Dependența de alcool

Scenariile tipice, cu concluzii posibile și imposibile

E vineri seara. Sună telefonul. Colegu’ ăla mișto pe care încerci să-l combini de vreo două săptămâni – pentru că ți s-a pus pata pe el, overthink-uind într-o noapte – îți trimite mesaj și îți spune că ajunge imediat, e la Mega și nu știe ce să cumpere; votca  cu ceva suc natural, poate ceva mai light –un pet de bere – sau ceva mai de răsfăț.

– Cum sună o șampanie?

Normal că te gândești mai întâi la câți bani îți mai rămân și de dat pe ceva cocktail-uri pe la party și ce fel de băutură ar merge combinată și cu alte băuturi, pe care le mai primești pe gratis de la vreunul.

Trebuie în același timp să faci impresie bună băiatului pe care îl dorești, așa că îl previzualizezi stând cu tine la masă, trăind clipa vieții lui, cu un pahar de ceva în mână.

-Ia un Gin! Da, da! Îți dau banii, da’ am pe card. Îți plătesc intrarea. Cum să fie rușine? Lasă, frate, te rog! Bine, bine. Vorbim când vii. Pa-pa!

Un scenariu tipic. Nimic nu e rău și nici bine, dar la care mulți ar avea ceva de spus:

Nimeni nu se mai ascunde de problema alcool-ului. E un lucru mișto să bei, primești validare socială dacă bei din ce în ce mai mult; dacă o duci cât mai mult sau dacă ai cea mai idioată poveste din momentele în care era să îți verși și existența prin WC-ul barului. Numai de-asta sunt legate prieteniile în zilele astea. Nu ținem așa de mult unii la alții, ne vedem dintr-un mod egoist, ca să ne acceptăm pe noi, să ne uităm problemele pentru câteva momente, să ne prefacem că ne distrăm.

Concluzie care atrage o altă concluzie:

Avem o viață. Suntem tineri. Trebuie să avem povești din astea! E o porcărie să trăiești după normele societății. Să te culci la zece, să te duci la muncă de la nouă la cinci, să faci foamea și să mănânci nuci ca prânz… Să mai fii și vegan! Asta e viață? Hai să ne distrăm. Să facem porcării! Să avem AMINTIRI!

În câte scenarii te regăsești? Cât de des te gândești dacă e undeva o problemă cu faptul că bei? Când e o problemă? Ar putea fi o problemă pentru tine?

Și ce e tabu la subiectul ăsta?

Oricine ajunge să pună gura pe alcool, într-un moment lucid sau nu din viața lui – cine n-a făcut-o, n-are nici abilități de a citi articolul ăsta- însă problema care nu se discută este când își dă seama omul că este o dependență. Este o linie foarte subțire și  care depinde de fiecare în parte.

Dacă o să mergi la un psiholog sau la un doctor, probabil o să primești statistici, niște numere pe o hârtie care trebuie să îți schimbe viața. O să afli că te-ai născut pe continentul care are cel mai mare procentaj privind consumul de alcool, deci ție îți este aproape imposibil să nu bei în câteva seri cu prietenii, nu? Sau vei afla că 70% dintre copiii în vârstă de 15 ani, din România, au consumat deja alcool, potrivit CNEPSS, deci unde e problema cu tine, că nu te afli prin ăia 30% care probabil sunt ceva tocilari?

Poate or să încerce să te sperie cu ceva vești mai proaste, cum ar fi că, dacă nu mori din cauza unor traumatisme accidentale, boli digestive sau boli cardiovasculare ai aproape la fel de mari șanse să suferi de epilepsie sau să ai dorința de autovătămare.

Dar tu, care bei doar în serile în care te vezi cu prietenii, nu vezi esența problemei, nu ți se spune că, de fapt, cea mai mare problemă pe care ți le pot aduce nopțile astea pierdute este una psihologică; sentimentul acela de neîmplinire pe care îl ai când îți vezi prietenii râzând la niște glume proaste, iar tu ești prea treaz. Sentimentul de vinovăție de dimineață, când te lovește mahmureala, urmat de o altă propunere de noapte albă, de la unul dintre prietenii tăi, câteva zile mai târziu. Normal că trebuie să zici da, normal că trebuie să îți păstrezi imaginea pe care ai arătat-o tuturor.

