Poveşti din ClujȘase (+) și promisiunea celor de la Vița de Vie

Șase (+) și promisiunea celor de la Vița de Vie

Vița de Vie a lansat vineri la Cluj Șase (+), prima parte a albumului Șase/Șase.

Această primă parte a fost lansată în octombrie, în București, iar a doua parte va fi lansată pe 20 mai 2017.

Anul acesta Vița a împlinit 20 de ani de activitate, însă eu mi-i amintesc doar de 11.

În clasa a 9-a mi-au cântat la Balul Bobocilor. Deși știam doar câteva piese, ce mai prindeam pe la televizor, eram în primul rând, mândră tare de locul prins. Mă bâțâiam de pe un picior pe altul, până când Basul și Toba Mare au făcut mulțimea să se agite. Am uitat să menționez că scena era înaltă de vreo 40 cm și eu eram pe toculețe.. tibia mea a suferit foarte tare în acea seară.
Aceasta este prima mea amintire despre Vița de Vie. De aici încolo, ne-am tot văzut!

De-a lungul timpului, trupa s-a dezvoltat frumos, până anul acesta apogeul fiind albumul acustic (părerea mea). Ei, ultimul album, „Șase” este peste „Vița de Vie Acustic„. De aia îmi place de ei, pentru că mereu au reușit să surprindă publicul și să le ofere ceva mai bun. Versuri, muzică, solo-uri – evoluția lor este evidentă.

Șase a fost promovat online, a oferit fanilor înregistrați pe site-ul VDV posibilitatea de a asculta piesele în premieră, vizionarea în exclusivitate a videoclipurilor, dar și participarea activă la crearea albumului – piesa „Somn Ușor” este realizată în colaborare cu doi fani. Ce m-a impresionat și mai tare decât procesul „Somn Ușor” a fost deschiderea trupei de a colabora cu tânărul regizor Dan Iliuță pentru coloana sonoră a filmului „Ziua în care am dat de aripi„, pentru că nu mulţi au încredere în „copii”.

Concertul de vineri a început cu „Inimi surde„, o poveste în versuri, a continuat cu piese de pe noul album, completând pe alocuri cu piese de succes din trecut, și s-a încheiat cu Praf de Stele, spre extaxul fetelor din public.
Deși nu aveau pe desfășurător „Vinolamine”, datorită unei postări pe facebook și a unei fane, ne-au cântat-o și noi i-am acompaniat.

vino la mine vita de vie

Promisiunea pe care ne-au făcut-o cei de la VDV, promisiune care ne-a făcut să îi iubim și mai tare, a fost că albumul Șase (-) va fi lansat la Cluj și ne vom revedea în mai!!

Așteptăm cu nerăbdare următoarele piese!

Trebuie să menționez că în deschidere am avut plăcerea de a-i asculta pentru prima oară pe cei de la Front, care mi-au plăcut enorm și din punct de vedere vocal, m-au dus cu gândul la A7X pe alocuri. Felicitări!

Mai Multe

More article