Poveşti din ClujZig Zag Prin România a ajuns la Cluj

Zig Zag Prin România a ajuns la Cluj

Cum ar fi dacă jobul tău te-ar plimba prin toată România? La asta s-au gândit un grup de tineri…și de la a face planul până la a-l pune în aplicare nu a fost decât un pas.

Au refuzat să aibă un șef și un orar stabil. Sunt pasionați de călătorii și au realizat că fiecare colțisor din România are povești de spus și locuri de admirat pe care le cunosc doar băștinașii. Au pornit în 16 august 2014 și de atunci descoperă secretele și minunățiile fiecărui județ în parte. Și-au propus ca în 5 ani să viziteze toată țara, să facă un Zig- Zag prin România.

Un plan puțin nebun…cu o sumă de bani limitată, dar cu o dorință arzătoare…aceea ce a cunoaște oamenii fiecărui județ.

30 de zile în fiecare județ, mereu cu ghiozdanul în spate, mutându-se dintr-un hotel în altul, obosiți însă mereu cu zâmbetul pe buze deoarece descopereau o Românie altfel…plină de oameni determinați și deschiși. Clujul însă i-a acaparat atât de mult, încât au stat mai bine de două luni. Aici au întâlnit oameni frumoși, zâmbăreți, primitori și întotdeauna receptivi la nou, iar o parte dintre ei au fost invitați la un eveniment de final organizat marți, 15 noiembrie la Clujana Festa.

A fost o întâlnire ca între prieteni, cu jocuri de mimică între vecinii de scaun și cu zâmbete întinse pe chipurile fiecărui participant.

Au vorbit tineri și personalități clujene…nume sonore care pe lângă proiectele și reușitele lor au răspuns la întrebarea „de ce iubesc Clujul ?”

Adela Crișan – cluj.com – Iubește Clujul văzut altfel.

zig_zag_prin_cluj_eveniment

„Noi iubim Clujul pentru oamenii speciali, pentru evenimentele importante dar și pentru locurile frumoase care așteaptă să fie descoperite.”

Dan Baciu – fondatorul Transilvania Collage și Village on the Hill- Iubește Clujul – acasă.

zig_zag_prin_cluj_eveniment2

„Sunt extrem de îndrăgostit de Cluj și de județ…. și ori de câte ori am crezut că răspunsul la întrebările mele este în India sau în China, l-am găsit aici, acasă.”

Ovidiu Oltean – Public Speaker Profesionist – Urmează-ți zvâcul, în Cluj!

zig_zag_prin_cluj

 

 

 

 

 

„Oportunități, sprijin și dezvoltare. Acestea sunt cele trei motive pentru care eu iubesc și ador Clujul.”

 

 

 

 

Marius Lazin – co-fondator Hoia Baciu Project- Iubește Clujul tuturor posibilităților.

zig_zag_prin_cluj_eveniment1

„ Pentru că în Cluj-Napoca, mai ales în pădurea Hoia Baciu, orice este posibil.”

Ioan Ciorca – scriitor- Iubește Clujul multicultural.

zig_zag_prin_cluj_eveniment3

„Acest oraș pentru mine este acasă. Iubesc Clujul pentru această mostră de multiculturalism de care dă dovadă.”

Victor Miron – inițiatorul proiectului „Cu cărțile pe față”- Iubește să citească în Cluj.

zig_zag_prin_cluj_eveniment4

„Iubesc Clujul pentru locurile frumoase în care pot să citesc.”

Sanda Andreea Pop – Project Manager Evozone – Să regândim modul în care ne deplasăm, în Cluj!

zig_zag_prin_cluj_eveniment5

„Faptul că fondatorii acestui proiect nu sunt clujeni, unul fiind din Austria și celălalt din București, dar au ales implementarea acestui program aici, spune multe despre Cluj.”

Corina Bucea –Manager Cultural la Fabrica de Pensule – Fabrica este un motiv în plus să iubim Clujul!

zig_zag_prin_cluj_eveniment6

„Clujul este locul potrivit pentru artă, pentru proiecte care nu sunt neapărat așa cum ne-am obișnuit să fie.”

Fiecare dintre noi are un motiv în plus pentru care iubește Clujul, iar acești tineri ne-au arătat doar câteva exemple și ne-au mai spus că ei iubesc acest oraș pentru fetele frumoase, pentru ospitalitatea oamenilor și pentru că este locul în care orice vis poate deveni realitate.

Spune-ne și tu: de ce iubești Clujul?

Mai Multe

More article