Îmi vine greu să înțeleg de ce anume pentru unii cetățeni ai acestei țări “este periculos” să aleagă să stea acasă sau în izolare acolo unde este cazul.
Mă uimește până aproape la stupefiare îndrăzneala aberantă a unor oameni care deși au fost identificați cu acest virus, deci sunt perfect conștienți de ce fel de afecțiune suferă, și care au și avut șansa să fie internați într-un spital real, cu toate astea ei caută să scape de acolo manifestând parcă un comportament psihotic și o fugă gravă de realitate. Realitate pe care o evită chiar cu prețul vieții lor sau mai mult de atât, prețul incontrolabil și greu de cuantificat al consecințelor pe care le produc mai departe. Psihoza și comportamentele schizoide au acestă manifestare a fugii de idei și realitate pentru că omul o percepe ca pe o amenințare și acționează ca atare conform celei mai puternice pulsiuni: aceea de a evada, de a scăpa din calea ei.
Am menționat mai sus expresia de “spital real” pentru că în România încă nu s-a declanșat apogeul acestei crize, boli, precum se întâmplă în Italia sau cum a fost în China, unde numărul de paturi de spitalizare nu a fost suficient, fiind nevoie de crearea de alte spații spitalicești de tratare și îngrijire.
Eu cred că pentru a reuși în timp scurt să se obțină o astfel de mobilizare e nevoie de multă DISCIPLINĂ și EDUCATIE și de o capacitate activă de a înțelege CONSECINȚELE. Fără de ele e greu să faci ce scrie pe o foaie sau să pui în aplicare măsuri. Sunt trăsături ce nu fac parte din niciun manual, ci țin cu desăvârșire de condiția umană. Sunt formate prin educație și autoeducație. Niciodată măsurile drastice, categorice sau ferme aplicate unanim nu vor satisface pe toată lumea. Iar din punct de vedere al securității naționale nici nu poate fi vorba să aibă un asemenea scop. Ele nu vizează confortul.
Măsurile impuse vizează izolarea și stoparea răspândirii virusului în criza de față.
Din nefericire se pare că o bună parte din cetățenii acestei țări, fie ei și diaspora, nu au percepția în masă a unei astfel de măsuri. Dau impresia că tot ceea ce pot recepționa la nivel cognitiv, este strict din perimetrul lor personal și interesele proprii. Din seria: “Vrem o țară ca afară “, nu e posibil, fiindcă exact cei care militau cu vehemență pentru așa ceva, chiar ei au încălcat în unele cazuri, grav legea și nu au respectat minime măsuri de igienă.
Ce observ eu la astfel de cazuri din punct de vedere comportamental?:
– faptul că MINT asupra infectării, asupra zonei de risc de unde se întorc în țară;
– evită să declare deschis și clar despre simptome, locurile și persoanele cu care au intrat în contact;
– fac isterie și revendică a le fi puse la dispoziție condiții de un anumit tip, care pentru o țară fără exercițiu real al unor astfel de situații nu pot fi puse la dispoziție;
– nu cunosc legea și obligațiile ca cetățeni.
Dacă știi legea, nu iei totul personal și crezi că cineva are ceva cu tine de te pune în izolare sau carantină.
Am auzit și văzut despre oameni care au ascuns faptul că se întorceau în țară din zone cu risc, expunând infectării inclusiv personal medical, care în momentul de față se află într-o stare de solicitare profesională crescută. Psihic și fizic. Să nu declari cu bună știință aspecte esențiale găsesc că e aproape egal cu un genocid. Te faci vinovat de viața celor pe care i-ai avut în calea ta. Fie ei pacienți, medici, rude, cunoștințe etc. Și lucrurile nu se opresc aici, pentru că la o secție de urgențe, trebuie să închidă tot perimetrul când cineva nu declară din start starea în care se află. Cred că o situație similară s-a petrecut la Cluj la urgențe. E dificil, pentru că oricum medici specialiști sunt puțini.
În România epidemiologii sunt printre cele mai puține categorii de medici specialiști. Noi nu ne-am confruntat cu astfel de evenimente în masă. Țara se descurcă cu ce are, în condițiile în care o bună parte dintre absolvenții de medicină aleg să părăsească țara. De ce, mă întreb din nou? Poate tot ca urmare a unor consecințe atitudinale și relaționale… din lipsă de disciplină și asumare a celor care organizează țara. Și care mai degrabă s-au obișnuit să lase de izbeliște sau în ignoranță sectoare importante, cum sunt educația civică, sănătatea în toate formele ei (igienă fizică, sănătate mintală etc.).
