Poveşti de binePoveşti cu mâncareNuca, mai mult decât un fruct

Nuca, mai mult decât un fruct

Cu o lungă istorie în spate, nucul își are originile în Asia Centrală, acolo unde la început a fost o plantă sălbatică, urmând apoi să fie cultivată din ce în ce mai mult, peste tot în lume.

Surprinzător, încă de pe vremea Grecilor și a Romanilor, fructele nucului erau cunoscute pentru proprietățile lor curative. Mai mult decât atât, existau scrieri în care se prezentau însușirile nucilor de a elimina otrăvurile din corp, dacă erau consumate cu smochine, iar dacă erau amestecate cu miere, puteau trata inflamațiile. Astfel, lista putea să continue cu remedii pentru arsuri, cicatrici, cangrene, mușcături de animale sau chiar vânătăi, toate având la bază nucile.

Plinius cel Bătrând, un important erudit al Imperiului Roman, a fost printre primii care a scris în amănunt despre nuc. El afirma că originea arborelui ar fi în Persia, iar printre întrebuințări, pe lângă rețeta lui specială împotriva intoxicațiilor, acesta amintea și de procesul de vopsire a lânii cu ajutorul nucilor.

Dacă până acum nu v-ați convins de lunga istorie a acestor fructe, trebuie precizat faptul că și în cărțile de bucate, deseori se scria despre proprietățile medicinale ale nucilor. Într-o carte din secolul XVI, erau prezentate ca fiind remediu împotriva respirației neplăcute, cauzate de consumul de usturoi. Apoi, în următorul secol, acestea au început să fie din ce în ce mai utilizate deoarece erau ieftine, accesibile oricui și se puteau păstra pe termen lung. Mai mult decât atât, încă din acea perioadă, erau adăugate în salate, sosuri, supe, conserve sau prăjituri. Nucile apoi au apărut în nenumărate publicații cu rețete pentru pâini, fursecuri sau alte produse de patiserie. Practic, puteau fi adăugate în orice preparat.

Până acum, ideea e clară. Nucile puteau fi păstrate ușor, pentru mult timp și puteau fi folosite aproape în orice rețetă. Dar fiți pregătiți pentru ce urmează… în secolul XVIII și XIX, nucile erau prelucrate pentru a face ketchup! Da, așa este. Multe rețete pentru ketchup din nuci apar în cărțile de bucate atât americane, cât și britanice.

Acum, știm cu toții cât de important este să consumăm nuci. Valoarea lor nutrițională este imensă. Conțin acidul gras esențial Omega-3, antioxidanți, fibre, vitamine și minerale. Multe studii contemporane au arătat că nucile au un potențial ridicat pentru sănătatea cardiovasculară.

Așadar, nucile care a fost consumate atât de Greci, cât și de Romani, continuă să fie la fel de apreciate și în prezent. Poate se datorează proprietăților curative sau poate că e un arbore prea comun în țara noastră? Un lucru e sigur, e toamnă și trebuie să ne umplem buzunarele cu nuci!

Articolul precedentCum rezistăm poftei pentru dulciuri
Articolul următorSecretele ceaiului

Mai Multe

More article