Poveşti din ClujAm fost la Electric Castle şi…

Am fost la Electric Castle şi…

Domeniul castelului Banffy din Bonţida s-a umplut iar de culoare, cu ocazia celei de-a patra ediţii a Electric Castle Festival. Deşi ploaia le-a dat de furcă tuturor, se pare că anul acesta 121.000 de oameni au trecut pragul festivalului, ȋn decursul celor cinci zile.

Acum, că festivalul s-a terminat, vă propun un joc ce se numeşte “Am fost la Electric Castle şi mi-a plăcut/nu mi-a plăcut”, iar voi completaţi cu ce credeţi voi că trebuie să apară acolo. Am să ȋncep chiar eu şi am să ȋnşir toate fixurile şi impresiile mele.

Am fost la Electric Castle şi mi-a plăcut atmosfera de acolo, miile de oameni care petreceau ȋn curtea castelului, glumele pe care le auzeam trecând pe lângă diferite grupuri. Am adorat locaţia – şi cred că toţi pot confirma asta, mai ales pasionaţii de artă sau istorie.

Am aplaudat alegerea artiştilor ce au concertat anul acesta ȋn cadrul festivalului, care au reuşit să satisfacă dorinţele publicului.

Zona cu mâncare a fost pentru mine un fel de Eden, pentru că existau aproape de toate, iar eu ȋn general sunt ȋnfometată tot timpul, iar băutura a fost exact ce trebuie ca să ai destul combustibil pentru o noapte de distracţie. Mi-a plăcut faptul că ploaia nu a putut opri miile de oameni din a se simţi bine, ci mai degrabă e deja un must have al Electric Castle.

Se pare că ploaia serveşte chiar drept catalizator pentru săruturi pasionale ȋn ploaie – asta se vede şi ȋn fotografii, pentru că “love is in the air” la castelul Banffy.

O foarte deşteaptă ȋmbunătăţire de anul acesta au fost brăţările cu card, care facilitau accesul şi schimbul de produse. Sună foarte oficial, dar pe bune, prin asta s-a evitat pierderea de timp şi poate chiar şi a calmului (ȋn diferite situaţii).

Ȋn schimb, am fost la Electric Castle şi nu mi-a plăcut faptul că au fost puţine locuri unde lumea se putea adăposti de ploaie care, deşi nu a fost un impediment pentru distracţie, ar fi fost extrem de folositoare. Sincer, mă aştept să văd ştiri despre o epidemie de răceală ȋn curând.

Un alt lucru despre care am auzit obiecții a fost mutatul scenei principale din incinta castelului tocmai ȋn partea cealaltă a domeniului. Nu distanţa a fost problema, doar că am auzit păreri cum că tocmai acest lucru era interesant şi atractiv. Vizual, se crea un tablou unde se ȋmbinau accentele vechi, cu accente moderne, tehnologice.

Am să ȋnchei ȋntr-o notă pozitivă şi declar sus şi tare că Electric Castle 2016 a fost un succes, iar cei care au avut norocul să fie aici au petrecut un weekend de neuitat, s-au distrat şi electrizat ȋmpreună, iar la final s-au ȋntors acasă cu un bagaj plin cu amintiri.

Am fost la Electric Castle şi mi-a plăcut faptul că festivalul adună la un loc oameni diferiţi, unindu-i ȋntr-un singur glas: al muzicii.

VLD_5327

Acum e rândul tău, cititorule, te provoc! Aştept răspunsul tău ȋn secţiunea de comentarii!

Cheers!

Foto credit: Electric Castle

Mai Multe

More article