Poveşti de călătoriePoveşti din junglăRurrenabaque - pata de culoare și stropul de aventura din jungla Boliviană

Rurrenabaque – pata de culoare și stropul de aventura din jungla Boliviană

Pornită să descopăr amazonul bolivian, mi-am instalat sediul pentru scurt timp în Rurrenabaque, un sat liniștit și colorat din mijlocul junglei Boliviene. Ca să ajungi în acest Rurrenabaque există două opțiuni: ori rabzi 18 ore cu autobuzul pe Drumul Morții, desemnat ca cel mai periculos drum din lume, sau o oră cu un avión mic, cât o dubiţă mai mare.

Ambele rute asigură senzații tari. Autobuzul o ia pe rău-famatul drum Yungas, neasfaltat, cu o singură bandă, dar cu trafic în ambele direcții si cu serpentine care se îmbârligă vârtos în jurul versanţilor abrupţi.

De o parte se înalță neclintite zidurile de piatră ale Anzilor, iar de cealaltă, fără nici o balustradă de protecție, se cască un hău vertical de 600 de metri. Destul de des, la peisajul deja spectaculos, se adaugă ploaie, care amestecată cu pietrișul drumului și curbele în agrafă menține inima călătorului în suspans ore bune.

Avionul oferă şi el alte plăceri turistice. Aparatul de zbor este, practic, un microbuz cu aripi în care încap 18 pasageri, care se țin de mână la decolare.

In avionul spre Rurrenabaque.

 

Cabina pilotului este ca și cabina unui sofer de autobuz, la vedere, unul din avantaje fiind că poți vedea pe geamul din fată. Pe parcursul zborului, avionul este scuturat cu generozitate de curenții de aer andini amestecați cu mase de aer tropicale care urcă din junglă. Uneori mai trăznește în avion – o scuturătură și ceva miros de ars, atât.

Aeroportul din Rurrenabaque este camuflat perfect și nu se distinge din peisajul natural – o poiană cât un teren de fotbal, decupată în mijlocul junglei.

 

Aterizarea se face pe un gazon verde pufos, din această cauză zborurile dinspre și către Rurrenabaque depind de vreme – ploaia inmoaie pista de decolare si ceața junglei obturează vizibilitatea. Zborurile se efectuează doar pe timp de zi, deoarece aeroportul nu este dotat cu electricitate.

Avionul a aterizat cu bine pe aeroportul din Rurrenabaque.

Cum am ajuns să aflu de Rurrenabaque? Citind o carte. Jungle, o poveste de survival, scrisă chiar de supravieţuitorul însuşi. Pe scurt, în 1981, tânărul israelian Yossi, inspirat la rândul lui de Papillon, a lui Henri Charrière, decide să se afunde în junglele boliviene, să îşi făurească şi el marea aventură amazoniană. Îşi găseşte trei tovarăşi de călătorie, printre care un austriac care dorea să găsească un îndepărtat sat de indigeni Tacana, unde auzise el că se găsea mult aur.

Desisul junglei prin care, probabil, a trecut si Yossi la inceputul aventurii sale.

Grupul mai avea un american și un neamţ. Cei patru se întâlnesc în Rurrenabaque de unde purced la pas, cu aroganţă şi prea puţină pregătire, prin hăţisurile neiertătoare ale Amazonului bolivian, în pofida avertismentelor localnicilor de a nu merge singuri.

După zile de mers prin pădure, grupul se pierde, se ceartă şi se împarte în două. Fiecare grup pleacă în direcţii opuse – unul mai pierdut ca altul – prin junglă. Yossi şi americanul ajung la un râu şi decid să îşi construiască o plută, care să îi scoată înapoi la civilizaţie.

O cascadă le distruge pluta, cei doi sunt aruncaţi în vâltoarea apelor şi se pierd unul de altul. Americanul este salvat după cinci zile de un pescar, iar Yossi rămâne singur în junglă.

Este găsit de un localnic după trei săptămâni, mai mult mort decât viu. Austriacul şi neamţul nu au ieșit niciodată din pădure.

 

 

Cartea a făcut furori în Israel şi mii de tineri au invadat Rurrenabaque, dorind să cunoască pădurea în care s-a pierdut compatriotul lor și, într-un fel, dorind să îi calce pe urme – în mod organizat. Tico, localnicul care l-a salvat pe Yossi, are acum una din cele mai prospere agenții de turism din localitate.

 

Poveştile Luminiței Cuna le găsiți AICI.

Mai Multe

More article