Acasă Blog

Foodfeeria-universul culinar al creativității

0

Astăzi vă facem cunoștință cu Veronica Ilieș, mamă, soție, profesor universitar al Universității Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, și food blogger.Încă din anul 2019, Veronica a dat naștere unui blog culinar, Foodfeeria, făcând din acesta un univers al rețetelor culinare, care venite la pachet cu un set de fotografii absolut superbe, sunt de natură să trezească cele mai ascunse simțuri gustative ale privitorului.

Căutând pe Instagram profilul Foodfeeria, observăm cu ușurință pasiunea și dragostea cu care aceasta transformă o rețetă culinară într-o adevărată artă, dar și dăruirea cu care Veronica oferă toate informațiile necesare pentru ca orice pasionat de bucătărie să poată să refacă acasă rețetele prezentate.

Fie că vorbim de un plating atent ales, fie că ne referim la videoclipurile în care sunt prezentați toți pașii necesari pentru a ajunge la produsul finit, Foodfeeria este o sursă de inspirație atât pentru cei pasionați de bucătărie cât și pentru curioșii care vor să știe care este maniera prin care din materie primă poate să rezulte un carusel de arome, culoare și dragoste.

Pentru a aduce basmul Foodfeeria cât mai aprope de dumneavoastră și pentru a scoate la lumină sămânța de la care a înflorit acesta, i-am adresat Veronicăi câteva întrebări.

Veronica Ilies&Foodfeeria

Vă invit acum, să aflați tainele care stau în spatele Foodfeeria.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră universul Foodfeeria?

Foodfeeria reprezintă pentru mine oaza mea de relaxare și frumos. Este chiar așa cum ai zis, un univers, unul feeric, al creativității și bucuriei de a împărtăși pasiunea pe care o am pentru gătit. Este modul meu de a mă conecta cu oamenii, prin intermediul rețetelor mele, a textelor pe care le scriu, a pozelor pe care le fac și, mai nou, a video-urilor pe care învăț să le fac.

Cum v-a venit această idee de a crea un blog culinar?

Ideea o aveam în minte cu mulți ani înainte de a demara acest blog. Curajul a fost cel care mi-a lipsit și pentru care am avut nevoie de un imbold. Acest imbold a venit de la niște prieteni buni care, într-un moment greu din viața mea, mi-au sugerat că ar trebui să fac ceva mai mult cu această pasiune pentru că mă va ajuta să mă deconectez de la probleme. Și așa a fost! Teama mea era că nu voi putea face niciodată fotografii frumoase. Asta pentru că nu eram deloc interesată de fotografie, nu știam sa fac o poză frumoasă nici măcar copilului meu J Dar totul se învață, iar acum sunt bucuroasă că am învățat și învăț mereu singură toate provocările care vin pe zona de dezvoltare a blogului și a paginii de Instagram.

FoodFeeria

De unde moșteniți acest hobby?

Bunica mea era mare bucătăreasă. În satul ei natal, Gilău, gătea la evenimentele satului, la nunți și botezuri. Când ne adunam toată familia la masă ne făcea fiecăruia în parte, de fiecare dată, felurile preferate de mâncare. Gătea foarte multe feluri pentru o simplă masă aniversară în familie sau de duminică. Dar bucuria ei cea mai mare era să mâncăm fiecare fix ce ne plăcea mai mult sau de ce ne era dor. Nu conta că făcea șnițelele în trei feluri diferite dacă așa bucura trei meseni. În copilărie îmi dădea mereu câte puțin aluat din orice făcea, îmi punea în castroane mici și îmi zicea să gătim împreună. Aveam chiar și un făcăleț și tocător micuțe cu care întindeam aluatul de cozonac sau prajitură. Apoi, mama a gătit mereu. La noi în familie se mânca doar mâncare gătită în casă de la zero. Așadar, iată moștenirea J

Care sunt cele mai apreciate rețete?

Fără îndoială cele de desert. Cu toate că multă lume încearcă să mențină o alimentație sănătoasă și să evite zahărul, un desert bun ne face pe toți să poftim la el. Iar eu iubesc să fac desert. Cofetăria mă atrage chiar mai mult decât bucătăria.

Care este feedback-ul publicului dumneavoastră?

În general pot să spun că am un feedback bun. Comunitatea mea este încă micuță și s-au strâns în ea oameni frumoși. Chiar zilele trecute am fost surprinsă de numărul mare de vziualizări a unui reel pe instagram. Este o recompensă frumoasă a muncii depuse.