Toate acestea sunt cazuri extreme, la care ți-e imposibil să te gândești, acum, când trebuie să apară colegul tău cu sticla de Gin, pe care până la urmă ajungi să nu o mai plătești.

Situația în care îți spui că nu ajungi

Nicolae F.; 53 de ani;  Brașov, Bran; fără loc de muncă, când trebuie păzește animalele.

Viața lui este una obișnuită pentru vremurile trecute, este o poveste pe care ai primi-o de citit ca materie pentru BAC, alături de Ion.

Mama lui află că este însărcinată cu el. Se căsătorește în grabă pentru că altfel se află și e rușine în sat, iar omul cu care este ea însărcinată este căsătorit deja. Cele patru surori mai mari se pun pe treabă și îi caută soț. Tatăl adoptiv al lui Nicolae fusese și el căsătorit, însă îi murise soția, dar trebuia să se recăsătorească la un moment dat; avea deja o vârstă.

Pentru următorii 18 ani, Nicolae avea să fie unul dintre fruntașii clasei. Îi plăcea matematica, mai ține el minte;

Nici profesoara nu calcula așa repede ca mine. Până scria ea pe tablă ce tot voia să calculeze, eu îi dădeam direct răspunsul… Eram copii buni, toți! Nu știu, mai aveam din ăștia – mai na-, de se descurcau mai greu, dar eram toți copii buni, era o competiție mare între noi. Mergeam să avem grijă de animale și luam caietele cu noi, tot așa, care cum putea. Mai erau si părinți din ăștia, de ne dădeau niște caiete în cap, ne întrebau ce mama naibii vrem să facem noi cu școala noastră cu tot, ia să fugiți d-aici; la treabă cu noi!

Stă la masă cu mine, e Sfântul Nicolae, iar toate rudele îi urează la mulți ani, la care câteva mai adaugă și un și fără alcool.

Se râde, femeile pun pe masă tot ce au mai bun, bărbații aduc oferte de băuturi; șampanie adusă de cineva din Italia, vin de casă, țuică de 40°C sau pălincă și ceva bere. Nicolae sau Bebe, pentru apropiați, se duce direct către țuică.

Bun la suflet, da’-l strică alcool-ul

Dă pe gât un pahar, se uită dacă l-a văzut cineva, după care se așează la masă și așteaptă să i se toarne vinul. Toată lumea știe deja că a băut astăzi toată ziua, se vede în privirea lui. Se uită prin tine când vorbește. Încearcă să răspundă la ceea ce îl întrebi, însă se duce mult prea departe, de își răspunde  mai mult propriilor gânduri. Câteodată vorbește prea tare, atât de tare că dacă ar fi trecut cineva prin fața geamului, s-ar fi întrebat ce ar fi corect să facă –să se prefacă cum că nu ar fi auzit nimic sau să sune la poliție. Dar aici nu este cazul, în sat toată lumea îl știe pe Bebe și nu se mai supără nimeni pe el.

Mai auzi din când în când lasă-l, nu e vina lui, e bun la suflet da’-l strică alcoolu’.

Da, măcar cu atâta lucru a rămas, cu sufletul lui bun. Încep să vorbească toți de tinerețea lor, când erau tineri și fără griji. Bebe își aduce aminte de Mița, una dintre surorile maică-sii, care nu avea copii, așa că îl înfiase. I-a lăsat casa, destul de mult față de ce ar fi primit de la părinții lui. Ce frumos îi era desenat viitorul pe atunci, până să facă 18 ani și să plece în armată.

Bun la suflet cum era Bebe, se vede cu sticla de alcool în mână pentru prima oară, în armată.

Să fi fost o noapte oarecare? Să fi fost o noapte când mai plecam pe furiș, ca băieții? Na, mai dezertam așa cum știam și noi. Ne duceam să culegem pe câmp de toate, să ajutăm oamenii; cu asta se ocupa armata. Nu învățam nimic. Eram o adunătură de proști! Da! Asta eram… o adunătură de proști. Ne învățau să facem toate muncile, iar noi eram niște afurisiți. La câte cârciumi mergeam și ne dădeau băutură pe degeaba;  nu-mi ajung zece mâini. Ce naiba să faci acolo toată ziua?

Un moment de luciditate

Acum, la masă, se uită la reflexia lui în paharul cu vin. Nu o să știe nimeni cu adevărat dacă regretă cum a ajuns, dacă îi place, dacă este nepăsător.

