Suntem în plină desfășurare a celei de a 7a ediții UNTOLD, Temple Of Luna. Sute de mii de oameni din toate colțurile lumii s-au adunat în inima Transilvaniei pentru a petrece 4 nopți de distracție pe ritmurile celor mai cunoscuți artiști, lăsându-se fermecați de vraja care plutește în aer.
Clujul prinde din nou culoare prin intermediul UNTOLD. Încă de la intrarea în festival, participanții sunt întâmpinați de majorete, acrobați, flăcări, sclipici, baloane de săpun, scene ale căror ritmuri te fac să alegi cu greu partea de festival în care îți vei petrece următoarele momente și în mod cert, o diversitate de standuri amplasate pentru a face din tărâmul fermecat un carusel de experiențe.
Primăria Cluj-Napoca s-a pregătit și în acest an pentru a le oferi festivalierilor o perspectivă nouă asupra Clujului, așadar, standul lor Visit Cluj se află în partea de început a Parcului Mare, în fața semnului UNTOLD.
Ca de fiecare dată, standul celor de la Visit Cluj le oferă participanților șansa de a cunoaște orașul nostru prin intermediul unei experiențe VR. În cadrul festivalului aceștia își aduc unul dintre cele două scaune pe care le au în dotare, iar doritorii pot cunoaște Clujul printr-un traseu cu un nivel mediu al impactului, traseu care îi va purta de pe Cetățuie până în centrul orașului, prezentând imaginile într-un format 360 grade.

,,La standul Visit Cluj puteți alege să vă bucurați de un tur ghidat al Clujului, pe deasupra orașului. Turul are o durată de 4 minute și reprezintă o experiență foarte faină, deoarece acest tur este posibil prin realitate virtuală. Turul nu este unul agresiv, este potrivit chiar și pentru copii. Recomand această experiență atât clujenilor, dar și celor care sunt în Cluj pentru festival, sau vizitatori, deoarece astfel au șansa de a-și deschide apetitul pentru Cluj per total ca zonă și nu doar centru Istoric. Mai ales acum, aflându-ne în plin festival, cred că ar fi o experiență mai mult decât interesantă să vezi Cluj Arena și sub formă VR.” Alexandra, Voluntar Visit Cluj.
,,Este al doilea an când fac voluntariat pentru Visit Cluj și în principiu avem aceeași infrastructură, ca să zic așa. Ce avem nou însă, este o cameră 360. Oamenii vin la noi pentru experiența din scaun cu ochelarii VR, experiență care proiectează un tur al Clujului, ca într-un carusel. Pot vedea tot ceea ce se vede de pe cetățuie, dar nu dintr-un punct fix, ci în mișcare, de jur împrejur. Turul are două niveluri ale vitezei, unul este mai fin, potrivit atât pentru copiii de peste 12 ani sau pentru oamenii mai în vârstă care nu sunt foarte buni prieteni cu mișcările bruște, și nivelul standard, dar nici acela nu este foarte agresiv, dar însumează o combinație între ceea ce vezi și felul în care se mișcă scaunul cu tine atunci când te uiți în stânga sau dreapta. Clujul este un oraș foarte frumos, care oferă foarte multe oportunități. Vă invităm să îl vizitați, să vă bucurați de experiențele pe care le oferă și să vă dați voie să îl priviți și prin intermediul Realității Virtuale” – Eduard, Voluntar Visit Cluj
Un element nou pe care l-au adus cei de la Visit Cluj anul acesta este cabina fotografica 360. Așadar, toți cei care își doresc să plece din festival cu o amintire aparte, au acum această șansă. Fie că vorbim de un moment imortalizat alături de prieteni, fie că ești puțin mai egoist, nu trebuie să ratezi sub nicio formă șansa de a lua acasă imagini care păstrează amintirea Clujului în haine de festival, vie.
Un alt aspect la care s-au gândit cei de la Visit Cluj atunci când și-au pregătit standul pentru festival, a fost dorința participanților de a sclipi atât la propriu cât și la figurat. Ne aflăm în cadrul celui mai iubit festival, în inima Transilvaniei, în plină vară. Ce lipsește? … Exact! Acest moment întipărit pe piele. Acum vorbim despre tatuaje temporare, și nu orice fel de tatuaje ci unele dintre cele mai specifice. Cu texte precum ,,Cluj is Magical”, ,,Fain la Cluj”, ,,Mândru/Mândră în Cluj” sau ,,Happy in Cluj”, tatuajele lor temporare vor face ca experiența UNTOLD să rămână cu siguranță mult timp în sufletul tău.

Ce mai aștepți? Indiferent de vârsta pe care o ai, ia-ți prietenii și treci pe la standul Visit Cluj. Dă-ți șansa să vezi orașul dintr-o altă perspectivă, pune-ți pe piele mesajele noastre de suflet și lasă experiența Untold să fie cu adevărat magică.
- O țară mândră, la fel ca inimile ce s-au născut în ea. La Mulți Ani, România! - 1 dec. 2022
- FSPAC salvează o viață. Povestea mișcării FSPACallTogether - 27 nov. 2022
- Laptele magic din judeţul Cluj - 14 sept. 2022