Cum se îmbină cele două activități, cea de profoesor universitar și cea de food blogger?

Cele două activități se îmbină chiar bine, zic eu. Sunt profesoară la o specializare care are legătură cu creativitatea, cu frumosul, cu promovarea și imaginea. De multe ori m-am regăsit aplicând în activitatea cu Foodfeeria lucruri pe care le predau studenților mei. Iar de când am început să am colaborări cu branduri, am aplicat și mai mult aspecte legate de branding, imagine, PR sau brand personal pe care le predau studenților mei. În ultima vreme chair am început să simt și să spun că Foodfeeria a devenit al doilea job, acela pentru care muncești mult, dar e o muncă relaxantă, nu presantă și stresantă.

Ce sfat i-ați da unei persoane care își dorește să își transforme pasiunea în artă pentru public?

Sfatul meu este să aibă curaj. Chair dacă are impresia că nu știe de unde să înceapă sau că nu e suficient de bun sau pregătit. Multe se învață în viață. Iar dacă ceea ce faci e din pasiune învățarea este ușoară și aduce mari satisfacții și vindecă sufletul. Dacă cineva mi-ar fi spus acum 3 ani când am început blogul că o să filmez și editez singură i-aș fi spus că nu mă cunoaște deloc, că nu am abilități de felul acesta, că sunt chiar stângace în acest sens. Și iată-mă în momentul în care învăț chiar cu drag să fac asta și mă automotivez mereu în a mă dezvolta în toate provocările pe care mi le aduce activitatea cu blogul.

Moldovan Carmangerie, povestea de trei generații

0
Moldovan Carmangerie

Știți că ne plac mult poveștile, mai ales poveștile adevărate. Poveștile despre oameni adevărați, despre viețile lor și despre realizările lor.

Azi însă nu este doar povestea unui om ci povestea unei întregi familii care, deja, se întinde pe trei generații. Este povestea familiei Modovan, o familie clujeană ajunsă azi un adevărat brand al Clujului.

Începută în 1994, afacerea cu produse de carmangerie s-a născut din priceperea și ambiția domnului Ștefan Moldovan alături de Cosmin Moldovan, fiul acestuia. După 20 de ani de muncă susținută, provocări, dezvoltare, investiții,  rebranding, ia naștere actualul nume Moldovan Carmangerie. Astăzi, compania este condusă de Cosmin Moldovan, fiul fondatorului și are în portofoliu peste 30 de magazine de desfacere extinse în tot județul Cluj, două fabrici de procesare a cărnii ( La Sânnicoara și Dezmir), o fabrică de lapte și brânzeturi, o fermă de vaci și câteva sute de hectare de teren pe care se produce hrana necesară animalelor din ferma proprie.

Dar, să începem cu începutul….

Trei generatii

Născut în 1949, Ștefan Moldovan începe să lucreze încă înainte de a împlini 16 ani „….pe atunci nu conta că ai 16 ani sau 18 ani sau cât îi avea. Important era să vrei să lucrezi…Prima mea zi de lucru a fost în 12 iulie 1965 și în 29 împlineam 16 ani…”

În 1994, alături de fiul sau Cosmin, pune bazele unui mic atelier de carmangerie, chiar în propria casă. Îl denumesc Cosm Fan și pornesc împreună cu avânt într-o nouă aventură, cea a business-ului autohton care se ocupă doar de carne proaspată și preparate din carne. Afacerea ia amploare, și îi cuprinde și pe ceilalți membri ai familiei în vârtejul economiei „de piață”. Li se alătură Amelia, soția lui Cosmin, care preia organizarea și gestionarea magazinelor de desfacere.

Vizionari și cu încredere în business-ul lor, în 2003 investesc într-o fermă de vaci iar în 2019 ia ființă Atelierul de lapte, o noua fabrică proprie, de această dată însă, o fabrică de lapte și brânzeturi.

Investind în mod susținut în spațiile de producție, diversificând constant produsele și extinzând rețeaua proprie de magazine de desfacere, curajul accesării de fonduri și de credite pentru dezvoltare se vede răsplătit atât de aprecierea publicului consumator cât și de atașamentul celor peste 300 de angajați.

