Lumea copilăriei e fascinantă! E fericită, liniştită, vie, clară, plină de culoare şi de viaţă şi ne lasă şi pe noi, adulţii, să intrăm oricând în ea.
În acest an, de 1 iunie, Clujul mi s-a părut mai frumos şi parcă mai occidental ca niciodată! Parcurile şi locurile de joacă erau atât de însufleţite, de animate, încât nu mai ştiai dacă cei care se bucură mai tare de ieşirea în aer liber sunt copiii sau adulţii … 🙂
Şi asta nu doar pentru că vremea de afară ne-a permis să ne întindem pe iarbă, în parc sau să ne bucurăm de soare, pe o bancă în mijlocul oraşului. Ci pentru că, molipsindu-ne de bucuria piticilor de lângă noi, parcă am fost mai senini cu toţii, nu credeţi? Mie aşa mi s-a părut.
Şi atunci, dacă ne-am simţit atât de bine în lumea copilăriei, de ce ne-am opri doar la data de 1 iunie? De ce nu am face din bucuria copilăriei, un sentiment stabil, în sufletele noastre? Haideţi să încercăm!
E o lume minunată, în care prinţii şi prinţesele trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi, în care basmele pot fi oricând aduse în realitate, în care castelul e locul în care trăim fiecare dintre noi, acolo unde eroii de poveste suntem chiar noi … trebuie doar să dăm frâu liber copilului din noi, indiferent ce vârstă biologică am avea.
Ştiu că a trecut 1 iunie dar pentru că sigur v-aţi bucurat şi voi, adulţii, de bucuria celor mici, ce aţi zice dacă am prelungi clipele în care am retrăit bucuria aceea curată a copilăriei şi am intra din nou în lumea curată şi fascinantă a copilăriei.
Putem face acest lucru ori de câte ori vom fi în mijlocul copiilor, ori de câte ori vom vrea să intrăm în lumea lor.
Iar acest lucru este posibil la Bastionul Croitorilor, acolo unde câţiva copii, cu vârste între 3 și 10 ani, expun lucrări sub genericul „1 iunie – Copilărie fericită„. Sunt picturi pe sticlă şi lucrări ceramice, rodul muncii din acdrul atelierelor din cadrul Clubului Oz, MiniReactor, Caravana Veseliei și comuna Florești.
Dacă aţi ratat vernisajul expoziției din data de 2 iunie, nu face nimic. Ea rămâne deschisă până pe data de 8 iunie.
Ce veţi vedea în lumea Copilăriei fericite?
O lume de poveste, în care şi-au făcut loc clopoței personalizați în prinți și prințese, castele, dragoni sau cănițe vesele. O lume plină de viaţă şi de culoare, în care fiecare copil poate fi prinţ şi prinţesă, şi în care fiecare adult poate retrăi cea mai fericită perioadă din viaţa sa: copilăria.
Ana Soare
Ultimele postari ale lui Angela Soare
(vezi toate)