Poveşti din ClujPoveşti pentru cei mariPrima clinică din România ce oferă terapie cu animale, la Cluj

Prima clinică din România ce oferă terapie cu animale, la Cluj

Psy Plus este o clinică de psihoterapie standard şi terapie asistată de animale, adresată atât copiilor cât și adulților, care s-a deschis de curând în Cluj-Napoca.

De ce ajută terapia cu animale?

Prezența unui patruped induce o stare de calm, iar în momentul în care îl atingem în organismul nostru se secretă mai multă oxitocină și serotonină, hormoni ai fericirii. De-asemenea, scade nivelul de cortisol, un hormon al stresului.

O astfel de terapie poate fi benefică oricui și oricând, însă cel mai mult, astfel de terapii sunt benefice pentru cei ce suferă de tulburări emoționale, precum depresia, cea mai răspândită în zilele noastre, atacuri de panică, anxietate, dar și pentru persoanele care suferă de diferite dizabilități, precum autismul.

De exemplu, în cazul unui atac de panică, patrupedul te ajută să îți focalizezi toată atenția asupra lui și nu asupra gândurilor negative ce îl provoacă. Aceste ședințe te ajută să te destresezi, să înveți să investești în dezvoltarea ta emoțională sau creșterea calității vieții.
În același timp, și animalului i se aduc beneficii, fiind mai relaxat și fericit atunci când primește atenție și afecțiune.

Câini speciali dresați

Patrupedele prezente la clinică au trecut printr-un program special de dresaj pentru câinii de terapie, fiind desensibilizați la anumiți stimuli tactili, olfactivi, auditivi. Acest dresaj este necesar în cazul în care se lucrează cu un copil. Acesta poată să îl atingă în locuri în care, alți câini ar fi putut deveni agresivi. Câinii sunt antrenați și în cazul zgomotelor puternice, acesta nu se va speria și nu va reacționa într-un mod nedorit.

Prezent la ședințele de terapie va fi și un conductor canin, pentru a se asigura că totul decurge așa cum trebuie, dar și pentru a-și da seama când animalul este obosit și are nevoie de pauză. În cazul în care există persoane care nu doresc ca la o terapie să interacționeze cu patrupede, Clinica Psy Plus oferă și posibilitatea unei terapii tradiționale.

Mai multe noutăți despre Clinica Psy Plus puteți găsi pe Pagina de Facebook

Mai Multe

More article