În prima dimineaţă în pampa-ul bolivian, ies entuziastă pe pridvorul de lemn al bucătăriei. Admir peisajul, trag aer tropical in piept, las soarele să mă gâdile jucăuş pe faţă. La câţiva metri mai încolo, lângă apă, îl văd pe Casimiro, un caiman imens şi bătrân ca un dinozaur. “Casimiro!” îl strig eu cu voce mieroasă, încercând să stabilesc un raport amical cu fiara. “Casimiro!”. Animalul şi-a întors capul încet, apoi, cu o mutră fioroasă se repede spre mine, cu o viteză surprinzătoare. Într-o secundă era la 10 centimetri de degetele picioarelor, pe care mi le-am retras rapid în şlapi. Casimiro deschide gura preistorică şi îi văd dantura de fiară subacvatică. Nu am înţeles dacă gestul lui era prietenos sau nu, aşa că am păstrat distanţa, mai ales ca toţi ghizii pe care îi cunoscusem aveau câte o cicatrice dobândită la vreo mică neînţelegere cu caimanii.
Caimanii din pampa sunt personaje importante. Fiecare campamento are un caiman rezident. Nu că animalelor le-ar place cabanele turiştilor, ci dimpotrivă. Localnicii care au dezvoltat turismul din zonă si-au construit cabanele pe teritoriul reptilelor, fără să le ceară voie. Dar caimanii nu s-au dat duşi, ci au rămas, încăpăţânaţi, pe terenul lor.
Casimiro este unul din cei mai cunoscuţi caimani, un veteran al pampa-ului. Are o statură impunătoare, la cei trei metri lungime şi cele aproximativ 300 de kilograme … este un rege al apelor. Aparenţele înşeală însă, după cum ştiu cei mai curajoşi vizitatori. Casimiro acceptă mângâieri fugare. Vârsta i-a mai potolit din ferocitate. Îi tolerează pe cotropitori, însă le cere în schimb spaghete şi salată, zilnic. Din cauză că şi-a pierdut un ochi în lupta cu alt rival mai puternic, a fost numit Casimiro, sau casi miro, adică “abia văd”.
Proprietarul modestei cabane din pampa unde îşi aduce turistii din Rurrenabaque a fost destul de deştept să înţeleagă că trebuie să se pună bine cu Casimiro – el a devenit una din atracţiile principale ale mlaştinilor boliviene.
Poveștile Luminiței le găsiți și AICI.
Clujeancă entuziastă, ea duce imaginea frumoasă a României oriunde cu ea. De departe, ne aduce poveşti despre oamenii întâlniţi, păţaniile de care a avut parte şi ne arată, într-un mod inedit, locuri pe care am putea ajunge, vreodată, să le vizităm. O găsiti si la lumi.blog.
- Halloween-ul în Brooklyn la casa unui dramaturg de Pulitzer - 31 oct. 2022
- Prietena de pandemie - 22 oct. 2020
- Medicinistul care tratează newyorchezii cu muzică - 22 ian. 2020
