Zăpada freamătă sub paşii care se apropie de destinaţia propusă.
Clujul abundă în locuri minunate, încă neexplorate, aşa că, anul acesta mi-am propus să le identific prin luatul oraşului la pas.
Cu privirea aţintită în sus, admir lumina stelei din vârful bradului din Piaţa Unirii şi mă gândesc la oamenii din jur, la acele persoane ale căror poveşti de viaţă sunt ghidate de o putere interioară, o lumină care se aprinde atunci când totul în jur pare fără sens, învelit în beznă şi fără o direcţie clară.
Şi, pentru că mereu găsim o sursă de insipraţie în poveştile altora, aleg ca destinaţie, un muzeu îmbibat cu poveşti pline de lumină şi speranţă-MUZEON.
Prin fiecare obiectiv turistic ce reprezintă diversitatea, întreaga lume ajunge mai aproape de noi.
Aflat chiar în centrul oraşului, în Piaţa Muzeului, MUZEON, redă inedit, poveştile de viaţă ale câtorva evrei, peste care s-a aşezat uitarea- totul, printr-o naraţiune audio-vizuală şi expunerea unor artefacte într-o manieră modernă, simplistă, dar de un maaaare efect.
Intarea în MUZEON invită la sporirea curiozităţii faţă de cunoaştere, putând fi deja observate câteva dintre obiectele din viaţa celor ce urmează a fi povestită de un narator ce îţi captează atenţia, pe toată durata călătoriei.
Aşadar, cu o tabletă în mână şi cu căştile aferente, păşesc ultra-modern, în trecut.
Evreii, un popor cunoscut şi pentru rezilienţa de care au dat dovadă, ne poate inspira, în această perioadă de încercări, prin care tranzităm.
Vocea naratorului, precum şi primele obiecte, mă teleportează în lumea demult apusă.
Ascult povestea de viaţă a lui David, în timp ce admir obiectele expuse.
Pare că e lângă mine şi că suntem doi prieteni.
David povesteşte cu mult elan şi mă ia cu el, explicându-mi generos detaliile vieţii lui. Scorţişoara şi cardamonul sunt condimentele ce ne amintesc amândurora de acasă, familie şi prieteni.
Îi cunosc familia, obiceiurile, ritualurile de rugăciune, aflu despre bucătăria Kosher, dar şi despre traumele suferite.
Poveştile supravieţuirii celor 3 personaje prin tehnologia VR şi Oculus Glasses fac şi mai reală experienţa lor, astfel încât te trec fiorii.
Ceea ce i-a caracterizat pe toţi aceştia, pare să fie dorinţa ştiută doar de ei- acea stea călăuzitoare ce le-a oferit lumina necesară pentru a continua un drum anevoios, marcant.
Călătoria este una intensă, ce te va face să ieşi schimbat din muzeu-de hainele vechilor concepţii, de frica propriilor limitări mentale, cu mai multă apreciere faţă de viaţă şi…cu o stea ce îţi va fi ghid de-a lungul alegerilor-CREDINŢA.
Dan şi Flavia Craioveanu, fondatorii muzeului, ne reamintesc prin aceste poveşti, de semnificaţia stelei lui David: Divinitatea şi lumina călăuzitoare este cu noi atâta timp cât dorinţele noastre sunt mai puternice decât situaţiile nefavorabile prin care trecem.
Ies din muzeu cu zâmbet şi încredere, cu noi prieteni, ce îmi reconfirmă importanţa credinţei.
Asemenea stelei lui David, un simbol folosit pe scuturile de luptă ale evreilor, şi care permitea scutului să nu poată fi îndoit sau deformat de loviturile primite, aşa şi noi, să găsim mereu forţa pentru a nu ne îndoi de noi înşine, indiferent de condiţiile exterioare.
Iau simbolul acesta, al perfecţiunii, păcii, liniştii, împlinirii şi eternităţii cu mine, bucuroasă fiind de alegerea făcută, aceea de a a explora lumi noi, chiar în oraşul meu.
MUZEON te aşteaptă să fii turist, în oraşul tău. www.muzeon.ro
Gyorgydeak Patricia©
- Bilet spre MARTE, prin FICȚIUNE - 10 sept. 2024
- Perioada de Probă: O Fereastră de Oportunități și Provocări - 20 aug. 2024
- Cum Influențează Preavizul Viitorul Tău Profesional? - 15 iul. 2024