Calitatea produselor, diversitatea acestora, lansarea constantă de produse noi care însă păstrează la bază rețetele tradiționale, magazinele de desfacere modernizate cu zone de bistro, magazinul on line care face livrări programate, prezența pe platforma Takeaway și recent lansatele Mintenașuri și Guștose ( apărute că soluții imediate pentru cei care fie nu știu să gătească, fie nu au timp), sunt ingredientele unei afaceri prospere în care se investește timp, pricepere, dragoste și entuziasm.

Și…povestea merge mai departe…Pentru că businessului de familie i s-a alăturat Ionuț și Alexandra ( nepoții bunicului Ștefan și copiii lui Cosmin și ai Ameliei). Trei generații cu aceleași idealuri: afacerea autohtonă, tradițională, de familie.

Va urma…

Muzica și mesajele ei

0

Am fost cândva frumoși și tineri …

Eram purtător de cuvânt al IPJ Cluj de ceva timp. La un moment dat, funcția liberă la presă este ocupată de Andreea, o colegă tânără. O fată foarte faină, deschisă în a învăța ce și cum despre comunicarea cu presa, „open maind” cum se zice amu în zilele astea în care „englezismele e la maxim”. Chiar era o fată deschisă la minte, aveai cu cine povești, era ca un burete. Mno, avantajul tinereții era de partea ei. Altfel spus, soarele profesiei, pentru ea, era la răsărit, al meu se lăsa către amurg. Dar asta nu ne-a împiedicat să avem o relație de colegialitate super faină, să lucrăm și să colaborăm foarte bine împreună.

Fata asta iubea muzica ușoară și de câte ori avea ocazia punea muzică așa, în surdină cum ar fi, pe fundal carevasăzică. Avea câteva piese favorite însă una dintre ele era în acele zile de care vă spun, la modă și ea, colega mea o asculta cu multă plăcere și chiar o fredona cu mare drag. Piesa respectivă era interpretată de Delia, „Ce are ea” așa se numea. Mă rog, se numește și acum, deși, parcă nu mai este în topurile muzicale. Sau o mai fi dar nu la radioul ascultat de mine. Așa se face că fiind în topuri, câteva zile consecutiv, am tot auzit-o pe colega mea fredonând „Ce are ea și nu am eu …”. O zi, două, trei, ceva de genul și într-o dimineață când ea era foarte prinsă cu fredonarea refrenului îi zic:” Măi Andreea, în principiu, nu are nimic în plus, dar cu siguranță o folosește mai bine”.

În birou s-a lăsat liniștea, Delia cânta pe fundal, iar ea, colega mea s-a oprit din fredonat, m-a privit cumva în dungă, a clipit de câteva ori și a avut o replică care ne-a făcut pe toți cei din birou să izbugnim într-un râs homeric. „Domnu’ Traian! Niciodată piesa asta nu va mai însemna ce a însemnat până astăzi!” „Îmi pare rău măi, dar de atâtea ori ai fredonat-o zilele astea că am crezut că nu ai înțeles despre ce este vorba. Am vrut să te ajut”.

Uite așa am stricat eu magia unui mesaj din melodia Deliei. Ea, colega, nu s-a supărat dar nici nu mi-a mai spus care sunt piesele ei favorite. Nu știu de ce? Doar i-am dezvăluit o realitate din lumea reală.

Palatele Statusului Romano-Catolic

0

Pe latura estică a Pieței Unirii, în vecinătatea palatului Bánffy atrag atenția două clădiri gemene cu coifuri neo-baroce care conferă peisajului urban o alură luxoasă. Palatele Statusului (Státus Házak), construite între anii 1898-1899 au fost la vremea ridicării lor, cele mai luxoase clădiri cu apartamente, spații comerciale și birouri din oraș.

Sistematizarea pieței centrale a presupus la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea modificări de substanță a imaginii Clujului. Pentru demolarea clădirilor din jurul Bisericii Sf. Mihail, orașul a despăgubit Biserica cu casele Rádák, apoi Parohia Clujului a achiziționat și casa Frankkis, astfel că o importantă parcelă situată în inima urbei a devenit disponibilă pentru un proiect imobiliar nou și deosebit. Arhitectul Alpár Ignác a luat în considerare în momentul întocmirii planurilor indicațiile profesorului Groisz Gusztáv care propunea realizarea unei artere care să lege Piața Unirii (Főtér) de Piața Avram Iancu (Bocskai tér).

