Inima Transilvaniei, muzică bună, activități și apariții ieșite din tipar. Aceasta este formula magică prin care Untold oferă o experiență completă. Pe lângă artiștii care au venit în acest an la Cluj pentru a susține concerte de neuitat, în cadrul festivalului se întâlnesc o multitudine de artiști care prin munca lor le oferă șansa participanților de a-și exprima trăirile și unicitatea prin apariții.
Am luat în aceste zile Parcul Central la pas și m-am oprit să discut cu câțiva dintre aceștia. De la hairstyliști am aflat că și anul acesta fetele aleg codițele împletite, însă noutatea constă în meșele colorate care se adaugă împletiturii. Make-up artiștii mi-au spus că la această ediție, mai mult ca niciodată, citesc dorința oamenilor de a se împodobi cu sclipici ,,Simțeam că vor să își exprime libertatea, să își pună glitter, sclipici, pigmenți. Fetele veneau fericite și plecau și mai fericite de aici. Ca și vibe e foarte tare, lume faină, de mood nu mai zic. Experiența Untold rămâne în suflet”. Ioana Florea, makeup artist.
Oamenilor le-a fost dor de oameni, iar ediția a 6-a Untold le oferă șansa de a arăta acest fapt cu fiecare ocazie, prin urmare, discutând cu cei de la Posh tattoos am aflat că tot ceea ce participanții resimt în cadrul festivalului, aleg să își lipească pe piele, în mod special pe gât. Participanții aleg anul acesta tatuaje mici și colorate, iar cei care vor să marcheze un moment special trăit alături de o persoană dragă, aleg varianta de matching tattoos, împărțind astfel pentru o perioadă limitată un simbol cu însemnătate.
Mergând mai departe prin festival, am intrat în vorbă cu o domnișoară. Aparențele ar spune că vinde pălării, însă eu aș spune că vinde trăiri. Pălăria Dădârlat, o afacere de familie, se află și în acest an în cadrul festivalului și credeți-mă pe cuvânt, nu aveți cum să nu vă opriți la standul lor. ,,Suntem prima fabrică înființată în România în 1896, deci avem 125 de ani de tradiție anul acesta. De ce suntem noi diferiți dincolo de povestea care spune multe despre noi ? Pentru că oferim un accesoriu unic pentru festival. Pălăriile sunt un must have pentru fiecare festival, iar pălăriile noastre livrează mai mult decât un produs, livrează o poveste.” Mădălina Dădârlat.
În ceea ce privește produsele cosmetice, producătorii vin anul acesta cu variante care susțin ocrotirea mediului, iar cei de la Sense ne-au povestit că nu numai recipientele lor sunt Bio-pet, ci întreaga fabrică funcționează cu energie alternativă verde. Produsele sunt naturale în proporție de 99,3%, iar participanții Untold s-au declarat interesați atât de povestea produselor cât și de testarea lor.
La fel ca în fiecare an, organizatorii s-au gândit și la cei mici, iar în cadrul celei de a 6-a ediții, Școala Populară de Arte Tudor Jarta a pus la dispoziția publicului ateliere de pictură și olărit ori sculptură, cu truse complete atât pentru cei pasionați cât și pentru cei care vor să își descopere noi talente.
#Oana Rațiu
- O țară mândră, la fel ca inimile ce s-au născut în ea. La Mulți Ani, România! - 1 dec. 2022
- FSPAC salvează o viață. Povestea mișcării FSPACallTogether - 27 nov. 2022
- Laptele magic din judeţul Cluj - 14 sept. 2022