În acest sfârșit de săptămână, între 30 iunie și 2 iulie, Competiția Jazz in the Park a readus în Parcul Central din Cluj-Napoca minunata energie creată de muzică. Ritmurile unice și atmosfera relaxată au avut ca scop principal crearea unui context de festival, chiar dacă a fost totuși o adevărată competiție în desfășurare.

În fața publicului clujean, și nu numai, au urcat pe scenă cele mai bune 17 trupe alese dintr-un număr de 212 care au aplicat din Europa, America de Nord și Sud și Asia. Abordând stiluri diferite, unicitatea lor a caracterizat atât tipare clasice, cât și altele care împing limitele jazzului spre diferite genuri muzicale. Alături de juriul Jazz in the Park, toți cei prezenți care au ascultat, au simțit și s-au îndrăgostit de ceea ce au auzit au avut posibilitatea de a-și vota trupa preferată.
Câștigătorii competiției vor beneficia pe lângă premiile în bani și de o invitație pentru a concerta la Festivalul Jazz in the Park care va avea loc în acest an în perioada 1-3 septembrie. Juriul format din Horea Marc, Laura Orian, Dénes Pécsi-Szabó și Teodor Pop au evaluat performanța trupelor în funcție o serie de criterii precum calitatea per ansamblu a reprezentației, legătura dintre membrii sau originalitatea conexiunii interpreților cu publicul. În ultima seară trupa Klawo a fost desemnată câștigătoarea celei de-a 6-a ediții a concursului, urmați pe locul al II-lea de JazzQuarters Trio, iar pe locul al III-lea de Nausyqa.
Mai mult decât atât, în Parcul Central organizatorii au amenajat și o mulțime de spații cu diferite activități sau zone de relaxare atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Ateliere de muzică pentru copii, târg de viniluri pentru pasionați sau ateliere de făcut propria pizza pentru gurmanzi au fost doar câteva din activitățile care au bucurat participanții. Tot pe ritmuri de jazz preparatele culinare au putut fi savurate alături de selecții speciale de vinuri în zonele dedicate.
De asemenea, Competiția Jazz in the Park prin intermediul Iarmaroc a reunit într-un singur loc artiști din întreaga țară a căror produse artizanale realizate cu mare drag și atenție au putut fi admirate, gustate (unele) sau achiziționate la fața locului.
Proiectul Jazz in the Park a luat naștere acum 10 ani, fiind sprijiniți în special de Administrația Fondului Cultural Național, iar revenirea în parc din acest an și organizarea celui mai frumos concurs muzical din oraș a fost posibilă tot datorită sprijinului lor.
În final, chiar dacă vremea din aceste zile a fost destul de capricioasă, iubitorii de jazz nu s-au lăsat intimidați și au ascultat cu sufletul fiecare notă muzicală. Atmosfera vibrantă care s-a lăsat timp de trei zile peste Parcul Central va putea fi întâlnită și la ediția din 2023 a Festivalului Jazz in the Park care se va desfășura în sătucul din Parcul Etnografic Romulus Vuia din Cluj-Napoca.
- Jazz in the Park 2025 anunță al doilea val de artiști - 4 apr. 2025
- Dominic Miller, chitaristul lui Sting, revine la Cluj-Napoca - 16 mart. 2025
- Peste 1.400 tone de alimente au fost colectate în 2024 - 3 feb. 2025