Poveşti din ClujClujul vintageSediul Societății Industriașilor

Sediul Societății Industriașilor

Magnații Clujului, cei care dețineau marile marile fabrici sau afaceri din zonă, au hotărât să ridice un sediu reprezentativ care să reflecte importanța asociației.

Astfel, în anul 1883, în piața centrală a orașului, la numărul 24 a fost construită după planurile lui Frigyes Maetz, o clădire aparte pentru flancul nordic: sediul Societății Industriașilor. Deasupra aticului au fost amplasate inițial patru statui masculine alegorice, reprezentând Industria, Comerțul, Arta și Știința, flancate în stânga și în dreapta de două obeliscuri care simbolizau realizarea / înfăptuirea unor evenimente importante. Acestea au fost realizate de meșterii pietrari locali József Klösz și Mihály Bertha. Din păcate, cele șase elemente decorative nu se mai regăsesc azi în arhitectura clădirii, fiind eliminate în timp de pe fațadă.

Totuși, în nișele fațadei s-au păstrat cele două statui feminine amplasate la capetele balconului care străjuiește ieșirea din sala de bal spre piață.

Clădirea era bine compartimentată, existând pe lângă birouri și săli pentru întâlnire, o bibliotecă și o sală de bal. În sala mare, exista o ușă de mici dimensiuni prin care se putea trece direct în casa de la numărul 23 (Casa Rucska).

Parterul imobilului era închiriat pentru magazine, așa cum erau majoritatea parterelor din cea mai frecventată zonă comercială a orașului.

Cinematograful „Forum”, rebotezat în anul 1948 „Timpuri noi” a funcționat la parterul casei până la începutul anilor ’90 ai secolului XX.

Din anul 1968, până în anul 2012 aici a funcționat Casa Municipală de Cultură, apoi sediul a fost câștigat în instanță de Asociația Patronilor și Meseriașilor.

În prezent, sediul a fost renovat, fiind animat de diverse evenimente culturale.

Surse info + foto: Gaal, György, Kolozsvár: történelmi városkalauz, Tortoma, Baraolt, 2021 / Asociația Clujul de Altădată.

Mai Multe

More article