraşele aşezate de-a lungul lacului şi vă dau doar câteva exemple dintre cele mai cunoscute: Riva del Garda, Malcesine, Sirmione, Garda, Limone, Salo, Peschiera. Pentru că toate aceste oraşe sunt adevărate bijuterii arhitectonice, este de prisos să vă spun că posibilităţile de cazare sunt nenumărate: de la hoteluri exclusiviste până la pensiuni sau campinguri aşezate chiar lângă lac.

 

Dacă vă plac sporturile nautice, atunci aţi nimerit în Paradis, pentru că, în fiecare an, mii de pasionaţi vin la Lago di Garda să practice windsurfing-ul. Dacă vă plac sporturile montane puteţi urca pe Monte Baldo, la peste 2000 de metri să admiraţi panorama lacului.

Şi dacă tot ajungeţi în zona, merită să vă petreceţi o zi în parcul de distracţii Gardaland. Şi dacă vă mai spun că Veneţia se află doar la o aruncătură de băţ, sunt convins că deja vă planificaţi următoarea vacanţă la Lago di Garda.

 

Daniel Rohianu