Palatele Statusului

Volumele celor două clădiri sunt diferite datorită parcelelor inegale (cea sudică este mai amplă). Arhitectura monumentală, bogat decorată și cupolele generoase dinspre piață, purtând crucea latină în vârf, reflectau puterea simbolică a comanditarului, Biserica Romano-Catolică, iar poziționarea ultracentrală a făcut ca parterul să fie ocupat de cele mai rafinate magazine, în timp ce la etaje erau birouri luxoase și apartamente exclusiviste. Celebre erau magazinul de produse coloniale Haraszti Jenö, magazinul de pălării al surorilor Sári, croitoria pentru domni Demjén & Lucs specializată în confecționarea îmbrăcămintei pentru militari și angajați ai Căilor Ferate, un mare magazin de pantofi, o cofetărie (deținută de Sebök István), restaurantul Márton Varga, dar și frumoasa cafenea Kikaker, cu pereții decorați cu fresce Art Nouveau.

Societatea Generală de Asigurări „Trieste” închiriase spații vaste din palatul nordic, în timp ce în alte apartamente funcționau marile cabinete de avocatură ale urbei.

Scene filmate în Casele Statusului și pe strada Iuliu Maniu apar și în serialul „Pistruiatul” (1973), profesoara de istorie (interpretată de actrița Réka Nagy) având apartamentul în palatul sudic. Scările interioare, porticurile, cursivele exterioare, curtea și gangul apar în episodul 5 („Geamantanul”).

Simetria celor două clădiri care flanchează strada au atras în limbajul comun denumirea de „Strada în Oglindă”, Alpár Ignác aplicând la Cluj soluții arhitecturale frecvente în marile orașe ale Europei, unde astfel de artere conferă un farmec aparte peisajului urban. La fel și la Cluj clădirile Statusului au devenit simboluri ale orașului, iar strada Iuliu Maniu (Szentegyház utca), una dintre principalele atracții turistice ale centrului.

Surse info + foto: Gaal, György, Cluj-Napoca, Ghid turistic, istoric, cultural, Ed. Tortoma, Baraolt, Cluj-Napoca, 2014 / Vais, Gheorghe – Clujul eclectic, UT Press, Cluj-Napoca, 2009 / Asociația Clujul de Altădată.

#AncutaLacrimioaraChis

Melinda Major – SCULPTORUL de suflete

0

Persoane ce inspiră

Anii de școală.

Cine nu și-i mai amintește?!

Plini de năzbâtii, mereu puși pe șotii, îmbibați de experiențe care au contribuit într-un anume fel, la dezvoltarea noastră.

Amintirile ce conturează perioada anilor de școală, nu sunt neapărat cunoștințele predate de profesori, ci, mai degrabă, schimbul de energii dintre noi și colegi sau noi și cadrele didactice avute.

Dacă, pentru unii școala, a însemnat un spațiu de închegare al relațiilor, pentru alții, a fost un loc de consolidare a tăriei caracterului, a descoperirii puterii de a-ți susține verticalitatea personalității, în fața bullying-ului venit din partea celor mai mari sau a colegilor ce găseau mereu câte-o hibă. Școala, locul de etalare a unor ținute, cu coridoarele pline de fete și băieți ce de abia așteptau să audă clopoțelul pentru a ieși în pauzele ce, adesea, erau mai interesante decât orele de la clasă.

Dar, cum ar fi fost să participi la ore la care timpul trece plăcut și repede?!

După zarva de la intrarea în clasă, se făcu o liniște totală…

Cu cartea și caietul pregătite pe bancă, cei mici o priveau atent știind că, și de data aceasta, urma o zi cu lucruri interesante de descoperit. Când începea să vorbească, întreaga realitate devenea mai bună, făcându-i să imerseze într-o lume a posibilităților, unde imaginația și creativitatea, puteau transforma momentul următor.

Ținuta feminină, clasică, mereu asortată cu o eșarfă sau o bijuterie șic, în combinație cu fermitatea și siguranța a ceea ce avea de făcut, îți capta atenția și nu te lăsa să o scapi din ochi. 

