Poveşti din ClujOamenii frumoși ai ClujuluiCercetătorii UBB au descoperit o nouă terapie țintită pentru tratarea cancerului

Cercetătorii UBB au descoperit o nouă terapie țintită pentru tratarea cancerului

Un grup de cercetători ai Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai au testat recent o nouă terapie țintită pentru tratarea cancerului. Această terapie vine să funcționeze într-un mod mult mai eficient decât administrarea dozelor similare de citostatice prin terapiile aplicate clinic. Prin urmare, atenția specialiștilor se îndreaptă înspre practici inovative cu ajutorul cărora pacienții bolnavi de cancer ar putea avea parte în viitor de un tratament care să țintească într-un mod mult mai benefic tumora din organism, tratament care, în același timp, nu va avea efecte secundare asupra organismului, sau doar efecte secundare reduse.

Despre tema de cercetare a grupului cât și despre modalitatea în care funcționează terapia care se află acum în stadiu de testare, am discutat cu doamna Manuela Banciu, lider al grupului de cercetare, profesor dr. al Departamentului de Biologie Moleculară și Biotehnologie și decan al Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai.

,,Grupul de Nanomedicină face parte din Laboratorul de Biologie moleculară, Biochimie și Biofizică (Centrul de Biologie Sistemică, Biodiversitate și Bioresurse al Facultății de Biologie și Geologie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) (http://centru3b.centre.ubbcluj.ro/en/nanomedicine-group/ ). Tema majoră de cercetare a grupului constă în dezvoltarea de terapii țintite pentru tratarea cancerului.

Terapiile țintite anticanceroase sunt terapii în care medicamentele au capacitatea să identifice tumora în organism. Ca urmare, agenții activi din aceste medicamente nu se vor acumula în alte organe și nu vor avea efecte secundare (sau doar efecte secundare reduse) asupra organismului, în comparație cu terapiile clasice anticanceroase.

Ca și vehicule pentru substanțele antitumorale se folosesc ,,cai troieni”, adică niște vezicule ,,săculeti” produși de celulele tumorale și prin care, celulele tumorale comunică între ele în organism.  Ca urmare, celulele tumorale vor putea fi ,,păcălite”, preluând acești săculeți și împreună cu ei și substanțele citotoxice, care vor distruge celulele canceroase.

Așadar, într-un articol recent am demonstrat că astfel de medicamente care conțin vezicule cu citostatic sunt mult mai eficiente decât administrarea unor doze similare de citostatic prin terapiile aplicate clini. (https://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/15384047.2021.2003656)

În afară de țintirea celulelor tumorale, noi încercăm să țintim terapeutic și alte tipuri de celule din tumoră, și anume, celulele sistemului imunitar. Aceste celule, care în mod normal ar trebui să ne apere de cancer, sunt transformate de către celulele tumorale în ,,sclavi”, adică au fost educate de către acestea să producă substanțe necesare tumorii să crească și să se dezvolte. Noi încercăm să învățăm aceste celule să lupte din nou împotriva cancerului. Astfel în ultima noastră publicație am demonstrat eficiența deosebit de crescută a unei terapii care tinteste atât celulele canceroase prin intermediul ,,cailor troieni” descriși anterior dar si celulele sistemului imunitar prezente în tumoră (https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fphar.2022.870347/full ).Toate aceste studii sunt la stadiul de testări preclinice, respective, încă testăm medicamentele inovative pe animale de laborator urmând ca în urma dezvoltării acestei tehnologii să creăm posibilitatea testării lor clinice în viitor.

Aceste cercetări se încadrează în tipul de cercetări multidisciplinare aparținând sistemului STEM (Science, Technology, Engineering, and Mathematics) care sunt încurajate în Universitatea Babeș-Bolyai și necesită nu numai infrastructură modernă de specialitate dar și resursă umană cu pregătire științifică solidă în domeniul Biologiei moleculare, Tehnologiei farmaceutice, Imunologiei.

 Astfel, majoritatea membrilor grupului, au efectuat stagii de pregătire în laboratoare ale unor universități și institute prestigioase din Europa și SUA. De fapt, în grupul nostru este o condiție esențială cunoscută de toată lumea, ca fiecare membru al grupului să se specializeze într-un laborator de cercetare validat internațional pentru a putea contribui la dezvoltarea  științifică a grupului.”- Prof.Dr. Manuela Banciu

 Astfel, liderul grupului, Manuela Banciu deține un doctorat în Farmacie (specializarea Drug targeting) acordat de Universitatea Utrecht din Olanda, iar două dintre cercetătoarele postdoctorale, Alina Sesarman și Emilia Licărete au efectuat stagiile doctorale în domeniul Imunologiei la universități prestigioase din Germania, Universitatea din Lubeck (Alina Sesărman) și din Freibrug (Alina Sesărman și Emilia Licărete). De asemenea, Laura Pătraș tocmai efectuează un stagiu postdoctoral la Institutul Weill Cornell Medicine, New York, SUA specializându-se în Oncobiologie și Bioinformatică, iar Valentin Rauca, un alt membru al grupului, se specializează în domeniul Oncobiologiei și Imunologiei cancerului la Universitatea Tehnică din Munchen.

Prin urmare, Universitatea Babeș-Bolyai, pe lângă nemărginita structură informațională pe care o pune la dispoziția membrilor comunității, vine să ofere atât un spațiu pentru cercetare cât și modalități de implemenatre a studiilor, lansând astfel înspre societate atât specialiști cât și instrumente concrete și necesare evoluției umane.

Cercetarea grupului de Nanomedicină a Facultății de Biologie și Geologie reprezintă una dintre dovezile clare a acestui fapt, dar și un pas extrem de important în ceea ce privește viitorul medicinei, respectiv viitorul terapiilor țintite anticanceroase.

Mai Multe

More article