De o culoare roșie aparte, cu un gust intens și taninos și cu o mulțime de proprietăți care ne protejează în sezonul rece, merișoarele fac parte din categoria super-alimentelor care ar trebui să fie de nelipsit din dieta noastră în această perioadă.
Merișorul sălbatic este un arbust care crește la altitudini mari, pe pajiștile alpine, iar în zona noastră, a Transilvaniei, îl putem găsi cu ușurință. În cazul în care nu i-am cules fructele în acest an, trebuie știut că toamna este momentul în care se recoltează, fiind de asemenea utilizate și ramurile cu ale lor frunze la prepararea infuziilor, după uscare.
Fructele fac parte astăzi din categoria super-alimentelor, un concept contemporan care caracterizează produsele bogate în nutrienți și care au un aport benefic pentru sănătate. Însă povestea lor e înrădăcinată încă din cele mai vechi timpuri: fructele și ramurile merișorului au fost considerate un dar al naturii indispensabil în sezonul rece și nu numai. Micile bobițe roșii sunt bogate în antioxidanți și vitamine care susțin sistemul imunitar și totodată previn infecțiile, în special cele urinare.
Bineînțeles, compoziția chimică a merișoarelor sălbatice diferă ușor în funcție de zona în care cresc, dar chiar și așa, concentrația mare a vitaminei C, a antioxidanților (flavonoide, antociani, quercitină) și a fitonutrienților fac ca aceste mici fructe să aibă un impact mare asupra sănătății.
Astfel, este dovedit că merișoarele întăresc sistemul imunitar și apără organismul împotriva infecțiilor și contribuie la sănătatea sistemului cardiovascular prin reducerea riscului apariției bolilor precum ateroscleroza sau hipertensiune și scăderea colesterolului rău. De asemenea, merișoarele, sub diferite forme, sunt folosite pentru tratarea infecțiilor urinare.
E important de știut că pentru a beneficia de toți acești compuși bioactivi, fie le consumăm în stare crudă, fie le congelăm imediat ce ajungem acasă. Cea mai apropiată sursă de noi este în Munții Apuseni, iar dacă nu ne încumetăm să le culegem, găsim și de cumpărat.
Lăsând un pic deoparte toate proprietățile lor în stare crudă, merișoarele sunt de asemenea un ingredient aparte în gastronomie. Pot fi folosite cu succes în formă uscată sau confiate în amestecurile de cereale preparate în casă sau pot face parte dintr-un sos sau o dulceață savuroasă care acompaniază perfect preparate din carne grasă specifice în această perioadă a sărbătorilor de iarnă.
Luând în considerare răcelile și gripele de sezon care bat la ușă, precum și inevitabilele excese de la mesele festive sau preparatele puțin mai grase din această perioadă, poate că e momentul să scoatem din congelator merișoarele, ori dacă nu, să le trecem pe lista de cumpărături. Uscate, liofilizate, congelate sau sub formă de suc, se pot folosi într-o multitudine de rețete simple și sănătoase. Iar dacă vrem să aducem un plus de savoare pe masa de sărbători, o dulceață sau un sos de merișoare e mereu binevenit lângă carne sau brânzeturi.