Dacă ajungi să o cunoști, devii mai bogat…

La 65 de ani, aspectul său fizic este impecabil, cu un tonus ce pare al unei puștoaice, energia debordantă, mereu pozitivă și cu dorința de a trăi profund fiecare clipă, o găsești mereu făcând câte ceva-fie este plină de vopseluri pe mâini de la ultimele creații artistice, fie e prin clasă suită pe-un scaun, atârnând tot soiul de lucrări ale elevilor, fie își ia ghiozdanul și pleacă în vreo drumeție în munți, dar, niciodată plictisită, tristă și fără chef.

| ‚simt uneori, că nu am atâta vreme să dau altora ceea ce am acumulat, pentru a putea duce asta mai departe viitoarelor generații’Melinda Major

Melinda Major, învățătoarea ce a dovedit prin fiecare acțiune, că, de fapt, profesia ei, nu este doar locul în care merge pentru a fi răsplătită financiar, ci, o vocație cu care a fost înzestrată de Univers, prin care a sculptat ani la rândul, sute de suflete, făcându-le mai bune, mai încrezătoare și pregătite cu unelte necesare pentru a-și croi drumul. Ea este exemplul cum, lucruri minunate, despre care poate mulți nu știu, se pot întâmpla în sistemul de învățământ, atunci când profesia se dovedește a fi vocație.

Anthony Robbins, autorul ce a influențat milioane de vieți prin preluarea controlului asupra acțiunilor sale, în a sa carte Trezește Uriașul din tine, evidențiază cât de necesar este ca un imbold, cineva sau ceva, să te stimuleze și să te pună pe făgașul grandorii existenței tale.

| ‚eu cred cu adevărat că noi toți avem un uriaș adormit în interiorul nostru. Fiecare dintre noi avem un talent, un dar, propria fărâmă de geniu care așteaptă pur și simplu să fie fructificată.’  – Anthony Robbins

Și, Melinda Major asta face. Trezește uriașii din toți copiii ce au un potențial pe care ei sau părinții lor sau chiar alte cadre didactice, nu îl văd momentan.

Zilele ei se desfășoară în mod alert și cu o ritmicitate amețitoare, prin asta, arătând pofta ei de viață.

În prima parte a zilei, la școală, în unele după-mese, o găsești printre copii, la fundația cu care colaborează de atâția ani, alteori predând studenților online, iar, când timpul îi permite, e hoinară prin vreo țară străină sau la pas prin munții și peșterile din România.

Emană sănătate fizică și mentală, face sport, are o alimentație echilibrată și rucsacul ei e mereu plin de cărți și jocuri creative.

 De-a lungul călătoriilor, a înțeles că apreciază ospitalitatea și simplitatea unor gesturi călduroase, încrederea pe care niște persoane străine ți-o oferă, Georgia fiind locul ce a cucerit-o prin observarea calmității cetățenilor în situații imprevizibile și de impas, această țară păstrând și acum valorea familiei în ritualurile cotidiene.

Acolo, au impresionat-o și cunoștințele băștinașilor despre diversele locuri, remarcând respectul cetățenilor pentru propriile origini.

Pașii ei, au trecut granița de 11 ori în America, o dată în India, dar experiența călătoriei o face să iubească tot mai mult simplitatea, preferând să viziteze mai degrabă Mediașul, decât Dubaiul.

|‚După unele călătorii, întoarsă acasă, m-am așezat pe prisma casei mele și am pupat-o. ’– Melinda Major

Indiferent că e învățător sau pasager, călător, această persoană vede dincolo de aparență și învelișul uman, până în profunditatea sufletului persoanelor cu care interacționează.

În procesul didactic, pune accentul pe diversitatea și unicitatea caracterelor și personalității fiecăruia, făcându-i să se simtă bine pentru că sunt minunați în unicitatea lor.

|‚…să luăm copiii cu iubire și atașament, asta să facem noi, profesorii secolului XXI. Elevii acestor zile au nevoie de inteligența noastră emoțională, mult mai mult decât de cunoștințele pe care le transmitem. Comunismul mi-a produs suferința lipsei de a-mi exprima părerea și personalitatea, îmi doresc să nu ajungem iar la asta.Melinda Major

Un om complex, ce radiază lumină, pentru care bucuriile precum prânzul luat în familie, excursiile în munți, ce o fac să își autodepășească limitele și îi oferă libertatea personală mult dorită, vizitarea unor orașe tradiționale, o fac să devină una dintre poveștile care merită împărtășite.

V-am făcut să vă doriți să o cunoașteți?!

Dacă asta nu se va întâmpla, poate, povestea ei, inspiră la a trăi cu mai mult entuziasm, viziune, empatie și mai multă energie.

Până data viitoare, gânduri senine, că așa vă șade bine.

Gyorgydeak Patricia©