Chiar dacă dieta din zonele albastre a devenit extrem de mediatizată în ultima perioadă, cercetătorii analizează de foarte mult timp toți factorii care caracterizează longevitatea celor care trăiesc în aceste locuri. Iar până acum s-a dovedit că starea de sănătate este în strânsă legătură cu dieta care nu înseamnă nimic altceva decât lipsa exceselor și consumul alimentelor în forma lor cât mai apropiată de cea naturală.
Dar unde sunt aceste zone albastre? Un celebru jurnalist a conturat locațiile în care media de viță depășește 100 de ani. În cele cinci regiuni descrise locuitorii au cele mai mici șanse de a dezvolta boli cronice, diabet, boli cardiace, cancer și așa mai departe. Bineînțeles, longevitatea nu poate fi raportată doar la alimentație, însă ceea ce consumă ei și felul în care o fac poate fi un bun exemplu pentru noi toți.
Chiar dacă dietele din zonele albastre diferă într-o oarecare măsură datorită culturilor și a tradițiilor specifice, în mare parte alimentele consumate cu preponderență pot fi grupate după cum urmează:
Fructe și legume – de nelipsit de pe mesele locuitorilor din zonele albastre; ba chiar se poate spune că dieta acestora e una bazată pe produse vegetale. Astfel, aportul de vitamine, minerale și fibre este unul semnificativ fiind, după cum bine știm, esențiale pentru sănătate.
Leguminoasele –spre exemplu mazărea, fasolea, lintea sau năutul reprezintă în mare parte sursa lor principală de proteine pe care o consumă zi de zi. Mai mult decât atât, și acestea sunt pline de fibre care ajută enorm digestia și întreg procesul metabolic.
Grăsimile sănătoase – cei care trăiesc în zonele albastre au la îndemână în special produse bogate în acizi grași nesaturați: ulei de măsline, avocado, pește…, iar grăsimile saturate nu prea sunt întâlnite. Grăsimile sănătoase reduc colesterolul și riscul apariției bolilor cardiovasculare, iar mai mult decât atât, nucile, migdalele, fisticul și semințele oleaginoase sunt de nelipsit din dieta zonelor albastre, fapt ce îmbunătățește semnificativ aportul acizilor grași nesaturați.
Peștele – cea mai accesibilă carne și poate cea mai sănătoasă. Este consumată de trei sau patru ori pe săptămână datorită disponibilității ei, iar peștii grași sunt extrem de apreciați pentru valorile lor nutriționale și pentru conținutul de Omega-3 indispensabile unei minți sănătoase.
Vinul roșu – majoritatea locuitorilor din zonele albastre îl consumă cu moderație și regulat. Cu toate acestea, alimentul face parte mai mult din stilul lor de viață și din cultura transmisă din generații în generații.
Pe lângă alimentație, este de precizat faptul că rămân, de asemenea, o multitudine de factori care caracterizează longevitatea din zonele albastre. Tot aici, activitatea fizică a locuitorilor este intensă, peste medie, iar somnul joacă un rol extrem de important în viața lor de zi cu zi.
- Cum se ascultă muzica la Jazz in the Park - 1 sept. 2024
- Cymande: de pe ecranele cinematografelor, la Jazz in the Park - 31 aug. 2024
- Zeci de experiențe muzicale unice de neratat la Cluj Symphony Experience - 27 aug. 2024