Cineva m-a ȋntrebat odată care este pulsul unui oraş. Să fie oare obiectivele turistice, oamenii, viaţa de noapte, sentimentele pe care ţi le oferă? Poţi să cunoşti tu cu adevărat un oraş vizitându-l doar câteva zile?
Cu gândul ăsta am “aterizat” ȋn Budapesta. Decisă să-mi testez limitele, să nu mă opresc până nu descopăr care este pulsul capitalei Ungariei.
Un oraş despre care auzisem şi văzusem multe ȋn decursul celor douăzeci şi doi de ani ai mei. Şi totuşi, până de curând, nu avusesem ocazia să o văd ȋn naturaleţea ei, ȋn realitate. Dar iată că viaţa, sau mai degrabă job-ul mi-a dat ocazia să ȋl descopăr pentru câteva zile.
Am ajuns acolo ȋntr-o zi de marţi. Am plecat de la ploaie şi am ajuns la soare, la o vreme atât de plăcută ȋncât nu puteai sta ȋn casă. Am mâncat cel mai epic piept de pui la grătar din viaţa mea – nu mai ştiu cum se numeşte localul, ştiu doar că e un mic restaurant vis-à-vis de hotelul Novotel din centrul Budapestei. Un loc pe care ȋl recomand cu căldură.
Am luat-o la pas prin centrul Budapestei, decisă fiind să găsesc măcar două din celebrele poduri peste Dunăre. Bineȋnţeles că m-am pierdut, nu degeaba oi fi blondă – cred că se transmite puţin şi ȋn creierul meu, oricât aş ȋncerca eu să mă mint.
Dar pierdutul meu prin oraş s-a dovedit mai mult decât eficient. Căci aşa am putut să descopăr un oraş plin de viaţă, ȋn mijlocul săptămânii, ȋntr-o vreme numa’ bună de explorat. Admiram arhitectura plină de detalii a clădirilor, ȋn timp ce savuram o ȋngheţată şi mă bucuram să văd spiritul boem al locuitorilor Budapestei – oamenii erau cu rolele, bicicletele, cu beri ȋn mână, fără nicio grijă şi plini de zâmbet.
Ce mi-a plăcut cred că cel mai mult a fost faptul că parcul din centrul oraşului era mega-full, ȋn aşa fel ȋncât abia mai vedeai un petec liber de iarbă. Oamenii râdeau, socializau, nu prea erau telefoane, doar voie-bună şi relaxare.
Ȋntr-un final, când am ajuns la destinaţie, eram ruptă de sete şi de picioare. Dar când am văzut ce peisaj mi se dezvăluie ȋn faţa ochilor, mi-am dat seama că totul merită. Dunărea ȋţi oferă o senzaţie de calm, de linişte – deşi era plin de turişti pe acolo. E ceva special ȋn locul ăla. Pe lângă poduri, clădirea Parlamentului de pe vârful colinei inspiră pace şi muuuultă lumină. E un loc ȋncărcat de istorie, de poveşti scrise – unele care au rămas, altele care poate s-au pierdut ȋn negura timpului.
N-am apucat să urc să vizitez ce era de vizitat pe acolo, dar pentru moment, pentru mine e de ajuns. Cred că am ȋnceput să descopăr ȋntr-o oarecare măsură pulsul Budapestei.
Sincer, zic că pulsul unui oraş va fi ȋntotdeauna simţit diferit de către turistul venit pentru prima oară acolo. Fiecare ȋl va cunoaşte prin simţurile proprii – miros, văz, auz.
Pentru mine, cel mai bun lucru care promovează Budapesta drept o capitală europeană numa’ bună de descoperit este exact acest spirit boem al oamnilor ce-l populează.
- Ce faci când nu ştii ce să faci? - 3 iul. 2020
- Hai să-ncingi o horă cu arta, la Muzeul Satului din Cluj - 19 iun. 2020
- Povestea unei altfel de veri - 22 mai 2020
