Eu, personal, sunt cea mai leneşă persoană când vine vorba de sport.
Bine, nu chiar, adevărul e că, atunci când nu-mi car laptop-ul după mine, prefer oricând mersul pe jos ȋn detrimentul mijloacelor de transport şi ador plimbările seara. Dar asta nu schimbă faptul că deja s-au ȋmplinit şase luni de când am spus “mâine mă apuc de alergat” şi două de când am spus că merg la sală.
Evident, nu s-a ȋntâmplat asta.
Dar, la fel ca de multe alte ori ȋn viaţă, schimbarea trebuie să apară. Am ajuns recent ȋntr-un punct groaznic al sedentarismului, ȋn care efectiv mă plictiseam să stau. Şi mi-am dat seama că, ȋn contextul ritmului meu de viaţă – agitat, alert, uneori stresant, am nevoie de ceva care să contrabalanseze balanţa.
https://www.youtube.com/watch?v=tUyd55ASTSM
Aşa că am stat şi am meditat câteva zile bune asupra mea, a ceea ce pot schimba pentru a scăpa de stresul inutil şi a putea fi mai productivă.
Ştiam că sportul este o metodă excelentă pentru a obţine această schimbare pe care mi-o doresc, ȋnsă mi-am dat seama că ceea ce mă ȋmpiedica erau scuzele: că nu o să am timp, că nu o să mă descurc cu toate, că o să fie dubios la ȋnceput, că o să am o febră musculară soră cu moartea… bla bla… şi aşa mai departe.
Am ȋnceput, ȋncet şi timid, de luni. Şi nu vă imaginaţi că am fost la sală să trag de fiare şi să mă transform ȋn Super-Woman – să fim serioşi, la ce condiţie fizică n-am, probabil aş fi leşinat de cum aş fi pus piciorul pe bandă.
Nuuu… mi-am făcut un playlist de muzică ritmică, dinamică, şi m-am pus pe alergat. Ȋn fiecare dimineaţă (că seara vreau şi eu viaţă socială sau o carte bună), la ora şase jumătate, străbat străzile de zici că sunt de la Locală.
Şi mă simt mult mai bine decât ȋnainte: zâmbesc mai mult, râd mai mult, totul parcă e mai roz… glumesc – sunt la fel, doar că am o stare de spirit un pic mai bună şi, ȋntr-adevăr, un mai mare chef de lucru.
Iar ca bonus, am descoperit recent şi beneficiile pe care yoga le poate avea asupra corpului. Aveam nişte dureri de spate groaznice, de la cărat laptop-ul, dormit prost şi aşa mai departe. Şi, ȋntr-o seară, mă trezesc căutând pe internet yoga for back pain şi ȋmi petrec următoarea oră contorsionându-mă pe covorul din camera mea.
Nu mai e nevoie să spun mai mult, dar somnul meu a fost tare dulce apoi. Iar a doua zi… era să fac febră musculară de la zâmbet. Pe bune, n-aş fi crezut că yoga poate funcţiona chiar atât de instantaneu.
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020