Este, cu toate astea, tot Bebe al lor, un pic mai bătrân, cu doar câteva fire albe la vârsta lui, cu aceiași mustață pe care și-o tot mângâie când se gândește prea mult și se teleportează în spațiu și timp, lăsând toate reproșurile astea să zboare pe lângă el.

Se trezește la realitate vag și toți își dau seama de asta pentru că zâmbetul lui dispare ușor, făcându-și apariția o față posomorâtă pe care poți să îi citești grijile.

Cineva întrebase cum mai sunt copiii, iar Bebe pleacă în altă călătorie. Se gândește la fata lui. Unde o fi? Ce o fi făcând? Oare mănâncă bine?

Cel mai tare il usucă gândul că fata lui e plecată în Anglia și nu mai vine. Știe că nu o să mai vină. Are toată viața ei acolo, și-a luat până și un câine până o să apară un nepot, pe care nu știe dacă mai apucă să îl vadă; el doar speră.

Toată lumea pleacă, femeile rămân să strângă masa și să spele vasele.Mă ridic să le ajut, ele mă opresc spunându-mi că la un moment dat asta o să fac și eu, da’ doar mai încolo, acum sunt încă tânără.

Bebe rămâne să își termine paharul de vin.

Totul pare normal pentru femeile care încep să se agite, să se ajute una pe cealaltă, deși mai aveau puțin și moțăiau cu farfuriile în mână. Fiecare are un rol aici, pe care o să îl trăiască până la sfârșitul vieții, aici nimic nu se mai poate schimba și toți sunt împăcați cu ideea asta.

Când o să-mi văd fata acasă…

Suntem doar noi la masă. Mă uit la el, el se uită prin mine a șasea oară în seara asta.  Îl întreb  în cele din urmă dacă nu i se pare că i-a scăpat situația de sub control. Zâmbește, de parcă și-ar fi primit răspunsurile la toate întrebările, dar nu zice nimic. Urmează câteva minute de liniște, în care mai dă puțin vin pe gât, după care răspunde:

Ce contează dacă mă mai schimb acuma, mna? Așa sunt de când sunt… Nu zic că nu am făcut lucruri de care nu sunt mândru și pe care eu nu vreau să ți le spun ție, că na, chiar nu am fost eu atunci.

Are lacrimi în ochi, femeile îmi spun să nu îl cred, că așa face el când vrea ceva. Știe să te păcălească. Bebe urlă la ele, le zice să tacă; el nu le-a greșit cu nimic niciodată, iar dacă a făcut-o, își cere scuze. Femeile nu îl mai bagă în seamă, deși ți-e aproape imposibil la cât de tare vorbește.

Fiecare om greșește, nu? Da’ de ce mi se taie doar mie capul pentru asta, spune-mi tu? Eu nu înțeleg. Cu ce am greșit? Am făcut tot ce am putut, să știi! Fata mea n-a dus lipsă de nimic. Dacă m-a luat o singură dată cu tati, vreau ceva, eu m-am dus la animale, am făcut rost de bani și m-am întors să îi iau tot ce vrea. Și eu zic că am crescut-o bine… Că niciodată nu mi-a cerut mai mult decât nu puteam să îi dau. Niciodată. Și când mă certam cu mă-sa, nu îmi cerea o dată să nu mai pun gura pe băutură, că știa că nu pot și gata. O vedeam că plânge și mă opream. Plecam de acasă, numa’ să nu mai plângă fata mea. Io asta i-am putut oferi, să plec, să nu mă vadă așa.

Una dintre femei aude ce zice și îl ia tare, întrebându-l ce l-ar face să se lase de băut. Nici nu a așteptat să răspundă, nici nu voia să asculte ce mai are de zis, ea deja știa ce avea să zică.

Bebe o urmărește cum strânge de pe masă tot, lăsându-i sticla de vin pe masă. Nu se mai atinge de ea și se uită la mine, zicând încet:

Când o să îmi văd fata acasă…

 Dă pe gât ce mai are în pahar și își ia la revedere de la noi. Merge legănat până la ușă și își bagă picioarele în papucii lui vechi, pe care i-a transformat în papuci de casă. Mâine trebuie să se trezească de dimineață să aibă grijă de animale.

 

Mai Multe

More article