Totuși, poate în aceste zile pentru prima dată după mulți ani se observă că politicul și executivul au încercat să ia măsuri. Cei care însă în inconștiența lor se întorc în țară, sunt cumva ca o oglindă a celor care ani de-a rândul au organizat țara. Se vede în ei ceea ce de multe ori s-a reflectat în sistemele de stat. Odată cineva spunea: “Cum e școala așa e și țara.“ Se vede lipsa educației și imaturitatea. Când ani de zile la rând slăbești sistemele de bază, la un moment dat apar și urmările. Slaba susținere a sistemului de învățământ, neactualizarea lui conform epocii și nevoilor, negarea nevoii de sănătate mintală duce în timp la dezastre sociale.
Pentru că azi, asta se reflectă cel mai mult. Când apare o criză într-o țară cel mai bine se vede în comportamentele oamenilor față de măsurile luate. Nu lipsurile sunt cele dintâi evidente. Ele sunt oglinda a ceea ce s-a sădit. Aidoma unei familii. Felul în care părinții își asumă rolurile parentale, felul în care știu să respecte nevoile, valorile, să le direcționeze, vor reflecta la maturitate în copii în clipa în care ei trebuie sa zboare din cuib și să își înceapă viața de adulți.
Cu o societate crescută în negare față de nevoile emoționale și psihice, punem parcă totul la spate și nu ne mai interesează de celălalt. Eu nu spun că oamenii nu trebuie să fie precauți și vigilenți, însă am văzut cu ochii mei cum își luau baxuri întregi din același produs. Săpun, făină, apă. Sigur că e dreptul lor, iar eu nu contest asta. Eu doresc să scot în evidență cum frica și panica te fac să acționezi doar pentru tine. Doar în interesul tău. De ce? Pentru că frica e un factor care se activează contextual și are legătură mai mult cu ceea ce se petrece înafara ta. Ceva ce în această situație nu stă în puterea ta directă de a schimba, controla. Și astfel se poate isca panica. Dacă surprinzător să zicem s-ar fi intervenit să se limiteze numărul de alimente de bază care se pot achiziționa de o persoană, ar fi existat riscul să apară și revolte, să apară furia. Furia uneori este sentiment secundar și derivă de multe ori inconștient din cel de frică.
Astfel la nivel emoțional putem identifica:
– Frica de necunoscut. Care am spus că are legătură cu exteriorul. De aici și comportamentele compulsive de a cumpăra orice și mult. Am nevoie să mă apăr. Și e o teamă ce nu poate fi controlată. Are variabilitate crescută.
– Anxietatea – e mai degrabă o trăsătură emoțională formată ca model/trăire interioară. Ea se naște din ceea ce omul a dobândit ca atașament de-a lungul vieții alături de familia de origine și care dictează și în momente de criză.
– Gândurile iraționale, sunt cele care cel mai adesea întrețin anxietatea și în urma cărora se poate genera și starea de panică sau atacul de panică. Ele dau ca și consecință apariția unor scenarii mintale greu de gestionat.
– Ruminarea gândurilor, specifică tot celor cu trăsături anxioase și care poate mai mult ca acum își validează disfuncțional fricile. Un anxios are nevoie mereu să fie în anticipare pentru a putea preveni răul.
– Pulsiunea emoțională sau controlul impulsului.
Acestor tipuri de oameni le este greu să discearnă în emoțional prezentul de starea anxioasă și ca atare vor căuta să acționeze prin ceea ce este mai puternic în ei, adică starea emoțională. Mulți acționează conform trăirilor inconștiente, prin faptul că ceea ce simt este peste ceea ce gândesc. Se raportează la pulsiunea emoțională.
Dar, până la urmă suntem parte a unei familii ca un sistem și mai departe sistemul familial face parte din sistemul social, sistemul de sănătate, sistemul economic etc. Inevitabil se desprinde și trăsătură de a putea influența ca indivizi și desigur de a ne lăsa influențați.
Ca urmare vă sfătuiesc să vă dezvoltați adaptabilitatea ca cea mai importantă măsură a zilelor noastre, formată din multă autoobservație-reflecție (nu autoanaliză), evaluarea constantă a prezentului care uneori include desigur teama cu sensul de vigilență. Căci este natural să existe și teamă dar aceasta depinde mult de particularitatea filtrului personal al fiecăruia.
Autocunoașterea te va putea ajuta ca individ să treci de la frică la vigilență și să fii mai pregătit pentru ceea ce ne așteaptă, pentru că ne așteaptă multe. Frica va putea să dispară dacă ne creștem încrederea în noi și dacă o vom integra în educatie. Să nu mai învățăm de frică ci prin responsabilitate conștientă.
Valentina Simon, psihoterapeut sistemic la Simon Institute.
