Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariScurtă lecție de educație financiară

Scurtă lecție de educație financiară

În Cluj-Napoca, o călătorie într-un mijloc de transport, te poate învăța o lecție de educație financiară, mai ceva ca la un training de antreprenoriat.

Fie că îți dorești să câștigi timp, să eviți parcarea mașinii prea departe de locurile în care ai treburi de rezolvat, fie că ești un susținător al mediului și prieten, prin acțiunile tale, cu sustenabilitatea, alegerea de a călători cu mijloace de transport în comun, în detrimentul mașinii, poate fi o decizie înțeleaptă, cu beneficii adiționale.

Confortul și fericirea se numără printre dorințele prioritare ale multora și, adesea, ele sunt asociate bogăției financiare.

Paradoxuri, există însă, în toate aspectele vieții.

Suntem învățați de mici că banii sunt ochiul dracului și că ei nu ne aduc fericirea, dar, cu o educație financiară învățată în școală, ne-am schimba oare convingerile?

Banii sunt o resursă care facilitează trecerea de la idee la certitudine.

Aceștia pot asigura stabilitatea financiară sau bogăția materială, iar dorința de a îi avea, nu este nici vreun păcat și nici nu indică despre tine că ești o persoană superficială sau lipsită de sentimente.

Mecanismul bunăstării financiare își poate mișca rotițele dacă ținem seama de o serie de micro elemente în atingerea ei:

  1. gestionarea timpului
  2. utilizarea resurselor
  3. cheltuieli versus economii
  4. achiziții
  5. obiceiuri/ tabieturi
  6. disponibilitate în a acționa
  7. amânare/ „punerea poftei în cui”
  8. hoții din buzunare

 Când locuiești într-un oraș mare, iar tentațiile sunt la orice pas, stabilitatea financiară poate fi asigurată și dacă poți găsi modalități prin care să te ferești de hoții din buzunare.

Cine sunt ei și ce măsuri pot fi luate împotriva acestora?          

Afișul din autobuz, care mă îndemna să fiu atentă la hoții din buzunare, mi-a întărit ideea că, fericirea nu depinde de multitudinea lucrurilor materiale pe care le achiziționăm, ci, ba din contră, fiecare bun pe care îl deținem, poate fi o sursă constantă de stres în dorința de a-l proteja.

Hoții din buzunare sunt poate cei de care ar fi indicat să ne ferim cel mai mult:

 

Indiferent de funcția pe care o dețineți, să fii jefuit, este ceea ce îți dorești cel mai puțin.

Și pentru că autosabotarea poate crea disconfort și lipsă de încredere în sine, de ce am fi chiar noi, proprii noștri hoți din buzunare?

Așadar, cumpătarea și călătoriile cu mijloacele de transport în comun, ne fac un bine din punct de vedere fizic și economic.

Conchid acest articol cu ideea că, prin alegerea unui mijloc de transport în comun, stabilim un echilibru între creșterea economică dintr-un oraș cosmopolit și protecția mediului și găsirea de resurse alternative.

Așa că…fiți atenți la cum investiți banii și…de cine vă lăsați furați.

Și nu uitați-NU AI NEVOIE DE EDUCAȚIE FINANCIARĂ PENTRU A NU FI PROPRIUL TĂU HOȚ!

Mai Multe

More article