Vremea când portretele scriitorilor din reviste erau „posterele” din casele cititorilor
Revista editată între 1863-1865 de scriitorul Arany János, „Koszorú” („Cununa”) – „Revistă săptămânală de literatură și de cultură generală” avea ca obiectiv publicarea textelor literare și a criticii de specialitate, astfel încât publicul să fie familiarizat atât cu creațiile noi din literatura maghiară, cât și cu literatura canonică maghiară și universală. Deși s-au conservat în diverse colecții particulare exemplare din această revistă, lucrul inedit care se observă este lipsa litografiilor dintre paginile acestora. Respectivele portrete înfrumusețau casele cititorilor, ziarele devenind în a doua jumătate a secolului al XIX-lea din ce în ce mai bogate în conținut ilustrat.
Doar 13 portrete ale poeților maghiari au apărut în revista „Koszorú”, căci publicul și-a pierdut treptat interesul pentru acest tip de publicație, numeroase alte reviste apărând pe piață cu ilustrații din ce în ce mai elaborate. Dacă la primele numere ziarul se vindea în 1.500 de exemplare, după doi ani, tirajul a scăzut la aproape o treime, astfel că promisiunea lui Arany ca publicația să aibă cel puțin 800 de abonați nu a putut fi onorată, iar editura (Emrich Gusztáv, din Pesta) a oprit colaborarea. Astfel, au apărut doar 13 litografii, dar dacă revista ar fi rezistat mai mult, cu siguranță seria de „Portrete de poeți maghiari” ar fi avut o panoplie mai generoasă. Cele 12 personalități ale literaturii maghiare (Zrínyi Miklós apare cu două portrete) apărute în „Koszorú” sunt: Zrínyi Miklós, Gyöngyösi István, Kohári István, Gvadányi József, Baróti Szabó Dávid, Ráday Gedeon, Csokonai Vitéz Mihály, Kisfaludy Sándor, Kazinczy Ferenc, Batsányi János, Berzsenyi Dániel, Benedek Virág.
Aceste portrete pot fi vizualizate la scară mai mare decât originalele în cadrul expoziției „Portrete: autori clasici ai literaturii maghiare în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei”. Imaginile provin din colecțiile Bibliotecii Universității, care au fost transferate la începutul secolului al XX-lea în patrimoniul Societății Muzeului Ardelean, pentru ca azi să le regăsim în arhivele MNIT.
Expoziția „Portrete: autori clasici ai literaturii maghiare în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei” face parte din evenimentele înscrise în Zilele Culturale Maghiare 2021 și poate fi vizitată la Turnul Croitorilor în perioada 17-29.08.2021.
Surse info + foto: prof.univ.dr. Egyed Emese – catalogul expoziției „Portrete: autori clasici ai literaturii maghiare în colecțiile Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei” / „A magyar irodalom klasszikusai: portrék az Erdély Nemzeti Történeti Múzeum Gyűjteményeiben” // Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei
#AncutaLacrimioaraChis