Electric Castle se apropie rapid, entuziasmul atinge cote maxime, iar rucsacul meu este deja pe jumătate plin.
Sunt genul de persoană care funcționează cu liste și listuțe, post it-uri și chiar și șervețele cu notițe. Ultima notiță este de săptămâna trecută când, la una din emisiunile radio pe care le ascult frecvent, subiectul zilei a fost: “ce nu vă lipsește din bagaj când mergeți la festival?”.
Anul acesta voi sta, pentru prima dată, la cort. Mi-e puțin teamă de inundație în cazare, dar voi risca, mai ales că anul acesta avem Spirit Eco la Electric Castle. Ce înseamnă Spirit Eco? Înseamnă că vom avea prima scenă 100% eco într-un festival de muzică din România, interzicerea paielor pentru băuturile servite în festival și acces gratuit pentru cei care pedalează înspre Bonţida. Sunt mândră de festivalul meu de suflet că susține o atitudine sănătoasă față de mediu și viitor!
Să revenim, deci, la listă:
Bineînţeles, nu am putea merge la festival fără bilet, bani şi buletin.
Experienţa ultimelor ediţii m-a învăţat că este necesar să ai în rucsac o pelerină de ploaie, indiferent dacă soarele dogoreşte sau gradele urcă până la 40. Ploaia vine la fiecare ediţie, chiar dacă este în prognoză sau nu. Anul trecut s-a supărat că festivalul s-a mutat în iulie şi ne-a dat inclusiv o porţie de grindină :).
Aşadar, protecţie solară, şapcă şi ochelari de soare, iar sugestia mea este să nu lăsaţi pelerina acasă şi să aveţi la cazare o pereche de încălţări de sacrificat.
Nu am mers foarte des cu cortul, dar sper că am cuprins minimul necesar. Dopurile de urechi le-am adăugat pentru a fi sigură că nu le uit acasă – prietenii mei sforăie mai ales dimineaţa când somnul e mai dulce.
Cum vi se pare lista? Credeţi că mai putem adăuga ceva?
În cadrul emisiunii radio despre care ziceam la începutul articolului, o fată a zis că obiectul care nu poate lipsi din bagajul de festival este 2PI. L-am pus şi eu pe listă. Nu știam că avem așa ceva în farmaciile din România, nu am încercat, dar îmi propun o probă până la festival, și dacă totul merge bine.. s-a dus cu groaza și neplăcerea “nu mai beau că o să am nevoie la baie”.
Având în minte 2pi, mi-am adus aminte de episodul din Grey’s Anatomy, când Lexie a intrat cu pampers în sala de operații pentru mai mult de 8 ore.
Cui nu i-ar plăcea un loc în primele rânduri şi să nu mai fie nevoit să îl piardă?
Cu nerăbdare şi entuziasm,
Ne vedem la festival!