Toamna se numără plăcintele pe vatră

Gustul copilăriei şi plăcintele bunicii nu se uită niciodată. Oricâte reţete delicioase descoperim, indiferent de gusturile rafinate cu care ne întâlnim, gustul acelor zile de toamnă în care ne răsfăţa bunica nu poate fi egalat.

Într-o zi mohorâtă de toamnă, bunica unei prietene ne-a găzduit şi, mai mult decât atât, ne-a răsfăţat cu tradiţionalele plăcinte coapte în cuptor.

Satul în care locuieşte se află la doar 20 de kilometri de Cluj-Napoca, deci nu ne-a fost deloc greu să ajungem. Drumul, unul pietruit, este încadrat de plopii înalţi care te ghidează înspre intrarea în sătucul înconjurat de pădure.

Când am ajuns focul deja mocnea în cuptor … plăcintele se pot coace doar pe jăratic. Deci trebuia să aşteptăm ca acesta să se domolească.

Afară, lângă căsuţa care adăpostea cuptorul, se pregăteau bunătăţile. Meniul…simplu și clar.

Se vor coace plăcinte cu branză sărată, cu brânză dulce şi cu varză. Nimic schimbat în tradiţie. Aluatul deja crescuse şi era pregătit pentru a lua forme.

Se taie bucăţi mici de aluat, se întinde ca să prindă o formă rotundă, iar apoi se adaugă compoziţia.

Se aduc marginile aluatului înspre interior astfel încât să se acopere compoziţia.

După ce se unge plăcinta cu ou, pentru a se rumeni, se aşează pe frunze de brusture, ca să nu se ardă şi se pune în tavă.

Între timp, bunica şi ajutoarele ei ne povestesc despre război, despre reformele din anul 1948 şi diferite istorioare din tinereţea lor, de mult apusă.

Aşteptarea a fost cea mai grea, căci cuptorul ne îmbăta cu un miros ameţitor, iar răbdarea era pe terminate.

Căldura din glasul mamelor şi al bunicii au avut efectul maşinăriei timpului. Ne-am simţit copii, iar când minunăţiile au fost scoase, am năvălit toţi în căsuţa cuptorului.