Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariTips-uri pentru rujuri handmade

Tips-uri pentru rujuri handmade

Cât de mult vă plac rujurile? Cât de des le folosiţi? Aveţi suficiente nuanţe potrivite pentru orice ţinută? Aţi găsit rujul care vă hrăneşte buzele sensibile? Dacă aţi  răspuns afirmativ la întrebările mele, sigur cheltuiţi o avere pentru a avea mereu buzele perfecte.

Ei bine, am o veste suuuuper pentru voi!!!

În doar câteva minute, fără a cheltui o avere, puteţi să vă preparaţi chiar voi, acasă, rujul pe care vi-l doriţi. Da, este posibil!!!

Poţi fi şi tu una dintre acele femei fericite care are oricând la ea rujul perfect: hrănitor pentru buzele ei sensibile şi în nuanţa perfectă pentru ţinuta din acea zi. Şi îl poţi avea în zeci de nuanţe…exact aşa cum ţi-l imaginezi.

Încă de la începutul sec. al XVII-lea, femeile au dorit să atragă privirile admirative ale bărbaţilor şi pe cele invidioase ale celorlalte femei şi au început să îşi coloreze buzele cu suc de struguri negri.

Sigur că de atunci „strugurelul” a devenit unul dintre obiectele de nelipsit din trusa de frumuseţe a oricărei femei, indiferent de compoziţie, culoare sau preţ şi a ajuns să facă parte din arsenalul nostru de seducţie, să recunoaştem… 🙂

Din punct de vedere tehnic, toate rujurile sunt compoziţii grase şi colorate, ce au la bază grăsimi topite şi amestecate cu pigmenţi, turnate apoi în diverse forme, care modifică culoarea, strălucirea, forma sau volumul buzelor.

Dacă există un tipar, o reţetă clasică după care se prepară rujurile, de ce nu ne-am prepara chiar noi, acasă, rujul de care avem nevoie…ştiţi voi, nuanţa aceea pe care o tot căutăm în magazinele de specialitate şi care fie nu a fost inventată încă, fie costă foarte, foarte mult!

buze cu ruş roşu

Să ştiţi că nu e deloc complicat să ne preparăm singure rujul perfect! 

Care sunt ingredientele de care avem nevoie?

  •     Vaselină (o găsiţi în farmacii) – ea are rolul de a face rujul cremos
  •     Ulei de nucă de cocos (se găseşte în hypermarket) – are rolul de a hidrata dar şi de a da un miros plăcut compoziţiei
  •     Farduri sau pigmenţi LIP SAFE – pentru gama de culori de care aveţi nevoie (şi acestea se găsesc în farmacii sau în magazinele cu produse naturiste)
  •     Un recipient de porţelan sau sticlă, în care să preparaţi rujul
  •     Spatule/linguriţe de  lemn (găsiţi în alimentară sau în hypermarket)
  •     O cutiuţă mică pentru depozitare

Cum procedăm?

În recipientul de porţelan/sticlă puneţi o linguriţă rasă de vaselină. Luaţi o altă linguriţă, în care puneţi cam tot atâta cantitate de ulei de nucă de cocos, pe care îl „topiţi” (înmuiaţi) fie în bain-marie fie în cuptorul cu microunde. Amestecaţi apoi cele două ingrediente şi turnaţi peste ele, fardurile sau pigmenţii LIP SAFE pe care îi aveţi. Fiţi atente ca nu cumva fardurile să fie expirate. Dacă vă întrebaţi care e cantitatea de fard de care aveţi nevoie, ei bine, aici depinde de gustul fiecăreia: până obţineţi nuanţa dorită. Eu am început cu puţin roşu, apoi am turnat puţin auriu şi am revenit cu crem. Dar cum spuneam, fiecare alege ce vrea…poate vă doriţi un ruj albastru cu reflexii mov…totul depinde de gust. Depozitaţi compoziţia obţinută într-o cutiuţă mică şi GATA!!! Aţi preparat acasă, cu puţine ingrediente şi costuri reduse, RUJUL  PERFECT pentru voi. Dacă luaţi în calcul şi faptul că ştiţi exact ce compoziţie are fardul pe care îl veţi pune pe buze, eu zic că trebuie să încercaţi cel puţin o dată şi sunt convinsă că veţi repeta apoi operaţiunea, ba chiar vă veţi învăţa şi prietenele cum îşi pot prepara singure, acasă, în doar câteva minute, rujul minune.

O să vă încânte compoziţia cremoasă, hidratantă (doar are ulei de cocos), originală şi rezistentă la transfer!

Hai, spor la treabă! 🙂

 

Angel

 

 

Mai Multe

More article